Sibiu: Un proiect de opt milioane de euro risca sa fie blocat din cauza protestelor unor localnici
Proiectul de introducere a apei in comuna Rasinari (Sibiu), in valoare de opt milioane de euro, este in pericol de blocare din cauza nemultumirii localnicilor care, de teama ca vor plati foarte mult, protesteaza si strang semnaturi pentru un referendum local, relateaza Mediafax.
Comuna Rasinari, aflata la circa zece kilometri de municipiul Sibiu, este inclusa, alaturi de majoritatea localitatilor din judetul Sibiu, intr-un proiect european care prevede extinderea si modernizarea retelelor de apa si canalizare, in valoare totala de peste o suta de milioane de euro. In localitate exista retea de apa, realizata din captarea debitelor raurilor din zona, insa apa nu este potabila. De asemenea, exista retea de canalizare pluviala care se deverseaza in raurile din localitate.
Acest proiect este in pericol de blocare din cauza unor localnici din Rasinari care, de teama ca vor plati foarte mult pentru apa care va fi livrata, incearca sa impiedice demararea sapaturilor in localitate.
Potrivit primarului comunei Rasinari, Bogdan Bucur, in data de 11 martie ar fi trebuit sa inceapa sapaturile pe opt dintre strazile din comuna, dar mai multi localnici s-au opus si constructorul a renuntat.
„Acest proiect este foarte important pentru localitatea noastra si, in cazul in care el ar fi stopat, situatia e destul de grea din punctul nostru de vedere. Proiectul a demarat inca din 2007. In momentul de fata avem o serie de captari pe o serie de paraie care traverseaza satul. Apa este doar filtrata, nu este tratata, este apa bruta, nu este potabila. Ea se tulbura destul de mult cand ploua. Daca se face acest proiect va veni apa tratata de la statia de la Cisnadie Sud, statie de tratare care este in lucru pe fonduri europene”, a declarat Bogdan Bucur.
Acesta a adaugat ca, avand apa introdusa in comuna inca din anii ’60, dar si canalizare pluviala, multi dintre localnici si-au construit bai si bucatarii si folosesc apa respectiva, desi nu este potabila, iar canalizarea se deverseaza in raurile din localitate.
„Canalizarea pluviala este deversata in apa din rau. In mod normal, fiecare locuinta ar fi trebuit sa aiba fosa septica vidanjabila, dar avand aceasta canalizare pluviala multi locuitori s-au bransat la ea, ceea ce nu era normal. A fost o intelegere tacita a noastra pentru ca stiam ca va veni acest proiect si atunci lucrurile vor fi rezolvate”, a sustinut Bucur Bogdan.
Acesta a afirmat ca si Primaria, la randul ei, a fost, in repetate randuri, amendata de catre autoritati pentru ca apa nu este potabila, dar, mai ales, pentru deversarea canalizarii in apele din comuna. Acest lucru nu s-a mai intamplat insa in ultimii ani, toata lumea intelegand ca situatia va fi rezolvata odata cu implementarea proiectului.
„In cazul in care nu se realizeaza proiectul, vor urma sanctiuni si la nivel de Primarie si la nivelul fiecarui locuitor in parte care s-a bransat la aceasta canalizare”, a spus primarul comunei Rasinari.
Acesta a precizat ca valoarea totala a proiectului care ar trebui implementat in comuna se ridica la opt milioane de euro, cea mai mare parte, din fonduri nerambursabile. Pana in acest moment s-au cheltuit insa, anual de la debutul proiectului, circa 400.000 de lei ca sa se efectueze lucrari conexe: modernizarea unei statii de apa, realizarea unui canal colector si a unei conducte de aductiune pe ruta Sibiu – Rasinari.
Localnicii care sunt nemultumiti de introducerea apei si canalizarii in localitate invoca doua motive principale: lipsa banilor pentru plata facturilor de apa si canalizare si faptul ca apa de pe raurile din localitate ar fi mai buna decat cea care ar urma sa fie adusa in sat.
„Nu suntem de acord (cu introducerea apei – n.r.) ca nu avem niciun venit, traim dupa 50 de oi. In primul rand, eu nu am nevoie de canal ca nu am baie, iar la bucatarie apa nu o am trasa. Sa lase apa care este in comuna, de unde au tras-o batranii nostri. Acum vor sa o aduca de la Sadu sa o platim pe aia de acolo. De unde, ca noi nu avem bani sa platim. Cum am trait pana acum, traim si de acum incolo”, sustine unul dintre locuitorii din Rasinari.
La randul sau, o femeie din localitate spune ca apa este foarte buna, fiind apa de munte.
„Avem apa buna aici, apa de munte si nu avem contor. Pentru ce sa ne aduca apa, ca apa avem si-i apa curata, apa de munte. Nu cred ca e o decizie buna. Nu numai noi zicem, mai multi oameni zic asa”, afirma aceasta.
Unii dintre localnici cer ca autoritatile sa faca statie de tratare a apei pe unul dintre raurile din sat, astfel incat apa sa fie potabila.
Primarul explica insa de ce acest lucru nu este posibil.
„In momentul de fata este o problema, pe care ei nu o stiu sau se fac ca nu o stiu. Sursele noastre de apa sunt mici. Daca am vrea sa amenajam o statie de tratare pe oricare dintre surse, am lua aproape tot debitul paraului respectiv si nu ne dau voie cei de la Apele Romane. Nu poti seca un rau ca sa alimentezi cu apa o localitate. In plus, e mai ieftin sa aduci apa de la o statie deja construita decat sa construiesti o statie noua”, afirma primarul din Rasinari.
Acesta sustine insa ca teama de contorizare a apei consumate este, de fapt, principalul motiv pentru care unii localnici se opun si refuza sa se gandeasca la sanatatea lor.
„Acum nefiind contorizat, de multe ori, se intampla ca anumiti cetateni sa lase apa sa curga, fara a le pasa de altii care raman fara apa. Principala nemultumire cred ca va fi diferenta de bani. Normal, dupa ce pleci de la o anumita suma si consumi apa fara sa ai o limita si ajungi la contorizare, unde vei plati dupa cum consumi, este totusi o diferenta. N-ar trebui insa sa se faca astfel de comparatii cand ne gandim la sanatatea noastra si la faptul ca vom avea apoi raurile curate”, sustine Bucur Bogdan.
Acesta a precizat ca, in prezent, fiecare persoana din localitate plateste 24 de lei pe an pentru apa, indiferent de cat consuma.
In localitate, unii oameni strang semnaturi pentru demararea unui referendum local. Primarul spune ca cei care se ocupa de acest lucru l-au anuntat ca vor sa depuna la Prefectura lista de semnaturi.
Sunt in comuna oameni care vor sa se introduca apa si refuza sa semneze lista respectiva.
„Eu sunt de acord cu introducerea apei ca vreau apa de calitate, vreau apa buna. Vreau sa am apa si cand ii seceta, si cand ploua, si cand ninge. Nu sunt de acord cu listele cu care umbla oamenii pentru referendum si pentru demiterea primarului. Cu aia nu sunt de acord. Sunt mai multi care umbla din poarta in poarta, insista, se duc la batrani si le spun ca daca semneaza hartia aia nu o sa plateasca apa. E cu totul altceva. Omul e in varsta, nu vede, nu stie ce semneaza”, a declarat una dintre localnicele din Rasinari.
La randul lor, reprezentantii societatii Apa Canal Sibiu, care gestioneaza implementarea proiectului in intreg judetul, fiind operatorul regional de apa si canalizare, spun ca este aproape imposibil sa se renunte la realizarea retelelor in comuna Rasinari.
„Lucrarile din Rasinari reprezinta o parte importanta a proiectului. Din punct de vedere financiar, din o suta de milioane de euro, cat este tot proiectul, la Rasinari este vorba despre opt milioane de euro. Nu se mai poate renunta la acest proiect, cu atat mai mult cu cat comuna Rasinari este parte din proiect. In plus, au fost realizate deja o parte dintre lucrarile adiacente: la partera de aductiune, din totalul de noua kilometri, doi au fost deja realizati si se lucreaza deja si la canalul colector”, a declarat Thomas Roth, purtator de cuvant al societatii Apa Canal Sibiu.
Potrivit acestuia, cel mai probabil, in cursul zilei de miercuri constructorul va incerca sa reia lucrarile la Rasinari.
Potrivit lui Roth, in cazul in care „lucrurile escaladeaza” si localnicii fac mai mult decat sa vocifereze impotriva proiectului, este posibil ca lucrarile se sa desfasoare sub paza jandarmilor.