Primăria Capitalei a făcut în 2023 doar 1,6 km de piste noi pentru biciclete / Ce s-a întâmplat cu cei 10 milioane de euro de la Ministerul Mediului
Primăria Capitalei a făcut în 2023 doar 1,6 km de piste noi pentru biciclete și a refăcut pista trasată pe Șoseaua Kiseleff din București – circa 2 km, potrivit datelor transmise de municipalitate la solicitarea HotNews.ro. Aceasta este una dintre marile restanțe din mandatul primarului Nicușor Dan, în 2021 și 2022 nefiind făcut niciun kilometru de bandă pentru biciclete, deși în fiecare au fost promisiuni în acest sens, iar de la Ministerul Mediului au fost disponibili 10 milioane de euro pentru realizarea pistelor, încă din 2014.
Potrivit datelor transmise de Primăria Capitalei, în 2023 au fost amenajați 1,6 km de piste pentru biciclete:
- Calea Floreasca – 1,05 km.
- Str. Radu Beller – 0,56 km.
Pista de biciclete de pe Calea Floreasca
De asemenea, a fost refăcută pista de biciclete de pe bd. Kiseleff, între Arcul de Triumf și Casa Presei, cu o lungime de 2 km. Restul, până la Piața Victoriei, este într-o stare deplorabilă. Aceasta a fost amenajată pe trotuar, încă din primul mandat al primarului Sorin Oprescu.
Pista de biciclete refăcută pe Șos. Kiseleff
Pista de biciclete nerefăcută pe Șos. Kiseleff
De ce nu s-a făcut mai mult? În primul rând putem spune că nu este vorba despre bani. Din 2014, Ministerul Mediului a dat Primăriei Capitalei 10 milioane de euro pentru realizarea pistelor pentru biciclete, însă primarii nu i-au cheltuit, până acum fiind decontate doar 4 milioane lei din această sumă – mai puțin de 1 milion de euro.
- „Primăria Capitalei mai poate utiliza acești bani, din care a decontat în cursul anului 2023 suma de 553.398,91 lei, iar la data prezentei este în curs de decontare o situație de lucrări, suma totală fiind de 1.888.671,69 lei. Este vorba despre contractul dintre Municipiul București și Trustul de Clădiri Metropolitane București SA pentru realizarea proiectului ”Implementarea unui sistem de transport cu bicicleta in zona centrala a Municipiului București – Traseul 1- Tronson 2 –Piața Presei Libere –Sos Kiseleff- Bd Constantin Prezan.
- Totodată, având în vedere prevederile OUG 51/2023, OUG 115/2011 și ale Convenției pentru finanțarea proiectului „Implementarea unui sistem de transport cu bicicleta în zona centrală a municipiului București” suma rămasă din totalul Convenției semnate cu Ministerul Mediului, respectiv 40.489.000 lei, a fost transferată către Administrația Fondului de Mediu, care va deconta lucrările ce vor fi derulate de Primăria Capitalei pentru acest proiect.”, se arată în răspunsul transmis de Primăria Capitalei.
Pistele de biciclete de pe bd. Aviatorilor
Primăria Capitalei a alocat în bugetul pe 2022 peste 43 milioane lei pentru amenajarea pistelor pentru biciclete din nordul Capitalei și a celor de pe bd. Elisabeta și Splaiul Independenței, dar și unele noi pe bd. Iancu de Hunedoara, Șoseaua Ștefan cel Mare, Șoseaua Mihai Bravu, bd. Unirii, bd. Decebal și bd Basarabia. Nu s-a făcut însă nicio pistă. Într-un răspuns transmis la solicitarea HotNews.ro, reprezentanții Primăriei Capitalei spun că autorizațiile de construire au expirat.
Unde se vor face piste pentru biciclete în 2024?
Deocamdată nu este clar. Primăria Capitalei lucrează la Master Planul Velo care ar trebui să stabilească ce piste se vor face, cum, pe unde și în ce ordine.
„La acest moment, documentul strategic care stă la baza investițiilor în domeniul mobilității urbane este PMUD BI 2016-2030. Pentru dezvoltarea unei rețele velo extinse la nivelul Capitalei a fost inițiat Master Planul Velo, aflat în curs de realizare. Pistele vor fi realizate în funcție de prevederile acestui document strategic”, se arată în răspunsul transmis de municipalitate.
Singurele piste bătute în cuie sunt cele de pe Prelungirea Ghencea, făcute concomitent cu lucrările de lărgire a arterei. Tronsonul II este gata, la tronsonul I se lucrează și ar urma să fie gata în această vară, iar tronsoanele II și III au fost scoase la licitație, și dacă lucrurile merg bine, lucrările ar urma să înceapă în 2025. În total este vorba de 11,34 de km de pistă pentru biciclete.
Bătute în cuie sunt și traseele din centrul Bucureștiului, însă acestea au fost stabilite încă din timpul mandatului lui Sorin Oprescu, dar nu s-a întâmplat nimic concret până acum.
