Statul pe bara nu mai e o varianta!
Din greşeală în greşeală, Ponta a pus mînă pe ţară
Nu sînt, n-am fost şi nu voi fi membru PDL, n-am lucrat, nu lucrez şi nu voi lucra pentru PDL, Traian Băsescu sau alţi politicieni. Vreau să lucreze ei pentru mine. Sînt cetăţean al României. Acestea fiind zise:
Sînt momente în care statul pe bară este garanţia dezastrului. Acum este unul dintre acele momente. În care chiar trebuie să hotărîţi ce vreţi. Da? OK. Atunci, fie cu Ponta, fie cu Băsescu. Hotărîţi-vă.
Dacă alegeţi Băsescu, vă invit să scrieţi pe o foaie, mare, singurele idei de bun-simţ în aceste zile, după părerea mea: “Demisia lui Ponta, Demisia guvernului USL, Guvern de tehnocraţi pînă la alegerile generale.”
Dacă nu-l vreţi pe Ponta, dar ziceţi că vă e mult prea silă ca să-l mai vreţi pe Băsescu, gîndiţi-vă. Cine să se mai lupte cu Ponta? Cine mai poate să se lupte cu Ponta? Cine îl mai poate opri pe Ponta? Societatea civilă? Independenţii? Majoritatea tăcută? Am văzut cu cît succes. Iată! Dacă vă e mult prea silă de PDL, gîndiţi-vă. Mai e vreun partid capabil să-l susţină pe Băsescu împotriva lui Ponta şi să se lupte cu USL?
Vă invit să luaţi foaia de mai sus şi să veniţi azi, miercuri, cu soţiile, soţii, prietenele, prietenii, copiii, rudele, vecinii, de la ora 19.00, la plimbare în Piaţa Victoriei şi joi, de la ora 18.00, în Piaţa Revoluţiei, la mitingul PDL. Să scandăm “Demisia, demisia” şi alte cimilituri de succes. Dacă strada rămîne goală, asta e! Ponta a cîştigat. Şi anume, definitiv. Portavioanele americane nu vor veni să-l dărîme, iar UE n-are nici măcar portavioanele ei.
“Noi nu sîntem partide! Jos politica! Fără politicieni! USL=PDL!” Mai bine neutri, să vedem ce se mai întîmplă. Poate reuşim să împăcăm şi capra şi varza. Serios? În alt context, poate mergea. În acest context, cu capra şi cu varza am ajuns unde sîntem: varză, şi puşi capră. Cu analize de genul: oricine e mai bun ca Băsescu şi PDL. Sau de genul: lasă, să meargă Ponta din greşeală în greşeală pînă pierde alegerile la toamnă.
Din greşeală în greşeală, Ponta a pus mînă pe ţară.
citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro