Sari direct la conținut

Sinodul Mitropoliei Ardealului a finalizat dosarul pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca

HotNews.ro
Icoana Arsenie Boca, Foto: Agerpres
Icoana Arsenie Boca, Foto: Agerpres

Sinodul Mitropoliei Ardealului a decis, joi, la Deva, înaintarea propunerii de canonizare a Părintelui Arsenie Boca către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care urmează să ia o decizie, potrivit Mediafax.

Preotul Gabriel Miricescu, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, a declarat că Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului a hotărât înaintarea propunerii de canonizare a Părintelui Arsenie Boca.

„Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului a hotărât, astăzi, înaintarea propunerii de canonizare a părintelui Arsenie Boca. Aceasta este competența Sinodului Mitropolitan: să analizese dosarul, să îl aprobe și să îl înainteze spre examinare și decizie Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Acum va urma o ședință a Sfântului Sinod, care nu știm când va fi, în care se va analiza acest dosar și studiul document, pe care l-a întocmit Comisia Specială Teologică Mitropolitană de canonizare a Părintelui Arsenie și se va hotărî de către Sfântul Sinod”, a spus Miricescu pentru Mediafax.

Potrivit preotului, canonizarea Părintelui Arsenie Boca ar însemna îndeplinirea dorințelor unui număr mare de credincioși, care în ultimii 30 de ani au mers la Prislop, la mormântul acestuia.

„Canonizarea Părintelui Arsenie Boca ar însemna o rânduiala a Bisericii, care ajunge la bun sfârșit, pentru că așa cum spuneam și cu alte ocazii, canonizarea unui sfânt nu este o chestiune care se întâmplă dintr-o dată. Este vorba despre o realitate îndelungată, despre un demers îndelungat și cred eu că se împlinesc năzuințele și dorințele credincioșilor, mulțimii mari de credincioși care în decursul celor 30 de ani, aproape, de la trecerea la Domnul a Părintelui Arsenie, au bătut drumul Prislopului”, a mai spus preotul din cadrul Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

Demersurile pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca au început în 2015.

Pentru convingerile sale, Arsenie Boca, născut în 1910, a fost arestat, torturat de fosta Securitate şi apoi alungat de la mănăstire în timpul regimului comunist.

Citeste si: Sfintii inchisorilor:Pr. Ilie Lacatusu (1) ; Valeriu Gafencu (2); Elisabeta Rizea (3); Nicolae Ciolacu (4); Mircea Vulcanescu (5); Pr. Gherasim Iscu (6); Pr Ioan Negrutiu (7); Dumitru Bordeianu (8); Costache Oprisan (9); Ep. Ioan Suciu (10); Marieta Iordache (11); Monseniorul Ghika (12); Andrei Ciurunga (13); Traian Trifan (14); Cardinalul Alexandru Todea (15); Gheorghe Jimboiu (16); Monahul Pimen Barbieru (17); Spiru Blanaru (18); Ion Flueras (19); pr. Dumitru Iliescu Palanca (20); Radu Gyr (21); Vasile Militaru (22); Virgil Maxim (23); Traian Braileanu (24); Pr Evghenie Hulea (25)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro