Sari direct la conținut

Senatorii juristi au prelungit varsta de pensionare a magistratilor pana la 70 de ani

HotNews.ro

Judecatorii si procurorii pot ramane in functie pana la varsta de 70 de ani, cu avizul anual al CSM. Senatorii juristi au amendat marti ordonanta de urgenta a Guvernului 100/2007, care prevedea ca judecatorii si procurorii sa fie pensionati la varsta de 65 de ani fara posibilitatea de prelungire a activitatii, prelungind astfel activitatea magistratilor cu inca cinci ani.

Amendamentula fost adoptat in unanimitate catre membrii Comisiei Juridice cu acordul presedintelui CSM, Lidia Barbulescu, prezenta la sedinta. De asemenea, si Katalin Kibedi, secretar de stat in Ministerul Justitiei, a fost de acord cu prelungirea activitatii judecatorilor si procurorilor pana la 70 de ani.

“Am sustinut acest lucru, care a fost o propunere a Inaltei Curti de Casatie si Justitie inca inainte de reluarea anului parlamentar 2008, respectiv ca varsta de pensionare sa fie de 60 de ani, egalizata la femei si barbati in sistemul judiciar, dar cu posibilitatea de a ramane in continuare in magistratura pana la implinirea varstei de 65 de ani si cu avizul CSM pana la 70 de ani, asa cum era reglementarea prevazuta de Legea 56/1993 a ICCJ”, a declarat presedintele CSM, Lidia Barbulescu.

De asemenea, senatorii juristii au mai introdus un amendament care prevede ca detasarea judecatorilor si procurorilor la alte instante sa se poata prelungi cu inca un mandat.

Modificarile aduse Ordonantei de Urgenta 100/2007 urmeaza sa fie adoptate si de catre plenul Senatului, care este forul decizional in acest caz.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro