Soarta frumoaselor clădiri neoromânești care au adăpostit Căminele de Ucenici din Bucureștiul interbelic. Unde și cum învățau adolescenții o meserie

Puțini bucureșteni știu că unele din cele mai importante clădiri neoromânești din Micul Paris, în care funcționează în prezent Școala Gimnazială Ferdinand, Muzeul Național al Literaturii și unul din sediile S.N.S.P.A, au fost ridicate special ca să devină cămine de ucenici și ucenice din industrii și comerț.

În ziua de azi, școlile de meserii și meseriașii aproape că au dispărut, iar o mulțime de tineri devin mai degrabă lucrători comerciali entry-level și part-time, casieri, curieri sau învață cum să devină creatori de conținut pe TikTok ori alte rețele sociale.

Ne întoarcem în Bucureștiul interbelic. Orașul se afla într-un amplu proces de modernizare și industrializare, meseria chiar era „brățară de aur” și pentru însușirea ei de către cei tineri și foarte tineri, statul a gândit un program special în care a investit o mulțime de bani.

A fost un proiect național și a fost susținut de pedagogi, profesori, ingineri, arhitecți și industriași. Avea scopul de a crește și de a asigura o forță de muncă profesionistă, calificată.

Citește, pe B365.ro, informații captivante despre căminele care aveau statut de „instituții de ocrotire, educare și pregătire a uceniciei, un loc unde ucenicii întreprinderilor găseau masă și dormit și tot ce este trebuitor unei armonioase desvoltări trupești și sufletești” (Stavri C. Cunescu, directorul Muncii în revista „Boabe de Grâu”, 1931).