Sari direct la conținut

SRI anunță că spitale din București, Huși, Dorohoi și Alba au fost afectate de ransomware-ul BadRabbit

HotNews.ro
SRI anunță că spitale din București, Huși, Dorohoi și Alba au fost afectate de ransomware-ul BadRabbit

Serviciul Român de Informații(SRI) anunță că au fost identificate patru spitale care au fost afectate de ransomware-ul BadRabbit. Este vorba de Spitalul „Victor Babeș” din București și unități medicale din Huși, Dorohoi și Cărbunești.

„Din datele pe care le deținem până acum, urmare a semnalărilor primite de CERT-RO la numărul special 1911 și transmise mai departe către Centrul Național Cyberint, am constatat că sunt afectate de ransomware-ul BadRabbit patru spitale: „Victor Babeș” – București, Huși, Dorohoi și Alba”, informează reprezentanții Serviciului Român de Informații.

SRI precizează că pentru a opri atacul e nevoie de orice antivirus recunoscut, infecția bazându-se pe păcălirea utilizatorului.Potrivit sursei citate, o echipă a Centrului Național Cyberint a se îndreaptă spre Spitalul „Victor Babeș” pentru a analiza situația și a ridică „artefactele care ne permit să înțelegem cum are loc infecția și ce măsuri trebuie luate pentru a o opri”.

„Cel mai probabil infecția se bazează pe inginerie socială (păcălirea utilizatorului) și nu pe exploatarea unei vulnerabilități (slăbiciuni) a sistemului. Ransomware-ul nu este de mare complexitate, fiind detectabil de care orice produs antivirus clasic”, mai spune SRI.

La nivelul Bucureștiului, cinci spitale, între care „Victor Babeș”, iar restul urmează a fi identificate, au fost afectate de atacurile cibernetice, a anunțat ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” din Huşi a fost atacat cibernetic a în luna aprilie, informația fiind făcută publică de ministrul Sănătății.

Abonați-vă la „Rațiunea, înapoi!”
Newsletterul săptămânal în care jurnalistul Gabriel Bejan explică cele mai importante evenimente din politică, economie și actualitate internațională.
Interviuri cu experți, reportaje exclusive și analize care pun lucrurile în perspectivă.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro