Sari direct la conținut

Soarta lui Tariceanu se hotaraste la Congresul extraordinar din 21 martie

HotNews.ro

Delegatia Permanenta a PNL a decis, luni, convocarea unui congres extraordinar al partidului la sfarsitul lunii martie. Liberalii isi vor alege o noua conducere si un nou statut al partidului pe 20-21 martie. Potrivit surselor HotNews.ro, dizidenti PNL discuta intens doua variante pentru sefia formatiunii politice.

Prima formula – Calin Popescu Tariceanu ramane in continuare presedintele partidului iar Crin Antonescu candideaza pentru presedintia Romaniei. A doua formula – Crin Antonescu preia presedintia PNL iar Ludovic Orban devine presedinte executiv.

Presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, a anuntat la finalul Delegatiei Pemanente ca liberalii au decis cu majoritate de voturi sa se organizeze un congres extraordinar in perioada 20-21 martie.

„Ma bucur ca acest semnal pe care l-am dat, privitor la considerarea, in modul cel mai serios, a necesitatii unui congres extraordinar in PNL acum, dupa incheierea unui ciclu electoral, a fost luat in seama de marea majoritate a liderilor nostri”, a spus el.

Tariceanu a adaugat ca, in cadrul DP, s-a ajuns la concluzia ca este nevoie de o „ampla dezbatere politica care sa defineasca in mod clar liniile de actiune politica ale PNL in urmatoarea perioada”.

Tot membrii Delegatiei Permanente sunt cei care vor decide si valida candidaturile pentru sefia partidului.

Vicepresedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat ca, in cadrul sedintei, a propus ca la viitoarea reuniune a Delegatiei sa se dezbata si strategia politica, noului statut al PNL si alegerea tuturor organismelor de conducere la nivel national.

Orban a mai declarat ca, in ceea ce priveste alegerea noului presedinte de partid, „parerile sunt impartite”. El nu a comentat prea mult variantele luate in calcul pentru sefia PNL: „Exista o intreaga zvonistica, am fost chiar si eu printre aceia care am spus ca intentionez sa candidez. Voi continua sa-mi consult colegii de partid si pe bunul coleg si prieten, Crin Antonescu”.

O noua reuniune a Delegatiei Permanente va avea loc pe 20 februarie.

Potrivit surselor HotNews.ro, Calin Popescu Tariceanu i-ar fi propus lui Crin Antonescu sa fie candidatul oficial al PNL pentru presedintia Romaniei, cu conditia sa nu isi doreasca si sefia partidului. Tariceanu i-ar fi promis acestuia sprijinul sau si totodata validarea oficiala in lupta pentru Cotroceni la Congresul extraordinar din martie.

Aceleasi surse sustin ca varianta de inlaturare a lui Tariceanu de la sefia PNL a ramas inca in picioare si se negociaza intens in interiorul partidului, iar Ludovic Orban si Crin Antonescu poarta inca discutii pentru a candida in tandem la sefia partidului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro