Sari direct la conținut

Sighisoara Film Festival – Sarbatoarea filmelor premiate

HotNews.ro

Cea de-a doua editie a Sighisoara Film Festival va avea loc in perioada 22 – 27 iunie 2010 si, spre deosebire de anul trecut, va extinde conceptul de “gala” a celor mai bune filme de peste an, devenind astfel o “sarbatoare” a lor. Potrivit organizatorilor, 2010 aduce in prim plan doua noi sesiuni de proiectii: Premiantele in Aur la marile festivaluri europene si o Tara invitata.

In 2009, SFF a fost un festival dedicat exclusiv filmului romanesc premiat si avea ca principal obiectiv crearea unei platforme de comunicare intre publicul festivalier si realizatorii celor mai importante productii cinematografice autohtone.

Potrivit organizatorilor, 2010 aduce in prim plan doua noi sesiuni de proiectii: Premiantele in Aur la marile festivaluri europene si o Tara invitata. Din prima fac parte productiile care au cucerit juriile de la Cannes, Berlin, Locarno si Oberhausen, productii care vor incanta publicul iubitor de film impreuna cu cineastii invitati.

Pentru Tara invitata, Ungaria sarbatoreste la Sighisoara Film Festival unsprezece filme premiate alaturi de realizatorii acestora, intr-un cadru specific culturii maghiare. Nici cei mici nu sunt lasati deoparte: se pregatesc pentru ei ateliere de lucru manual, pentru ca toata lumea sa se bucure de o zi cu totul deosebita.

In memoriam… omagiaza creatorii romani de film, actorii, artistii care au ridicat cultura cinematografica romanesca pe culmi europene. Titanii sarbatoriti la Sighisoara in aceasta a doua editie sunt maestrii Gheorghe Dinica si Stefan Iordache.

Nu sunt lasati deoparte nici tinerii talentati, carora li se ofera din nou sansa sa isi demonstreze spiritul creativ in “99 de secunde”, singura sectiune competitiva a festivalului, in care, de aceasta data, ei sunt provocati sa “Schimbe lumea!”. Termenul limita de inscriere este 15 iunie. Dintre 5 finalisti, doar marele castigator va fi invitat la Sighisoara pe perioada festivalului si premiat de Microsoft.

Proiectiile vor avea loc in Sala Port.ro – sala de Festivitati a Primariei Sighisoara, in Club Aristocrat, cinematograful municipiului, iar seara in aer liber, in Piata Cetatii. La toate proiectiile, intrarea este libera.

Sighisoara Film Festival este organizat de Fundatia Romana pentru Educatie si Educatori care in colaborare cu Primaria Municipiului Sighisoara pregatesc terenul pentru a oferi publicului larg, timp de 5 zile, o experienta artistica inedita.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro