FOTO Inaugurare controversată la Galați: Primăria a reabilitat parcul din centrul orașului, dar nu a reușit să scape de clubul de striptease de pe spațiul verde
Parcul „Mihai Eminescu”, din centrul orașului Galați, va fi inaugurat miercuri, după ce timp de 14 luni a fost în proces de modernizare, valoarea lucrărilor fiind de circa 4,1 milioane lei. Deși parcul se afla într-o stare avansată de degradare, lucrările au stârnit controverse deoarece s-au tăiat 9 arbori seculari, iar aspectul original nu a fost păstrat deși spațiul verde are statutul de monument istoric. Localnicii sunt nemulțumiți și de faptul că statuia poetului Mihai Eminescu nu a fost reabilitată, iar clubul de striptease din parc, aflat într-o clădire dărăpănată, proprietate privată, nu a fost demolat, scrie viata-libera.ro.
Potrivit proiectului inițial, clădirea ar fi trebuit ascunsă în spatele un paravan înalt de şase metri, cu imagini istorice din zona străzii Domnească, dar pe parcurs s-a renunțat la idee.
Pentru tăierea a nouă arbori din Parcul „Eminescu”, printre care unul vechi de o sută de ani, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Galaţi a sancţionat Primăria Galaţi cu o amendă de 50.000 de lei. Totuși, Primăria a plantat în loc 20 de copaci şi 31 de arbuşti şi plante ornamentale.
Primarul orașului, Ionuț Pucheanu, este de părere că se caută nod în papură.
”Vă invit în această seară în Parcul Mihai Eminescu să inaugurăm împreună cel mai important simbol al zonei centrale. Am finalizat lucrările de modernizare și indiferent de ce vor spune cei care caută nod în papură, este pentru prima dată când acest loc emblematic al orașului este pus în lumină așa cum se cuvine. Imaginile de mai jos sunt grăitoare!”, a postat primarul orașului, Ionut Pucheanu, pe pagina de Facebook.
Lucrările de modernizare au vizat reabilitarea aleilor, a sistemului de iluminat și a spațiului verde, mobilierul urban a fost înlocuit și a fost amenajată o fântână arteziană la intrare. Lucrările de modernizare au început pe 11 iulie 2018 şi ar fi trebuit să se încheie în iulie anul acesta, dar au fost finalizate abia acum, cu două luni întârziere.
Pentru modernizarea Parcului „Eminescu”, Primăria municipiului Galaţi a încheiat, în urma licitaţiei, un contract în valoare de peste 4,1 milioane de lei cu TVA, cu firma Rovis Lider SRL
Parcul Mihai Eminescu din Galați a fost amenajat între anii 1880-1881 şi inaugurat cu ocazia „jubileului” domniei Regelui Carol I.
FOTOGALERIE Cum arăta parcul înainte de reabilitare și cum arată acum
Foto: Facebook/Ionuț Pucheanu
Clubul de striptease Foto: Anca Melinte