Sari direct la conținut

Spania stabilește mai multe recorduri de temperatură

HotNews.ro
Spania stabilește mai multe recorduri de temperatură
O plaja din Spania (foto Juan Moyano, Dreamstime.com)

Spania a stabilit noi recorduri de căldură, iar atât sfârșitul verii, cât și începutul toamnei vor înregistra probabil temperaturi peste normal, a anunțat miercuri Agenția națională de meteorologie, citată de AFP.

Marți, aeroportul din Zaragoza (nord-estul Spaniei) a înregistrat cea mai ridicată temperatură de până acum, de 28,1°C, în timp ce stația Fabra din Barcelona a înregistrat 40°C, a precizat Aemet pe contul său „X”.

Temperatura măsurată în Barcelona pe 30 iulie a egalat un record absolut de căldură stabilit în 1982, scrie publicația Catalan News. În unele zone din oraș minimele nu au coborât noaptea mai jos de 27 C.

În Barcelona sunt rare temperaturile de peste 35 C pe timp de zi.

Agenția de meteorologie prevede o vară și un început de toamnă (august, septembrie, octombrie) cu „70% șanse de temperaturi peste normal” și „40-50% șanse de secetă mai mare decât de obicei, față de 20-25% șanse de ploi mai multe”.

Anul acesta a fost cea mai caldă lună ianuarie înregistrată vreodată, apropiindu-se de 30°C în unele regiuni.

Începând de marți, Spania se confruntă din nou cu un val de căldură intensă, cu temperaturi de peste 40°C în mari părți ale țării.

În 2023, țara a înregistrat al doilea cel mai cald an de la începutul înregistrărilor, imediat după 2022, care stabilise deja un record.

În 2023, au existat 44 de zile caniculare record.

Obișnuită cu temperaturile ridicate, Spania se confruntă acum cu un număr tot mai mare de valuri de căldură care apar la intervale mai apropiate, uneori în afara lunilor de vară, ceea ce provoacă îngrijorare în rândul oamenilor de știință.

foto: Dreamstime

INTERVIURILE HotNews.ro