Sari direct la conținut

Sorin Grindeanu: Deplasarea mea în SUA – plătită din banii PSD

HotNews.ro
Sorin Grindeanu, Foto: AGERPRES
Sorin Grindeanu, Foto: AGERPRES

Deputatul PSD Sorin Grindeanu a declarat luni că deplasarea sa în Statele Unite, efectuată în perioada în care era premier, alături de Liviu Dragnea, a fost plătită din banii Partidului Social Democrat.

Grindeanu a susţinut că nu cunoaşte informaţii referitoare la noul dosar al fostului lider PSD Liviu Dragnea, în legătură cu deplasarea în SUA, scrie Agerpres.

„Nu ştiu absolut nimic, n-am văzut ştirea. Dacă s-a trimis în judecată, înseamnă că au fost informaţi cei care sunt inculpaţi. (…) Nu comentez. Am fost împreună atunci în Statele Unite. Despre restul, e parte din dosar. Am fost de două ori în calitate de martor audiat în acest dosar. Eu ştiu ce s-a plătit vizavi de deplasarea mea, s-a plătit de către partid avionul şi cazarea şi tot ce aveam”, a declarat Grindeanu, la Parlament.

Deputatul PSD a adăugat că a refuzat să meargă în SUA pe banii Guvernului.

„Ceea ce pot să vă spun despre plătit este că am refuzat – totuşi aveam calitatea oficială atunci de prim-ministru – şi toate cheltuielile de deplasare nu s-au făcut de către Guvern, s-au făcut de către PSD, al cărui membru eram. (…) Era o perioadă în care exista… subvenţia cred că era mai mare, n-aş şti să vă spun (de unde au venit banii – n.r.), că nu eram trezorier al partidului. Eu am primit invitaţia de la Liviu Dragnea, cerându-mi să merg împreună cu el în Statele Unite”, a explicat Grindeanu.

Fostul premier a mai spus că s-a deplasat în SUA „la o zi sau chiar două zile” după Liviu Dragnea, care avusese întâlniri anterior venirii lui.

„Erau evenimentele pe care le cunoaşteţi – cele legate de depunerea jurământului. Care a fost scopul vizitei domnului Iohannis în urmă cu un an? Să-şi pună o şapcă în cap? Era o chestiune de un moment important, în care depunea jurământul noul preşedinte al Statelor Unite”, a adăugat social-democratul.

Întrebat dacă vizita în SUA a avut caracter oficial, el a spus: „Semioficială”.

Grindeanu a negat că Liviu Dragnea i-ar fi cerut să intervină pentru anumite contracte în domeniul militar: „Niciodată”. „Probabil voi fi audiat şi în instanţă”, a adăugat el.

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un nou dosar, în care este acuzat de trafic de influenţă şi de folosire a influenţei sau autorităţii în legătură cu prezenţa sa la ceremonia de inaugurare a preşedintelui Donald Trump de la începutul anului 2017.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro