Sari direct la conținut

Statele Unite îl susțin pe Mark Rutte pentru funcția de secretar general al NATO

HotNews.ro
Mark Rutte si Joe Biden la Casa Alba in timpul unei vizite efectuate de premierul olandez la Washington in ianuarie 2023, Foto: Hollandse Hoogte / Shutterstock Editorial / Profimedia
Mark Rutte si Joe Biden la Casa Alba in timpul unei vizite efectuate de premierul olandez la Washington in ianuarie 2023, Foto: Hollandse Hoogte / Shutterstock Editorial / Profimedia

Președintele american Joe Biden îl susține pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul secretar general al NATO, a declarat joi un oficial american pentru Reuters.

„Președintele Biden susține puternic candidatura premierului Rutte să fie următorul secretar general al NATO”, a declarat oficialul pentru Reuters în contextul în care mai devreme în cursul zilei de joi Marea Britanie a anunțat la rândul ei că sprijină candidatura lui Mark Rutte.

Susținerea Londrei a fost văzută imediat drept un semnal puternic pentru candidatura lui Rutte în condițiile în care SUA și Marea Britanie se pun de regulă de acord în vederea susținerii unui candidat comun, după cum au arătat din nou anunțurile celor două țări, venite unul după celălalt.

Numirea unui secretar general al NATO se face prin consens între cele 31 de ţări membre la capătul unei proceduri adesea opace și în urma unor negocieri între ambasadorii din cadrul Alianţei, la indicaţiile capitalelor lor. Decanul reprezentanţilor permanenţi (ambasadorii), în prezent croatul Mario Nobilo, este cel care este însărcinat să testeze apele în vederea obţinerii unui consens.

Dar Statele Unite, de departe cel mai puternic aliat, au un cuvânt decisiv în procesul de numire a unui nou secretar general.

Mark Rutte așteaptă să plece din funcția de premier al Olandei

Rutte, cel mai longeviv prim-ministru din istoria Olandei, asigură în prezent interimatul funcției în condițiile în care negocierile pentru formarea unei coaliții de guvernare sunt blocate în Olanda din luna noiembrie, când Partidul Libertății condus de Geert Wilders a obținut o victorie-șoc la alegerile parlamentare, fără a avea însă o majoritate clară.

Jens Stoltenberg a exclus categoric să rămână în continuare în fruntea alianței după luna octombrie a acestui an, când îi expiră mandatul, în condițiile în care mandatul i-a fost prelungit deja din cauza izbucnirii războiului din Ucraina.

Singurul obstacol în calea candidaturii lui Rutte mai pare a fi acum o eventuală opoziție din partea Franței sau a Germaniei, care de regulă încearcă să contrabalanseze influența celor două țări anglo-saxone în NATO, însă premierul olandez are relații bune atât cu Parisul, cât și cu Berlinul.

Rutte este singurul candidat declarat, deşi numele premierului estonian Kaja Kallas şi al ministrului leton de externe Krisjanis Karins sunt uneori menţionate printre pretendenții la funcția de secretar general al alianței.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro