Spania: Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Rajoy, puternic slăbit de un imens scandal de corupție, va fi dezbătută joi și vineri
Moțiunea de cenzură depusă de socialiști pentru a demite guvernul conservator al lui Mariano Rajoy, puternic slăbit de un imens scandal de corupție, va fi dezbătută joi și vineri, a anunțat luni camera deputaților, potrivit AFP.
„Președintele Congresului anunță că dezbaterea asupra moțiunii de cenzură (…) va avea loc în 31 mai și 1 iunie”, potrivit unui anunț publicat pe Twitter.
Partidul socialist spaniol (PSOE) a depus vineri o moțiune de cenzură, după ce, cu o zi în urmă, partidul lui Mariano Rajoy a fost condamnat pentru corupție în urma unui proces fără precedent.
În acest dosar, denumit Gürtel, 29 de persoane – printre care zece foși lidei sau aleși din PP – au fost condamnate pentru corupție, deturnare de fonduri sau spălare de bani, la un total de 351 de ani de închisoare.
Justiția a conchis că există dovezi legate de existența „unui sistem autentic și eficient de corupție instituțională” între partid și o grupare privată, condamnând Partidul Popular al lui Rajoy, în calitate de „participant la profit” din fondurile obținute ilegal de primarii formațiunii, la plata a 250.000 de euro.