Spatiul public din Piata Universitatii, langa Spitalul Coltea, va purta numele actorului Radu Beligan
Consiliul General a aprobat ca spatiul public situat la intersectia Bulevardului Carol I cu Bulevardul Ion C. Bratianu, in Piata Universitatii, langa spitalul Coltea, sa poarte numele actorului Radu Beligan, decedat recent. Proiectul a fost adoptat cu 26 de voturi din 51 de consilieri prezenti, si a reprezentat o derogare de la regula care spune ca acest lucru se poate petrece dupa 3 ani de la deces.
Grupurile de consilierii USB si PMP s-au opus acestui proiect invocand atat faptul ca nu s-a facut dezbatere publica dar si trecutul controversat, inainte de 1989, al actorului.
„Cred ca era o decizie buna sa asteptam acesti 3 ani. Dupa disparitia unui om apar in spatiul public discutii espre ce a facut, ce nu a facut. Exista discutii ca a fost un personaj de casa al partidului comunist. Cred ca ar fi intelept sa mai asteptam , nu au trecut nici macar cele 40 de zile pana la pasastas”, a declarat Robert Turcescu, liderul consilierilor PMP.
Si Dumitru Dobrev, consilier general USB, a cerut respingerea proiectului.
„Am facut un sondaj online, votantii nostri nu sunt de acord, ei doresc ca locul sa se numeasca in continuare Piata Universitatii, sa nu fie fragmentat. Nu sunt de acord cu acest proiect fiindca nu s-a facut consultare publica si nu se respecta termenul acela de 3 ani”, a declarat Dumitru Dobrev.
Primarul general Gabriela Firea a declarat ca atunci cand a propus acest proiect s-a gandit la talentul urias al actorului Radu Beligan.
„Daca sunt acum anumite contestatii, cu siguranta nu sunt calitatea si valoarea atistica. Aceasta nu a fost contestata nici in mediul online nici in alta parte”, a declarat Gabriela Firea.
Referitor la propunerile ca o strada sau un bulevard sa poarte numele actorului, primarul general a explicat ca acest lucru era mai complicat si ar fi starnit nemultumirea riveranilor deoarece era nevoie sa-si schimbe documentele e identitate si alte acte.
Gabriela Firea a declarat ca in Piata Radu Beligan va fi instalat si bustul actorului, cu privirea indreptata simbolic spre Tatrul National si vor fi organizate mai multe evenimente artistice in memoria sa.
Actorul Radu Beligan a murit pe 20 iulie, la varsta de 97 de ani. Radu Beligan a avut o bogata activitate in teatru, film, televiziune si radio. A fost director al Teatrului de Comedie din Bucuresti, intre anii 1961 si 1969, si director al Teatrului National Bucuresti, intre 1969 si 1990.
Totodata, a fost profesor la Institutul de Teatru si Film, intre 1950 si 1965, si a fost ales membru de onoare al Academiei Romane in 2004, in semn de recunoastere a activitatii sale in domeniul artei.
A fost decorat, printre altele, cu Ordinul „Serviciul Credincios” in grad de Mare Ofiter, Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur si colan si Ordinul National al Legiunii de Onoare in grad de Ofiter, din partea Frantei.
Este Doctor Honoris Causa al Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale” din Bucuresti.
Actorul Radu Beligan a primit in 2011 o stea pe Aleea Celebritatilor – Piata Timpului, spatiul bucurestean dedicat marilor valori ale filmului si scenei romanesti.
In februarie 2014, Radu Beligan a fost inclus intr-un top al celor mai puternice o suta de personalitati din lume din domeniul divertismentului, alaturi de actorul roman in clasament regasindu-se numeroase celebritati de toate varstele, de la Hollywood, printre care Robert De Niro, Martin Scorsese, Clint Eastwood, Woody Allen, Judi Dench, Helen Mirren si Angelina Jolie, potrivit site-ului american Business Insider.
Radu Beligan si opiniile politice
Radu Beligan a fost criticat in mai multe randuri pentru alegerile sale politice.
Un articol din Evenimentul Zilei din 1996 prezinta „Cuvintul tovarasului Radu Beligan la Congresul al III-lea al Educatiei Politice si Culturii Socialiste”, cu elogii aduse fostului dictator Nicolae Ceausescu si sotiei sale in timpul regimului comunist.
„Traim o experienta fascinanta, unul din acele timpuri inalte cand omul isi da masura si mai mult decat masura lui. Si ma gandesc, fireste, in primul la rand acel om exemplar la care ne gandim cu totii: tovarasul Nicolae Ceausescu. Cel care nu cunoaste nevoia de repaos. Cel care se odihneste de o munca prin alta munca. Cel care a sters din dictionar cuvintele: oboseala, inertie, stagnare, nepasare, imposibilitate”, exclama Beligan, in alocutiunea sa, citata intr-unarticol din Adevarulin urma cu aproape doi ani.
Beligan a tinut un discurs si in 1996, la lansarea candidaturii lui Ion Iliescu la alegerile prezidentiale.
„Il cunosc pe domnul Iliescu de multa vreme. Este, fara indoiala, un om politic nascut nu facut. Este si aici o chestie de vocatie si nu de improvizatie. Este un om politic care nu si-a pierdut niciodata starea de elev, invata mereu de la oameni, de la viata, dar mai ales de la dusmani. Este un om cinstit si un om bun”, spunea atunci actorul, potrivit sursei citate.
Cea mai recenta controversa a aparut la alegerile din toamna lui 2014, cand Radu Beligan s-a pronunta public in favoarea candidatului Victor Ponta.
Atunci, Andrei Plesu i-a replicat lui Beligan intr-oscrisoarein care i-a reprosat ca se implica „intr-o jalnica operatiune de propaganda”.
„Tara aceasta are nevoie de un presedinte tanar si energic”, spunea Beligan in mesajul de sprijin pentru Victor Ponta postat pe pagina de Youtube a PSD.
Consiliul General a mai decis luni atribuirea denumirii de Piata Alger spatiului public situat la intersectia dintre Str. Rabat cu Str. Ermil Pangrati si Aleea Alexandru, sector 1 si atribuirea denumirii de PIATA ELIE WIESEL spatiului public situat la intersectia strazii Sofia cu strada Emile Zola, sector 1