Sari direct la conținut

Spania, la vanatoare de fonduri europene in Romania

HotNews.ro
Excedent comercial record pentru Germania, Foto: Wikipedia
Excedent comercial record pentru Germania, Foto: Wikipedia

Ambasada Spaniei la Bucureşti şi Ministerul Fondurilor Europene din România organizează în 28 mai, la Institutul Cervantes din Bucureşti, un seminar de prezentare a programelor operaţionale sectoriale cu finanţare europeană ale României pentru perioada 2014-2020. Seminarul se organizează ca urmare a vizitei efectuate la Bucureşti în luna martie a anului trecut, de către Secretarul de Stat pentru comerţ al Spaniei, Jaime García-Legaz.

Conform Acordului de Parteneriat, România are la dispoziţie fonduri europene de 30.619 milioane de euro din Fondurile Europene Structurale și de Investiții în perioada 2014-2020, fonduri ce îi permit să-şi consolideze administraţia publică, să perfecţioneze competitivitatea capitalului uman şi a firmelor mici şi mijlocii, să beneficieze de potenţialul resurselor sale naturale în agriculturăşi să-şi dezvolte reţeaua de infrastructură.

Seminarul va beneficia de prezenţa Ministrului Fondurilor Europene, Marius Nica, şi a Ambasadorului Spaniei la Bucureşti, Ramiro Fernández Bachiller. Pe parcursul întregii zile, experţi de înalt nivel ai Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale vor prezenta programele operaţionale sectoriale prin care România va canaliza fondurile europene în perioada 2014-2020.

Seminarul s-a bucurat de un imens interes. S-au înscris aproape 50 de firme spaniole, dar şi firme româneşti cu capital spaniol, create de cetăţeni spanioli, firme româneşti şi internaţionale.

Spania s-a aflat într-o situaţie asemănătoare celei traversate acum de România în cea de-a doua parte a anilor 80 – prima parte a anilor 90. Spania a profitat atunci de oportunitatea oferită de către Uniunea Europeană de a-şi finanţa convergenţa cu restul Europei prin intermediul fondurilor structurale şi de coeziune, ce i-au permis să construiască una dintre cele mai avansate reţele de infrastructură din lume.

Astăzi, 250 companii aeriene activează în cele 47 de aeroporturi spaniole, iar Madridul concentrază 35% din traficul aerian între Europa şi America Latină: 3 din fiecare 5 zboruri operate în lume sunt controlate cu ajutorul sistemelor de navigaţie spaniole. Spania dispune de cea de-a treia cea mai mare reţea feroviară de mare viteză din lume şi prima din Europa, cu peste 2.500 km. deserviţi la o viteză comercială medie de 222 km/oră. Spania dispune, de asemenea, de cea mai mare reţea de autostrăzi din Uniunea Europeană, reţea ce măsoară 14.701 km. În plus, în Spania există 46 porturi statale, din care 5 (Valencia, Algeciras, Barcelona, Las Palmas şi Bilbao) se află printre primele 20 din lume în ceea ce priveşte traficul containerizat. Raportul global de competitivitate elaborat de Forumul Economic Mondial acordă calificative maxime Spaniei în ceea ce priveşte indicii de calitate ai infrastructurii feroviare, rutiere şi portuare. Totodată, cele 66 de parcuri incluse în Asociaţia Parcurilor Ştiinţifice şi Tehnologice din Spania includ 6.286 firme. Spania este, de asemenea, lider în ceea ce priveşte gradul de pătrundere al serviciilor de bandă largă la nivel antreprenorial.

De la aderarea României, firmele spaniole au pus la dispoziţia acestei ţări toată experienţa acumulată în cei 20 de ani anteriori în realizarea de proiecte europene ambiţioase. Autorităţile române şi-au arătat deja încrederea în firmele spaniole. Conform informaţiilor Biroului Economic şi Comercial al Ambasadei Spaniei la Bucureşti, din 2000 şi până astăzi au fost adjudecate firmelor spaniole peste 2.700 milioane de euro în contracte publice, majoritatea din ele după intrarea României în Uniunea Europeanăşi cu finanţare europeană.

Spania este, în acelaşi timp, casă pentru aproape un milion de români. Comunitatea românilor este cea mai mare comunitate străină din Spania, reprezentând mai mult decât dublul comunităţilor străine de pe celelalte locuri. Această colectivitate românească a avut o contribuţie importantă la creşterea economică experimentată de Spania în cea mai mare parte a secolului XXI pe care-l traversăm.

Seminarul beenficiază de sponsorizare din partea firmei de consultanţă specializată în fonduri europene, Global Commercium, firmă asociată ASEMER – Asociaţia firmelor spaniole din România.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro