Își întoarce Suedia fața către energia nucleară? Viitorul guvern ar putea construi prima centrală nucleară după mai bine de 4 decenii
Energia nucleară a ajuns din nou în centrul dezbaterilor politice din Suedia înaintea alegerilor parlamentare de anul viitor după ce o dezbatere televizată de duminică a arătat că principalele partide de opoziție ar fi în favoarea construirii de noi centrale atomice, scrie Euractiv.
Partidul Moderat, de orientare liberal-conservatoare, Creștin Democrații, Liberalii și Democrații Suedezi, cele mai mari partide de opoziție din țara nordică, ar urma să obțină 49% din voturile exprimate de alegători dacă alegerile ar avea loc săptămâna viitoare și ar putea forma guvernul, potrivit unui sondaj realizat de televiziunea publică suedeză SVT.
Analizele arată că în următorii 30 de ani consumul de electricitate ar urma să înregistreze o creștere de 75% în Suedia, creând posibilitatea nevoii de surse suplimentare de energie cu zero emisii, pe lângă cea eoliană și hidrogen.
Suedia a decis să renunțe la energia nucleară în urma unui referendum ce a avut loc în 1980, acesta propunând de asemenea închiderea tuturor centralelor atomice până în 2010. Decizia de închidere a fost abandonată însă în 1997 și în prezent aproximativ jumătate din electricitatea generată în Suedia provine de la centrale atomice.
Cele două partide care formează actualul guvern condus de premierul Stefan Löfven, Social Democrații și Verzii, sunt împotriva deschiderii de noi centrale atomice, afirmând că Suedia are nevoie de surse de energie mai eficiente și mai rapide.
Löfven afirmă că relansarea energiei nucleare ar fi prea costisitoare și ar dura prea mult timp.
Citește și: