Sari direct la conținut

Spania: Dreapta triumfă în alegerile regionale din Madrid VIDEO

HotNews.ro
Isabel Diaz Ayuso (sursa foto: twitter), Foto: Hotnews
Isabel Diaz Ayuso (sursa foto: twitter), Foto: Hotnews

​Dreapta spaniolă şi reprezentanta sa în ascensiune, Isabel Diaz Ayuso, au triumfat marţi la alegerile regionale din Madrid, o înfrângere usturătoare pentru Partidul Socialist al premierului Pedro Sanchez, potrivit rezultatelor parţiale, informează AFP citată de Agerpres.

După numărarea a peste 60% din buletinele de vot, Isabel Diaz Ayuso, actuala preşedintă a regiunii şi membră a Partidului Popular (PP), şi-a dublat scorul obţinut la ultimele alegeri regionale din mai 2019, câştigând 64 de locuri din cele 136 ale parlamentului regional, adică peste 43% din voturi.

Deoarece PP nu are o majoritate absolută, de 69 de locuri, va fi nevoit să încheie o alianţă cu partidul de extremă dreapta Vox (13 locuri), care a susţinut-o deja pe Diaz Ayuso în ultimii doi ani.

Cu 25 de locuri şi aproape 18% din voturi, Partidul Socialist al premierului Sanchez, care a încercat să mobilizeze electoratul de stânga agitând ameninţarea extremei drepte, pierde 12 deputaţi regionali. Adunate, voturile stângii totalizează 59 de locuri, mai puţin decât candidatul PP.

Partidul Socialist a câştigat la alegerile din 2019, dar nu a avut aliaţi pentru a prelua puterea în regiune, bastionul PP de 26 de ani. În pofida pandemiei, cei peste 5.1 milioane de alegători, chemaţi la urne pentru a alege 136 de deputaţi din şase partide aflate în competiţie, reprezintă o participare estimată la aproape 75%, o creştere cu zece procente, comparativ cu scrutinul anterior.

La doi ani până la următoarele alegeri legislative, pentru PP aceste alegeri au fost un fel de repetiţie generală. „De la Puerta del Sol (sediul guvernului regional) la palatul Moncloa (sediul primului ministru)!”, a fost sloganul lansat duminică seara de liderul naţional al PP, Pablo Casado, ce confirmă faptul că aceste alegeri regionale sunt, în opinia sa, o etapă în revenirea la putere.

Aflată în fruntea guvernului spaniol în perioada 2011 – 2018, această formaţiune politică a fost îndepărtată de la putere de o moţiune de cenzură depusă de Pedro Sanchez în urma unui scandal de corupţie. Însă victoria de la Madrid este mai presus de toate cea a politicienei Isabel Diaz Ayuso, în vârstă de 42 de ani.

În pofida presiunilor guvernului central, Diaz Ayuso a refuzat să impună restricţii stricte în contextul combaterii pandemiei pentru a proteja afacerile, în special barurile şi restaurantele, care au rămas deschise. O strategie ce a dat roade, pe fundalul unei opinii publice sătule de măsurile anti-COVID-19.

Opozanţii săi au scos în evidenţă situaţia sanitară din regiunea Madrid care, cu aproximativ 15.000 de decese provocate de COVID-19 dintr-un total de 78.000 la nivelul întregii Spanii şi aproape 700.000 de cazuri dintr-un total de 3.5 milioane, deţine cel mai grav bilanţ din cele 17 regiuni ale ţării.

Alegerile regionale au fost declanşate de decizia-surpriză a lui Isabel Diaz Ayuso de a pune capăt alianţei sale cu partidul de centru-dreapta Ciudadanos, care a suferit o înfrângere istorică şi nu mai are deputaţi regionali.

Deşi înfrângerea stângii la aceste alegeri regionale nu pune sub semnul întrebării menţinerea sa la putere, premierul Sanchez, aflat în prima linie a campaniei electorale pentru aceste alegeri regionale, iese slăbit.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro