Sari direct la conținut

Sondaj CURS: Marcel Ciolacu, cotat cu 31% pentru prezidențiale. Geoană, scor la jumătate, la egalitate cu Simion / Scorurile partidelor pentru parlamentare

HotNews.ro
Marcel Ciolacu, Foto: Inquam Photos / George Călin
Marcel Ciolacu, Foto: Inquam Photos / George Călin

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, este cotat cu 31% în intențiile de vot pentru alagerile prezidențiale, urmat de Nicolae Ciucă, cu 19%, în timp Mircea Geoană şi George Simion sunt la egalitate cu 15%, într-un sondaj realizat de CURS în luna iulie.

Sondajul CURS a fost realizat în perioada 18 – 26 iulie. Au participat 1.067 respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eşantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%/ datele au fost culese faţă-în-faţă, la domiciliul respondenţilor.

Dacă alegerile prezidențiale ar avea loc duminica viitoare, Marcel Ciolacu ar intra în turul al doilea cu Nicolae Ciucă, potrivit sondajului CURS.

Dintre următorii candidaţi, cu care aţi vota la alegerile prezidenţiale, dacă acestea ar avea loc duminica viitoare?

  • Marcel Ciolacu (PSD) – 31%
  • Nicolae Ciucă (PNL) – 19%
  • Mircea Geoană (independent) – 15%
  • George Simion (AUR) – 15%
  • Elena Lasconi (Alianţa Dreapta Unită) – 12%
  • Diana Şoşoacă (SOS) – 4%
  • Un candidat UDMR – 3%

Diferenţă de 3 procente între AUR şi Alianţa Dreapta Unită pentru alegerile parlamentare

Pentru alegerile parlamentare, PSD conduce în intenţia de vot cu 33%, urmat de PNL cu 23%, în timp ce diferenţa dintre AUR şi Dreapta Unită este de 3 procente, arată același sondaj CURS.

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare dumneavoastră cu ce partid politic / alianţa aţi vota?

  • PSD – 33%
  • PNL – 23%
  • AUR – 16%
  • Alianţa Dreapta Unită – 13%
  • SOS România – 5%
  • UDMR – 5%

INTERVIURILE HotNews.ro