Sari direct la conținut

Baza sportivă din Parcul Operei va fi făcută pe cheltuiala Primăriei Sectorului 1 pentru Federația Română de Tenis

HotNews.ro
Ion Țiriac, Foto: Primaria sector 1
Ion Țiriac, Foto: Primaria sector 1

Baza sportivă din Parcul Operei va fi făcută pe cheltuiala Primăriei Sectorului 1 pentru Federația Română de Tenis, potrivit unui protocol semnat joi între cele două părți. Costurile se vor stabili după ce FRT va definitiva proiectul. Reamintim că zilele trecute vegetația de pe circa o treime din parc a fost defrișată, ceea ce a stârnit nemulțumirea mai multor cetățeni.

Potrivit protocolului încheiat pe o perioadă de trei ani, Federația Română de Tenis va elabora proiectul de refacere și modernizare a bazei sportive, iar Primăria Sectorului 1 va asigura finanțarea investiției. După finalizarea lucrărilor, baza sportivă va avea 12-13 terenuri de tenis, iar copiii cu vârsta cuprinsă între 4 și 8 ani din școlile și grădinițele de pe raza Sectorului 1, care vor fi aleși în urma selecțiilor efectuate de Federație, vor beneficia de cursuri de inițiere gratuite, sub îndrumarea unui antrenor acreditat de către Federația Română de Tenis.

”Așa cum am promis la începutul mandatului, sportul are întotdeauna ușa deschisă la Primăria Sectorului 1. Am convingerea că, după finalizarea lucrărilor de reamenajare, această bază sportivă va fi locul ideal de practicare a tenisului pentru iubitorii sportului alb din Capitală și, de ce nu, de formare a viitorilor campioni”, a declarat Dan Tudorache, Primarul Sectorului 1.

”Vă mulțumesc, în numele copiilor care vor folosi acest centru, pentru deschiderea și implicarea dumneavoastră. Sper ca acest proiect să fie un exemplu și pentru alții și să continuăm reamenajarea sau amenajarea altor centre importante din țară, deoarece tenisul românesc are o istorie în spate pe care trebuie să o respectăm”, a afirmat Președintele Federației Române de Tenis, Ion Țiriac, în cadrul conferinței de presă organizate la sediul Primăriei Sectorului 1 cu ocazia semnării protocolului de colaborare.

Vegetația de pe circa o treime din Parcul Operei, fâșia neamenajată de 1,6 ha dintre Operă și Casa Radio, a fost defrișată în ultimele săptămâni. Este vorba despre arbori și arbuști cu trunchiul de până la 7 cm, potrivit lucrărilor avizate de municipalitate. Spațiul verde a fost concesionat de Guvern, în 2003, pe o perioadă de 49 de ani, Federației Române de Tenis. În 2018, Primăria Capitalei a autorizat acolo construirea unei baze sportive. Proiectul este din 2009 și a stârnit numeroase controverse deoarece inițial se dorea și construirea unui hotel cu 3 etaje pe spațiul verde.

”Primăria Capitalei a emis pentru terenul din str. Știrbei Vodă nr.133, sector 1, la solicitarea Federației Române de Tenis în calitate de administrator legal al terenului în data de 08.07.2019, un aviz privind igienizarea ( diferit de avizul de defrișare). Lucrările de igienizare avizate constau în eliminarea vegetației răsărite spontan cu diametre 3-6 cm, întrucât la verificarea efectuată pe teren s-a constatat faptul că vegetația spontană existentă era dezvoltată excesiv, iar pe teren erau prezente deșeuri de natură menajeră, vegetală, plastic, etc., deșeuri care constituiau un focar de infecție în zonă. Menționăm că în baza avizului nr. 6582/ 08.07.2019 emis de Direcția de Mediu, nu se pot executa lucrări de toaletare/ defrișare arbori cu diametrul trunchiurilor mai mare de 7 cm”, se arată într-un răspuns transmis de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro, săptămâna trecută.

Terenul se află în intravilanul Municipiului București, în proprietatea publică a Statului Român și în administrarea Agenției Naționale pentru Sport, dat în folosință gratuită pe o perioadă de 49 de ani Federației Române de Tenis, conform HGR nr. 1392/27.11.2003, potrivit informațiilor furnizate de municipalitate.

Reprezentanții Primăriei Capitalei spun că în loc au autorizat construirea unei baze sportive și că este vorba despre continuarea lucrărilor începute în baza unei autorizații mai vechi, însă la fața locului nu este nicio lucrare.

”Cu privire la autorizarea de construcții, precizăm că pe acest teren a fost autorizată realizarea de construcții încă din perioada 2013-2015 (AC nr. 214/1114834/22.04.2013, respectiv AC nr. 419/1342525/19.08.2015, pentru reamenajarea bazei sportive ”Tenis Club” București). Astfel, AC nr. 676/1687546 din 28.12.2018, a fost emisa pentru finalizarea lucrărilor de construcții în baza autorizațiilor de construire inițiale, beneficiar fiind Federația Română de Tenis, în condiţiile respectării prevederilor RLU – PUG aprobat cu H.C.G.M.B. nr. 269/2000, şi prelungit prin H.C.G.M.B. nr. 241/2011 a legislaţiei în vigoare, precum şi a tuturor avizelor şi acordurilor solicitate prin certificatele de urbanism aferente”, se arată în răspunsul transmis de municipalitate la solicitarea HotNews.ro.

Reprezentanții Federației au declarat în repetate rânduri că acolo nu este parc și se reface clubul de tenis construit pe locația respectivă la mijlocul anilor 1920, fiind donat de către fraţii englezi Doherty, cunoscuţi în lumea tenisului.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro