Sari direct la conținut

Slujbă de parastas pentru Papa Francisc, la Catedrala Greco-Catolică din Blaj. „Acum șase ani, el a fost aici, cu noi”

HotNews.ro
Slujbă de parastas pentru Papa Francisc, la Catedrala Greco-Catolică din Blaj. „Acum șase ani, el a fost aici, cu noi”
Papa Francisc, în timpul vizitei de la Blaj, din iunie 2019. Foto: Profimedia

O slujbă de parastas pentru Papa Francisc a fost celebrată duminică în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj de căte Episcopul auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, PS Cristian, care, cu o zi înainte, a fost prezent la Roma, la funeraliile suveranului pontif, transmite Agerpres.

„Ieri am avut bucuria să fiu la Roma, în numele Preafericitului Cardinal Lucian, la înmormântarea Sfântului Părinte Papa Francisc, cel care a trecut la Domnul în a doua zi de Paști, în Săptămâna Luminată. Toată celebrarea, toată slujba de înmormântare pe esplanada Basilicii Sfântului Petru din Vatican s-a trăit în această bucurie a Învierii, a Învierii pe care Papa Francisc a mărturisit-o în toată viața lui, cu toată puterea lui, cu fiecare fibră a lui, cu fiecare cuvânt, cu fiecare privire. Iar noi, aici la Blaj, Biserica Greco-Catolică, am dorit să îi transmitem Papei recunoștința noastră, fiindcă acum șase ani, el a fost aici, cu noi, în acest, și-l citez pe Papa Francisc, ”în acest pământ de martirium, de libertate și de milostivire, care este Blajul”, a spus PS Cristian.

Acesta a adăugat că Papa a venit la Blaj, ceea ce Inocențiu Micu-Klein, cel care a ctitorit orașul episcopal Blaj, poate nici nu și-ar fi imaginat: să vină papa de la Roma în orașul său.

„Și Papa a venit, a venit pentru a ne îmbrățișa. Pentru a ne transmite mângâierea lui Petru și pentru a ne întări în credința noastră. Aici, la Blaj, și-l citez, din nou, pe Papa Francisc, ceea ce a spus pe Câmpia Libertății în 2 iunie 2029, aici, la Blaj, ”am venit să vă aduc un omagiu vouă, fii ai Bisericii Greco-Catolice care mărturisiți (…) credința voastră”. Această credință pe care papa a venit să ne-o confirme și să ne-o întărească. De aceea, Sfânta Liturghie de astăzi, prin celebrarea de astăzi, îi mulțumim Domnului pentru darul pe care l-a făcut Bisericii și lumii întregi, care este persoana și activitatea Sfântului Părinte Papa Francisc”, a mai spus PS Cristian.

Printre credincioșii care au fost prezenți duminică la Sfânta Liturghie și slujba parastasului pentru Papa Francisc s-au aflat și primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, și fiul acestuia, George Rotar, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.

Arhieparhia Greco-Catolică de Alba Iulia și Făgăraș a fost reprezentată, sâmbătă, la funeraliile Papei Francisc de către episcopul auxiliar, care, la data consacrării sale, în 2020, era cel mai tânăr episcop catolic din lume.

Clopotele din toate bisericile greco-catolice din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș, cea mai mare Eparhie a Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, au fost trase zilnic, la ora 12:00, până la înmormântarea Papei Francisc.

Peste 100.000 de pelerini au fost prezenți în 2 iunie 2019 pe Câmpia Libertății din Blaj la ceremonia de beatificare a șapte episcopi greco-catolici, oficiată de însuși Suveranul Pontif. Papa Francisc s-a întâlnit atunci în Blaj și cu romii din cartierul „Barbu Lăutaru”, prilej cu care Suveranul Pontif a cerut iertare, în numele Bisericii, comunității rome pentru momentele, de-a lungul istoriei, când aceștia au fost „maltratați”, „segregați” sau priviți „într-o manieră greșită, cu privirea lui Cain și nu cu cea a lui Abel”.

Alegeri 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro