Sari direct la conținut

Solutia premierului Ponta: Pledoaria MAE la Luxemburg va fi discutata in Parlamentul de la Bucuresti, UDMR ramane la guvernare, Kelemen iese din Cabinet (Verestoy)

HotNews.ro

UDMR a decis sa ramana la guvernare, cu inlocuirea lui Kelemen Hunor in Cabinetul Ponta III, dupa ce prim-ministrul le-a facut maghiarilor o oferta in care pledoaria MAE la Tribunalul Uniunii Europene sa fie facuta in urma unor discutii cu maghiarii, in Parlamentul de la Bucuresti si in alte foruri competente, a declarat, pentru HotNews.ro, senatorul UDMR Attila Verestoy.

„Procedura MAE nu este completa. Urmeaza ca fiecare parte sa formuleze expunerea de motive si parerea documentata pe acest subiect.

Oferta este ca pentru elaborarea unui raspuns vor avea loc dezbateri la nivelul Parlamentului, se va forma probabil si un grup de experti pentru a avea o viziune a statului roman care sa corespunda intereselor statului roman. Dupa parerea mea, interesul statului roman nu corespunde cu pozitia formala a Ministerului de Externe. Interesul statului roman este sa sprijine comunitatiel romanesti din afara granitelor. Nu comunitate maghiara din Romania sufera in sensul ca nu este recunoscuta, cum este cazul comunitatii romanesti din Valea Timocului”, a declarat, pentru HotNews, Verestoy Attila, dupa Consiliul Permanent al UDMR.

El a aratat ca UDMR va ramane in Guvernul Ponta III, insa presedintele Uniunii, Kelemen Hunor, paraseste functiile de vicepremier si ministru al Culturii.

UDMR va avea la dispozitie 45 de zile pentru a propune un nou vicepremier si ministru al Culturii, a mentionat Verestoy.

„Oricum, domnul Kelemen este candidatul nostru la alegerile prezidentiale si era normal sa nu mai ramana membru al Guvernului”, a mai spus senatorul UDMR, presedinte al organizatiei Odorheiu Secuiesc.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro