Sari direct la conținut

Simulare examene naționale: Elevii de clasa a VIII-a și cei de clasa a XII-a susțin testarea în martie

HotNews.ro
Rezultatele elevilor la examene, Foto: Agerpres
Rezultatele elevilor la examene, Foto: Agerpres

Elevii de clasa a VIII-a și cei de clasa a XII-a vor susține simularea pentru examenele naționale în luna martie, înainte de vacanța de Paște, potrivit ordinului Ministerului Educației publicat marți în Monitorul Oficial. Cei de clasa a XI-a vor da, facultativ, simularea în luna mai, în cazul în care inspectoratele școlare decid organizarea simulării testelor. Ordinul nu spune nimic despre simularea de la clasa a VII-a, despre care Ministerul Educației a spus că va avea loc tot în luna mai.

Ordinul prevede că fiecare inspectorat școlar poate organiza în luna mai a anului 2020, la nivelul tuturor unităților de învățământ gimnazial/liceal, o simulare cu subiect unic elaborat la nivelul județului/municipiului București, în scopul stimulării pregătirii elevilor în vederea susținerii Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și a examenului de BAC 2020.

De asemenea, simularea bacalaureatului 2020 din luna mai de la nivelul inspectoratului școlar poate fi organizată și pentru elevii claselor a XI-a.

Citiți și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro