Sari direct la conținut

Statele Unite critica din nou decizia Rusiei de a utiliza o baza militara iraniana

HotNews.ro

Decizia Rusiei de a utiliza o baza militara din Iran pentru a efectua raiduri aeriene in Siria nu contribuie la incetarea ostilitatilor, atrage atentia Departamentul de Stat american, informeaza Mediafax.

„Utilizarea de catre Rusia a unei baze militare iraniene pentru efectuarea de raiduri aeriene in Siria nu contribuie la incetarea ostilitatilor”, a comunicat miercuri seara Departamentul de Stat american.

Statele Unite au denuntat decizia „nefericita” a Rusiei de a utiliza o baza iraniana pentru efectuarea de raiduri aeriene in Siria, argumentand ca ar fi o incalcare a unei rezolutii ONU, iar secretarul de Stat John Kerry l-a sunat pe seful diplomatiei ruse, Serghei Lavrov, care a respins acuzatiile. „Este o decizie nefericita a Rusiei, dar nu surprinzatoare. Cred ca este o continuare a unui model observat la Rusia, iar acum Iranul pare sa ofere asistenta directa pentru atacarea organizatiilor teroriste Stat Islamic si Frontul al-Nusra, dar, de fapt, sunt vizate in principal pozitii ale opozitiei siriene moderate”, a reactionat Mark Toner, purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat, citat de agentia Reuters.

Potrivit Sputnik News, secretarul de Stat american, John Kerry, l-a sunat marti seara pe ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Washingtonul argumenteaza ca ar putea fi vorba de o incalcare de catre Moscova a Rezolutiei ONU 2.231, care interzice furnizarea, vanzarea ori transferul unor avioane militare in Iran.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, sustine ca nu s-a incalcat nicio rezolutie ONU, explicand ca Iranul nu a primit nicio aeronava militara. „Aceste avioane sunt utilizate de catre militarii rusi cu acordul Iranului, in cadrul unei operatiuni antiteroriste lansate la solicitarea conducerii Siriei”, a declarat Serghei Lavrov.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro