Sari direct la conținut

Sorina Pintea: Spitalul regional Cluj se va face de către Guvernul României, cu atragerea de fonduri europene

HotNews.ro
Sorina Pintea, Foto: Agerpres
Sorina Pintea, Foto: Agerpres

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, susține că „Spitalul regional Cluj-Napoca se va face de către Guvernul României, cu atragerea de fonduri europene”, la câteva zile după ce Consiliul Județean Cluj a cerut oficial Comisiei Europene și autorităților de la București preluarea proiectului spitalului regional. Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, declara săptămâna trecută pentru HotNews.ro că „Să stau să mă uit cum Guvernul nu depune proiecte pentru finanțare europeană, când avem banii care ne așteaptă, este inadmisibil. Guvernul a amânat accesarea banilor după 2020-2025, iar noi nu avem niciun motiv să stăm să așteptăm. „

„Spitalul regional Cluj-Napoca se va face de către Guvernul României, cu atragerea de fonduri europene. Am înţeles că sunt nişte discuţii în spaţiul public. Consiliul Judeţean Cluj cred că ar trebui să se ocupe de Spitalul de pediatrie, pentru că am nişte referinţe nu tocmai plăcute despre ceea ce se întâmplă acolo din punct de vedere al structurii”, a declarat luni ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, în timpul unei vizite la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa, potrivit Agerpres.

Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, declara, săptămâna trecută, pentru HotNews.ro, că în acest moment „sunt 9 miliarde de euro care nu sunt trași pentru infrastructură”, iar dacă ghidul Programului Operațional Regional se va modifica astfel încât Consiliul Județean să poată fi eligil pentru spitalul regional, pașii pentru construirea acestuia ar putea fi demarați anul viitor.

„Depinde foarte mult de modificarea ghidului pe POR, ca să putem fi și noi eligibili pe POR, pentru spitale regionale. Dacă s-ar modifica ghidul și ne-ar da posibilitatea să putem depune noi proiectul de finanțare, am putea să câștigăm noi această finanțare și să dăm drumul la construcție”, a explicat Alin Tișe.

Sorina Pintea s-a declarat surprinsă de intenţia anunţată de reprezentanţii Consiliului Județean Cluj de a construi singuri spitalul regional şi a dat asigurări că luna viitoare vor fi depuse la Bruxelles cererile de finanţare atât pentru spitalul din Cluj-Napoca, cât şi pentru cele din Iaşi şi Craiova: „Eu am rămas foarte surprinsă de ceea ce au spus cei de la Consiliul Judeţean, pentru că, în momentul în care am preluat portofoliul Sănătăţii, în luna februarie, Clujul nu avea definit un teren, mai era nevoie de încă o bucată de teren, trebuia extins PUZ-ul şi am întâmpinat foarte mari dificultăţi în relaţia cu CJ Cluj. Lucrurile s-au rezolvat între timp, studiul de fezabilitate pentru spital este gata. În decembrie, vor fi depuse la Bruxelles cererile de finanţare pentru cele trei spitale regionale – Iaşi, Cluj şi Craiova, dar să nu uităm că este nevoie de o cofinanţare din partea statului român.”

Sorina Pintea a ţinut să îi dea o replică şi comisarului european Corina Creţu, în legătură cu posibilitatea suplimentării fondurilor europene pentru spitalele regionale, afirmând că deja s-a primit un răspuns negativ în acest sens în luna septembrie: „Europa a alocat pentru cele trei spitale regionale 150 milioane euro, or, un spital, împreună cu infrastructura care va deservi spitalul, costă în jur de 400 milioane euro. Cu siguranţă, Guvernul trebuie să găsească surse, inclusiv din zona privată. Asta nu înseamnă că nu vom atrage fonduri europene. În ceea ce priveşte declaraţia comisarului european, că, dacă este nevoie de o suplimentare, ni se va acorda, daţi-mi voie să o contrazic. În data de 27 septembrie, o delegaţie a Ministerului Sănătăţii, condusă de Cristian Grasu, secretar de stat, s-a dus la Bruxelles tocmai pentru această chestiune şi i s-a spus: ‘Nu, pe această axă de finanţare nu mai avem sume suplimentare’. Deci noi am făcut aceste demersuri. Prin urmare, s-a luat decizia fazării. Ca să nu pierdem finanţarea, am spus că până în 2020 vom face prima etapă, licitaţiile, iar în etapa a doua, construcţia efectivă. Deci spitalele se vor face.

Alin Tișe: Am dat ministerului un teren de 14 hectare, iar acum nu mai vrea să facă spitalul din diverse motive

Despre motivele care au făcut ca CJ Cluj să ia decizia de a lua lucrurile în propriile mâini, Alin Tișe declara, joia trecută, pentru HotNews.ro, că „Atâta timp cât Guvernul a amânat accesarea banilor după 2020-2025, noi nu avem niciun motiv să stăm să așteptăm. Atâta timp cât noi, dacă s-ar modifica ghidul, am putea să tragem banii de îndată. Sunt 9 miliarde de euro care nu sunt trași pentru infrastructură. Iar noi, dacă devenim titulari prin ghid al unei finanțări, în acel moment Consiliul Județean devine titular pentru construirea spitalului.”

Potrivit lui Alin Tișe, Consiliul Județean Cluj „are până acum bani europeni trași, avem două finanțări de peste 1 miliard de lei, adică vreo 250 de milioane de euro, bani trași în 2 ani – tot ce înseamnă infrastructură de transport, spitale, dotări de spitale”.

Alin Tișe consideră „inadmisibil” faptul că Guvernul nu accesează finanțarea care există în acest moment și subliniază că nu este o problemă care ține de politică, ci de nevoia de a avea un spital: „Nimic nu oprește Guvernul, pe urmă, dacă vrea să investească în dotarea spitalelor, să o facă, dar noi nu mai putem să stăm. Am dat Ministerului Sănătății un teren de 14 hectare, cu titlu gratuit, să facă spitalul, iar acum nu mai vor să îl facă din diverse motive, cu toate că comisarul Corina Crețu a spus explicit că există bani, ei doar trebuie să fie trași. Să stau să mă uit cum ei nu depun pentru finanțare, când avem banii care ne așteaptă, este inadmisibil.

Aici nu discutăm de politică, discutăm despre nevoia de a avea un spital. Noi avem foarte multe spitale în oraș, oferim servicii medicale întregii regiuni, beneficiarii serviciilor medicale sunt din întreaga regiune. 60% din beneficiarii serviciilor medicale de la Cluj sunt din afara orașului Cluj, sunt din toată regiunea, din alte județe. Asta înseamnă că oamenii vin la Cluj pentru servicii medicale și de asta noi nu mai putem să așteptăm la nesfârșit, să ne uităm la cer. Dacă Guvernul își va reveni și va înțelege prioritatea acestor spitale, va putea să dea bani pentru dotarea lor măcar.”

Șeful CJ Cluj mai spune că pașii pentru construcția spitalului ar putea fi demarați imediat după obținerea finanțării, posibil anul viitor: „Noi în momentul în care obținem finanțarea, dăm drumul imediat, vedem ce studii are Ministerul Sănătății, avem PUZ-ul făcut deja pentru teren, 14 hectare, terenul este foarte generos, la ieșirea din Cluj spre Oradea. Noi estimăm că anul viitor am putea să demarăm acești pași pentru construirea spitalului. Pe aceste considerente, dacă se modifică ghidul, noi putem foarte simplu să depunem noi proiectul, să obținem finanțarea europeană și să dăm drumul la lucrări, la studiu de fezabilitate, la tot ce înseamnă un astfel de spital. E totuși o clădire de spital, nu construim sub ocean și nici nu construim turnuri de 200 de etaje. Construim totuși o clădire de spital, despre asta vorbim.”

Întrebat cât se estimează că va costa clădirea spitalului, Alin Tișe spune că și la acest capitol, lucrurile la Ministerul Sănătății sunt neclare: „Ministerul a făcut atât de multe studii că nu mai știu pe care să le cred. Au vorbit de 150 de milioane de euro, apoi de 200 de milioane de euro, apoi de 250. Noi nu suntem aici la loto, construim o clădire de spital, nu înțeleg ce este atât de complicat. Există standarde de cost pentru tot ceea ce se construiește în ziua de azi, nu inventăm apa caldă. Toate aceste lucruri se cunosc, nu trebuie să inventăm nimic, noi trebuie doar să le aplicăm.”

CJ Cluj a cerut oficial Comisiei Europene și autorităților de la București preluarea proiectului spitalului regional

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a transmis Comisiei Europene, dar şi Autorităţii de Management din Ministerul Dezvoltării, o adresă oficială prin care solicită preluarea de către forul administrativ judeţean a proiectului de construire a Spitalului Regional de Urgenţă de la Cluj, potrivit unui comunicat de presă al CJ.

„Această solicitare este o continuare firească a demersurilor pe care le-am întreprins în mod constant, atât în primul şi în actualul mandat la conducerea Consiliului Judeţean, cât şi în calitate de senator de Cluj, pentru construcţia acestui obiectiv medical de o importanţă strategică. Consider că expertiza necesară derulării unui proiect de o asemenea anvergură precum şi capacitatea noastră financiară şi instituţională au fost deja dovedite de fondurile europene în valoare de circa 190 milioane de euro pe care le-am accesat în actuala perioadă de programare pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, educaţionale şi de sănătate”, a arătat Alin Tişe, într-un comunicat al instituției.

Potrivit solicitării adresate comisarului european Corina Creţu şi conducerii Autorităţii de Management pentru POR din cadrul MDRAP, preşedintele CJ Cluj solicită acestor instituţii să agreeze şi să propună modificarea Programului Operaţional în sensul înlocuirii Ministerului Sănătăţii, ca şi aplicant eligibil, cu unităţile administrativ-teritoriale, respectiv judeţele pe raza cărora s-a decis amplasarea spitalelor regionale, în calitate de proprietari ai amplasamentelor propuse.

”O asemenea modificare este necesară întrucât, potrivit POR 2014 – 2020, se prevede în mod expres ca activităţile privind spitalele regionale de urgenţă să aibă ca beneficiar Ministerul Sănătăţii, cel ale cărui demersuri au înregistrat, până în prezent, progrese minime. Realizată în regim de urgenţă, iniţiativa va permite Consiliului Judeţean Cluj să demareze toate procedurile de realizare a acestui proiect prioritar, absorbind fondurile europene alocate în prezenta perioadă de programare”, se arată în comunicat.

În prezent, în judeţul Cluj funcţiile unui spital regional unic sunt îndeplinite de cinci spitale, cu o structură de 45 de clădiri separate şi care au, în total, 3.100 de paturi. În plus, în ultimii 2 ani, adresabilitatea serviciilor de urgenţă a crescut la nivelul judeţului de cel puţin 3 ori datorită pacienţilor care provin din judeţele limitrofe.

Sorina Pintea, în luna iulie: Spitalul Regional din Cluj va fi gata în 2023

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, declara, în luna iulie, că Spitalul Regional de Urgenţă din Cluj ar urma să fie gata în anul 2023, investiţia totală ridicându-se la o jumătate de miliard de euro. Costurile sunt asigurate din fonduri europene, guvernamentale, judeţene şi locale, spunea atunci Sorina Pintea.

„Am prezentat în cadrul unei reuniuni de lucru cu reprezentanţii BEI şi echipa Ministerului Sănătăţii draftul studiului de fezabilitate al Spitalului Regional de Urgenţă Cluj care se va construi în Floreşti. Prin programul de guvernare, Guvernul şi-a asumat construcţia a 8 spitale regionale de urgenţă, dintre care cele din Iaşi, Cluj, Craiova sunt într-o fază mai avansată, Iaşi şi Cluj în faza cea mai avansată. La finalul lunii august vor fi depuse de către consultanţi studiile de fezabilitate pentru Iaşi şi Cluj, aplicaţia de finanţare se va depune la CE în octombrie – noiembrie 2018 , în 2019 va fi lansată licitaţia de proiectare, contrucţie şi supervizare, iar finalizarea construcţiei, echipare şi operaţionalizare în decembrie 2023. (…) Costurile totale ale spitalului din Cluj sunt de 500 de milioane de euro cu TVA, în integralitatea lor. Sursele de finanţare sunt fonduri europene, bugetul de stat, iar pentru utilităţi, autorităţi locale şi judeţene”, declara, la acea vreme, Sorina Pintea.

Proiectul de construire a unui spital regional de urgenţă a fost lansat în mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj al lui Marius Nicoară (PNL), începând din 2004, fiind vorba de o unitate care să deservească judeţele din Regiunea de Nord-Vest. Iniţial, a fost vizat un amplasament pe un teren din comuna Apahida, proiectul fiind aprobat de Ministerul Sănătăţii în 2007 şi prins în planul de investiţii al acestei instituţii. După iunie 2008, locaţia a fost schimbată în cea actuală, şi anume terenul fostei unităţi militare din comuna Floreşti.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro