Sari direct la conținut

Sova: Parlamentul si Guvernul vor hotari anual ce autostrazi vor fi finantate din acciza la carburanti

HotNews.ro
Sova: Parlamentul si Guvernul vor hotari anual ce autostrazi vor fi finantate din acciza la carburanti

Parlamentul si Guvernul va decide in fiecare an care sunt proiectele de autostrazi care vor beneficia de finantare provenita din acciza pe combustibil, a anuntat marti ministrul Transporturilor Dan Sova. „Acciza o putem folosi la cofinantare sau pentru proiecte noi, precum autostrada autostrada Transilvania de la Bors pana la Nadaselu (n.r. langa Cluj-Napoca)”, a spus Sova.

De marti, 1 aprilie, a aintrat in vigoare supra-acciza de 7 eurocenti care a dus la scumpirea unui litru de carburant cu 40-41 bani. Conform intentiilor autoritatilor, banii adunati la buget din super-acciza vor fi directionati in special catre proiecte de infrastructura precum autostrazile.

„Cu acciza pe combustbil putem face doua lucruri”, a spus ministrul Sova. „Asa cum a spus si premierul Ponta, Parlamentul impreuna cu Guvernul urmeaza sa stabileasca in fiecare an care sunt proiectele de autostrazi care urmeaza sa fie finantate din acciza”.

„Acciza poate fi folosita si pentru cofinantare, in ipoteza in care dorim sa cofinantam mai mult de 15%, sau poate fi folosita si pentru proiecte noi”, a explicat Sova in cadrul unei conferinte de presa.

„Ca exemple de autostrazi care ar putea fi construite din acciza, va dau la prima strigare de la Bors pana la Nadaselu [n.r. aproape de Cluj Napoca], sunt daca nu ma insel, 157 de kilometri. Suplacu de Barcau – Bors este finantat din bugetul de stat, deci acciza este binevenita, iar de la Suplacu de Barcau la Nadasel sunt 93 de kilometri, tot pe autostrada Transilvania, in afara retelei europene de transport din pacate, si iarasi se poate finanta din acciza”, a declarat Sova.

Pe tema accizei la carburanti, citeste aici o analiza HotNews.ro:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro