Sari direct la conținut

Clotilde Armand acuză tergiversarea numărării votului la Sectorul 1. „Le voi face plângere penală”

HotNews.ro
Clotilde Armand , Foto: Inquam Photos / George Călin
Clotilde Armand , Foto: Inquam Photos / George Călin

Primarul sectorului 1 Clotilde Armand acuză biroul electoral al sectorului că refuză să preia sacii cu voturile din secții, tergiversând astfel finalizarea numărătorii voturilor. Scorul dintre Clotilde Armand (USR) și George Tuță, candidatul comun al PSD și PNL, este foarte strâns, însă cele două partide au anunțat victoria în fața primarului în funcție.

„Oamenii care sunt în secţiile de votare nu pot fi înlocuiţi. Este absolut inuman cum au tratat oamenii membrii Biroului electoral de sector. Vor fi traşi la răspundere, au şi o plângere din partea mea pentru refuz de preluare a sacilor, pentru refuz de a consemna rezultatele. Ei sunt cei care decid dacă comisia de secţie poate să vină sau nu poate, dacă poate sa lase sacii sau nu. Totul este organizat şi se face sub autoritatea Biroului electoral de sector, sunt cei care hotărăsc dacă rezultatele sunt admise sau nu”, a declarat Clotilde Armand.

Ea a susținut că tergiversarea numărării oficiale este demonstrată de faptul că, la ora 10 dimineața, ar fi fost doar șapte secții de votare procesate astfel că reprezentanții birourilor secțiilor stau cu sacii cu voturi în fața biroului electoral de sector, în căldură.

„Pe telefon primesc că au nevoie de apă și mâncare”, a spus Armand.

Invitată să comenteze rezultatele numărătorii paralele care îl dă câștigător pe George Tuță, Clotilde Armand a evitat să dea un răspuns.

Aproape de ora 14, George Tuță era pe primul loc în rezultate pentru Primăria Sectorului 1, cu 36,46% (28.620 de voturi), urmat imediat de contracandidata sa, Clotilde Armand, cu 36,07%, conform rezultatevot.ro. Diferența dintre cei doi este de 311 voturi.

„Sectoarele 1 şi 2 sunt câştigate. Domnul Tuţă a câştigat şi domnul Hopincă la fel. E o diferenţă mică, dar asta înseamnă democraţie”, a declarat și președintele PSD Marcel Ciolacu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro