Dinamo invinge Steaua si castiga Supercupa Romaniei
Moti – Petre – Bratu, scoate Hamutovski. Dinamo a inceput tare aseara. 4-4-2-ul ordonat de Ioan Becali si realizat de Andone parea sa mearga. Presing sufocant, viteza, joc bun pe flancuri, devieri interesante in centru. A venit insa minutul 15, minutul in care lui Moti i s-a facut somn.
Dormitind, fundasul central dinamovist l-a lasat pe Nicolita sa centreze de linga linia de fund si Dica a marcat de la 12 metri.
Ocaziile zburatacesc galeriile: Niculescu (17), Dica (18), Ghionea (19), Iacob (20), Petre (21). ”Triunghiul” Munteanu – Niculescu – Bratu paralizeaza apoi apararea stelista in minutul 39 si marcheaza primul gol pentru Dinamo.
1-1 doar pentru 5 minute. Din cauza unei noi adormiri a fundasilor dinamovisti: centrare Ghionea si Bostina cu Iacob plimba balonul cu capul in careul advers ca in curtea scolii si Janker reuseste eseul de la 2 metri. 2-1 si o repriza cu un ritm incredibil.
Dupa pauza, meciul a continuat la fel de furtunos. Noul intrat Keca si Ghionea l-au relansat. Dupa bilba bosniacului, stoperul i-a oferit mingea lui Baltoi la 4 metri si acesta a egalat.
Lovitura letala a dat-o Niculescu, sut pe linga Hamutovski in minutul 82. In sfirsit, 4-4-2-ul ordonat de Becali si realizat de Andone a mers. Si vicecampioana a devenit vice-super-campioana.
Gigi Becali n-a fost la meci
Dupa ce a anuntat ca nu este interesat de Supercupa, patronul Stelei, Gigi Becali, nu a luat loc in tribuna la meciul de aseara. Chiar daca nu a fost la stadion, el a fost injurat de catre suporterii dinamovisti.
Acestia au si scos un banner pe care scria „Mizeria asta pe banii mei?”, afirmatia fiindu-i atribuita omului de afaceri din Pipera. / Marius Margarit
Stratagema dinamovistilor
In minutul 19 al partidei s-a petrecut o faza inedita, pe atacul Stelei.
Bostina a executat o lovitura libera de la 35 de metri si, exact cind Victoras Iacob se pregatea sa loveasca mingea cu capul, din peluza dinamovista s-a aruncat un alt balon, dintre cele directionate acolo de catre fotbalistii dinamovisti, la inceputul meciului.
Cu doua mingi in teren, Cristi Balaj a trebuit sa intrerupa jocul, care a fost reluat apoi cu o „minge de arbitru”. / Marius Margarit
Baciu incurajat de Mirel
Inlocuitorul lui Mirel Radoi, Eugen Baciu, a jucat usor accidentat, purtind o fasa elastica pe glezna stinga. El a fost incurajat la vestiare chiar de titularul postului, venit la stadion cu tricoul inscriptionat cu „Animal Instinct”, acelasi cu care aparuse la FRF.
Radoi a fost tachinat de colegii sai: „Ce, Mirele, ai venit cu tricoul de comisie?”. Apoi, capitanul obisnuit al Stelei a luat loc in tribuna, linga Catalin Zmarandescu, bodyguardul lui Gigi Becali. / Marius Margarit
Urmariti de irlandezi si de norvegieni
Doi trimisi ai lui Shelbourne au urmarit evolutia de aseara a Stelei in perspectiva mansei a doua din al doilea tur preliminar al Ligii Campionilor. La joc au asistat insa si doi emisari ai norvegienilor de la Rosenborg, cu care stelistii s-ar putea intilni in ultimul tur preliminar, daca trec de Shelbourne.
Unul dintre ei va ramine la Bucuresti pina miercuri, la jocul ros-albastrilor cu irlandezii. / Dan Udrea, Marius Margarit
Plesan sta doua saptamini
Desi toata lumea se astepta sa fie titular, Mihaita Plesan a lipsit aseara din echipa lui Dinamo. Motivul a fost acela ca, la ultimul antrenament de dinaintea jocului, mijlocasul de 22 de ani a suferit o leziune fibrilara de 6 milimetri la gamba dreapta si va lipsi doua saptamini.
Astfel, fostul jucator al Universitatii Craiova va rata primul meci din campionat, de la Galati, dar si turul dublei manse cu Omonia Nicosia, din 11 august. „Incredibil, ce ghinion am! Vreau sa ma refac cit mai repede si sa-i multumesc pe fani”, a spus Plesan. / Eduard Apostol
ATMOSFERA
Duelul fanilor
Fanii dinamovisti (foto stinga) au tinut mortis sa ocupe peluza dinspre tabela de marcaj a stadionului din Cotroceni dupa ce in 2002, pe acelasi stadion si tot cu Cristi Balaj la centru, Dinamo a invins Steaua cu scorul de 3-0 in „optimile” Cupei Romaniei.
„Ciinii” au deschis razboiul bannerelor afisind o pinza pe care scria: „Voi suporteri adevarati, la Dublin unde erati?”, iar stelistii, care au aratat ca nu l-au uitat pe fostul lor antrenor, Walter Zenga (foto dreapta), le-au raspuns cu o ironie la primirea exagerat de festiva pe care rivalii lor le-au facut-o elevilor lui Andone la
intoarcerea din turneul din Franta: „Prezenta voastra la aeroport / Pentru coregrafie un mare suport”. / Eduard Apostol, Marius Margarit
Si Spartak insista pentru Radoi
Marele absent al stelistilor a fost Mirel Radoi, care ieri si-a ispasit prima dintre cele patru etape de suspendare dictate de FRF. Desi nu poate juca in Romania, Radoi primeste in continuare oferte.
Astfel, pe linga interesul lui Everton, dispusa sa dea Stelei 3,3 milioane de lire sterline, aproximativ 5,7 milioane de dolari, Radoi a atras si atentia rusilor de la Spartak Moscova, care ofera 5 milioane de dolari.
Patronul Gigi Becali cere insa 7 milioane de dolari in schimbul fundasului de 24 de ani, caruia i-ar da drumul doar dupa ce Steaua ar parasi cupele europene.