„Traseu prioritar pietonal și de bicicliști”, Direcția Generală Investiții are în lista obiectivelor de investiții proprii prevăzut realizarea obiectivului de investiții, Proiectul nr.8 compus din 42 de subproiecte, care face parte din proiectul „Planul Integrat de Dezvoltare Urbană – Zona Centrală a Municipiului București (PIDU)”, aprobat prin HCGMB nr.103/2012. Până în prezent, au fost obținute autorizațiile de construire pentru 36 subproiecte”, se arată în răspunsul transmis de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.
În ceea ce privește sumele ce vor fi alocate pentru piste noi pentru biciclete, acestea se vor cunoaște după aprobarea bugetului pentru anul 2024.
În ceea ce privește pistele deja făcute pe Splaiul Independenței, bd. Regina Elisabeta, făcute de administrația Firea, dar care s-au degradat între timp, vom vedea dacă municipalitatea o să prevadă bani în buget pentru reparații.
„Potrivit Direcției Investiții, după aprobarea bugetului pe anul 2024, în urma realizării unor expertize privind starea în care se află pistele respective și în urma evaluării, se vor întreprinde toate măsurile necesare în vederea aducerii la forma inițială a acestora”, se mai arată în răspunsul dat de primăria Capitalei.
Primăria Sectorului 2 vrea să construiască 47 km de piste pentru biciclete cu bani din PNRR
Primăria Sectorului 2 vrea să construiască 47 km de piste pentru biciclete cu bani din PNRR, potrivit unui studiu de fezabilitate adoptat recent de Consiliul Local Sector 2. Valoarea lucrărilor se ridică la 53 milioane lei, și se vor amenaja 13 trasee de piste pentru biciclete:
- Traseul 1 – Piaţa Rosetti – Bulevardul Carol I – Bulevardul Pache Protopopescu – Piaţa Iancului;
- Traseul 2 – Piaţa Rosetti – Str. Vasile Lascăr – Str. Ion Luca Caragiale – Str. Jean Louis Calderon -Str. Dumbrava Roşie – Piaţa Spaniei – Str. Margareta Sterian – Str. Leonida – Str. Domnita Ruxandra – Str. Ghiocei – Parcul Circului;
- Traseul 3 – Vl – Lacul Tei; V2 – Ghica Tei;
- Traseul 4 – Parcul Circului – Str. Intrarea Vagonului – Str. Sf. Niceta – Str. Pârgarilor – Str. Grigore Ionescu – str. Maşina de Pâine – Str. Oteşani – Str. Dorin Pavel;
- Traseul 5 – Piaţa Obor – Aleea Câmpul Moşilor – Parc Păsărari – Sos. Electronicii – Str. Baicului -Sos. Pantelimon – Str. Sublocotenent Gheorghe Stănescu – Sos. Iancului – Str. Maior Laurenţiu Claudian – Str. Vatra Luminoasa – Str. Dumitru Theodor Neculuţă – Parcul National;
- Traseul 6 – Şos. Pantelimon – Str. Ritmului – Bulevardul Ferdinand – Str. Mătăsari – Str. Agricultori – Piaţa Muncii – 2, 86 km (dublu sens);
- Traseul 7 – Metrou Ştefan Cel Mare – Str. Aurel Vlaicu – Bulevardul Dacia – Str. Traian – Foişorul de Foc – Bulevardul Ferdinand – Parcul Izvorul Rece – Str. Sfântul Ştefan – Piaţa Sfântul Ştefan -Str. Ştefan Mihăileanu – Foişorul de Foc cu variantă pe str. Maria Rosetti;
- Traseul 8 – Metrou Ştefan Cel Mare – Bulevardul Barbu Văcărescu – Garibaldi – Metrou Pipera;
- Traseul 9 – Calea Moşilor – Şos. Colentina – Şos. Andronache – Str. Maliuc – Str. Căpitan Juverdeanu – Parc Ion Creangă – Str. Nicolae Banu;
- Traseul 10 – Bulevardul Basarabia – Şos. Vergului;
- Traseul 11 – Bulevardul Chişinău;
- Traseul 12 – Şos. Pantelimon;
- Traseul 13 – Şos. Ştefan cel Mare – Mihai Bravu.
Primarul Radu Mihaiu a declarat în timpul ședinței de Consiliu Local în care a fost aprobat studiul de fezabilitate că traseul acestor piste a fost stabilit cu Primăria Capitalei, existând coordonare între cele două instituții.
Până vor începe lucrările mai este însă. Primăria trebuie să facă licitația pentru alegerea constructorului.
Primăria Sectorului 6 face piste pe Valea Largă
În Sectorul 6 se află în lucru lărgirea străzii Valea Largă și a tronsonului 2 din Drumul Osiei, lucrări care au termen de finalizare 2024.Pe cele două artere se amenajează piste pentru biciclete. În total, circa 2,5 km pe sens.
În prezent, Bucureștiul are doar 33 de km de piste. Din cei 33 de km, 8,7 km sunt în Sectorul 2 – pe Șos. Pantelimon și Fabrica de Glucoză. Restul sunt pe Calea Victoriei, bd. Elisabeta, Splaiul Independenței, în jurul Parcului IOR. În comparație, Parisul are 1.200 de km de piste pentru biciclete (oraș plus zona metropolitană).