Sfaturi pentru vacanță: Măsuri de siguranță într-o cameră de hotel de la o însoțitoare de zbor
CiCi, așa cum își spune pe TikTok, a postat pe 25 mai un clip cu măsurile de siguranță pe care le ia când intră într-o cameră de hotel – a devenit repede viral. Însoțitorii de zbor sunt demni de ascultat, fie și pentru că ei călătoresc într-un an mai mult decât unii din noi toată viața. De aceea a intrat și în atenția celor de la Yahoo!life. Mulți utilizatori i-au mulțumit, dar alții au apreciat că este prea prudentă.
Pentru început, CiCi proptește ușa și verifică totul din cameră – dulapurile, dușul și spațiul din spatele draperiilor. Verifică și dacă funcționează telefonul.
Apoi închide ușa și acoperă vizorul. Ca măsură suplimentară, pune lanțul odată cu un prosop pentru mâini, ca să fie și mai greu de deschis.
CiCi își ține valiza în fața ușii. Așa cum a explicat, asta împiedică pe cineva să bage pe sub ușă o sârmă sau un dispozitiv de deschis încuietoarea. Apoi a prezentat și măsuri generale, ca localizarea ușilor de incendiu sau lăsarea televizorului în funcțiune cu sonor atunci când nu e în cameră.
Ea recomandă Presence, o aplicație gratuită care face camere video din dispozitivele inteligente, explicând că un telefon sau o tabletă lăsate în cameră te informează când intră cineva.
Mulți comentatori, inclusiv lucrători din hoteluri sau însoțitori de zbor, au apreciat sfaturile.
„Sfaturi foarte bune”, a scris unul.
„Nu mi-a fost niciodată frică, dar acum știu că nu voi mai dormi într-o cameră de hotel”, a adăugat altul.
Alții au fost nelămuriți sau circumspecți.
„La ce e bun prosopul?”, a întrebat unul.
„În ce hoteluri stai? Du-te la unele mai bune”, s-a mirat altul.
Iar unul i-a zis de-a dreptul: „Nu ești puțin paranoidă?”