Sondaj: SUA este cea mai admirata tara la nivel mondial
Potrivit unui sondaj, SUA este cea mai admirata tara din lume, acest fapt datorandu-se in cea mai mare parte presedintelui sau, Barack Obama si a administratiei acestuia. SUA a urcat in varful clasamentului Nation Brand Index (NBI), devansand Franta, Germania, Marea Britanie si Japonia. In anul precedent SUA se clasase pe pozitia 7, scrie Reuters.
„Este remarcabil ca, in toti acesti ani de cand studiez reputatiile natiunilor, nu am intalnit nicio tara care sa treaca printr-o schimbare atat de radicala cum s-a intamplat cu SUA in 2009”, a declarat Simon Alholt, fondatorul NBI, care apreciaza imaginea pe care o au la nivel global 50 de tari in fiecare an.
Alholt considera ca in timpul administratiei Bush imaginea SUA a avut mult de suferit din cauza politicii externe foarte criticate, insa de la alegerea lui Obama, in pofida dificultatilor economice, SUA se bucura de o imagine mult mai buna.
Sondajul a fost efectuat de GFK Roper Public Affairs and Media pe 20,000 de persoane din 50 de tari dezvoltate si in curs de dezvoltare. Subiectii au fost rugati sa dea note pentru 50 de tari pe categorii precum cultura, administratie, oameni, exporturi, turism, investitii si imigrare.
In acelasi sondaj, Canada a cazut de pe locul 4 pe locul 7, in timp ce China a urcat cateva pozitii ajungand pe locul 22. Alholt considera ca imbunatatirea imaginii Chinei se datoreaza organizarii Jocurilor Olimpice la Beijing, care au ajutat-o sa obtina un punctaj mai mare la categoriile oameni si turism.
Italia s-a mentinut pe locul 6, Elvetia s-a clasat pe 8, urmata de Australia pe 9 si Spania si Suedia, care au fost la egalitate pe pozitia 10.
La polul opus, Columbia si Kenya s-au clasat pe locul 47, Angola pe 49, iar Iranul a fost ultimul clasat, pe locul 50.