Sindicaliștii din STB protestează joi după ce peste 220 dintre greviștii din ianuarie au fost dați afară
Sindicatul reprezentativ din STB a anunțat joi un protest, motivul fiind concedierile făcute ca urmare a grevei nelegale din ianuarie, în urma căreia au fost concediați peste 220 de conducători auto care au lipsit nemotivat mai mult de 3 zile de la muncă.
La trei luni de la greva STB care a paralizat Capitala și care a fost declarată ilegală de către instanță, societatea de transport public a început cercetarea disciplinară pentru aproximativ 3.000 de persoane, iar 222 de angajați sunt concediați, în timp ce altor 490 le-au fost tăiate salariile cu procente între 5 și 10%, pentru o lună sau trei luni, potrivit datelor comunicate HotNews.ro de către conducerea STB.
Directorul general Adrian Criț a declarat pentru HotNews.ro că procedurile nu s-au încheiat încă.
Întrebat cine a fost sancționat cu desfacerea contractului de muncă, directorul societății spune că în principal șoferii care au lipsit nemotivat mai mult de 3 zile, încălcând legea și atribuțiile din fișa postului.