A murit Dan Spataru
Vestea trecerii in nefiinta a unuia dintre cei mai indragiti cantareti romani, Dan Spataru, a luat prin surprindere lumea artistica din intreaga tara. Putini cunosteau drama prin care trecea de ceva vreme interpretul, el avand probleme de sanatate destul de grave. In mai putin de un an, marele interpret suferise deja doua interventii chirurgicale, insa, se pare, trupul slabit nu a mai rezistat.
Miercuri dimineata, la ora 7.00, Dan Spataru a incetat din viata, in urma unui stop cardiac, in locuinta sa din Bucuresti, la numai 64 de ani. Dumnezeu sa-l odihneasca!
Dan Spataru s-a lansat in viata muzicala romaneasca in 1966, la Festivalul „Mamaia”, unde a fost remarcat de toata lumea. In editia din 1969, el a cucerit Premiul de Popularitate, cu melodia „Trecea Fanfara Militara”, dar si Premiul I la Interpretare, alaturi de Dorin Anastasiu, cu slagarul „Te-asteapta un om”.
Celebritatea a venit apoi ca un fapt firesc, cantecele sale „Tarancuta, tarancuta”, „Drumurile noastre”, „Magistrala Albastra” fiind cerute mereu de public.
Luna trecuta, ultimul premiu
De fapt, aceasta este recompensa cea mai mare a oricarui artist. Iubirea fanilor si caldura cu care era intampinat la concerte, atat in tara, cat si in diaspora, mai ales in Germania si Italia, i-au inseninat mereu viata. Luna trecuta, Dan Spataru a primit ultima recunoastere a valorii sale incontestabile: o distinctie din partea organizatorilor festivalului de la Callatis, aceea a popularitatii.
Din pacate, starea de sanatate a iubitului interpret nu i-a permis acestuia sa vina si sa isi ridice premiul, cu atat mai putin sa isi incante auditoriul cu inca un minirecital live. El a multumit, telefonic, organizatorilor si publicului pentru dragostea pe care i-au aratat-o.
„Dupa o lunga suferinta, unul dintre cei mai indragiti artisti ai scenei romanesti s-a retras discret din viata, trecand in eternitate.”
Fost jucator de fotbal
Mare iubitor al sportului, Dan Spataru era un suporter inflacarat al echipei „Sportul Studentesc”, unde si activase in anii tineretii. In plus, cantaretul roman a terminat Facultatea de Educatie Fizica si Sport. Ca o ironie a sortii, sanatatea a fost cea care l-a tradat si l-a luat dintre noi, inca prea devreme.
De multi ani, el ducea un stil de viata sanatos si se bucura de viata, mergea la spectacole cu drag si era foarte activ. Din pacate, toate acestea s-au schimbat in urma cu aproximativ doi ani, in timpul unui turneu prin Germania, unde a avut o criza puternica de stomac. Atunci, cantaretul a apelat la medici specialisti din Germania, operandu-se, de altfel, in cursul lunii aprilie.
Rezultatul nu a fost unul prea bun si a urmat o a doua interventie chirurgicala, la numai o luna, de aceasta data la Spitalul Militar Central, din Capitala. Operatia de colecist a fost efectuata de seful Sectiei Chirurgie II, dr. Ioan Timaru. In tot acest timp, Dan Spataru a fost sprijinit de sotia sa, Sida, si de fiica lor, Dana.
Cum era de asteptat, Dan Spataru n-a mai avut nici o aparitie publica, spre regretul tuturor.
Familia, centrul universului
Familia, pe care el o considera ca fiind centrul universului sau, i-a fost alaturi si a incercat sa ii dea forta sa vada viata in mod optimist. Din pacate, doctoriile pe care ajunsese sa le ia cu pumnul pentru a-i atenua durerile il transformasera intr-o persoana ursuza si deprimata, presimtind parca sfarsitul.
In plus, se pare ca medicamentele prea puternice au fost cele care au dus la slabirea organismului. Intr-un final, inima i-a cedat, spre disperarea sotiei, care, de la moartea cantaretului, nu isi mai revine.
«A murit dupa ce s-a trezit din somn»
„Tatal meu a murit dimineata, la ora 7.00. A fost un stop cardiac. Din nenorocire, nici nu am avut cum sa vorbim cu el, pentru ca totul a fost foarte rapid. A murit aproape imediat dupa ce s-a trezit din somn. In ultima vreme, nu pot spune ca a avut o perioada prea fericita, suferise multe interventii chirurgicale dureroase, ultima a avut loc in luna mai.
Sambata, va avea loc inmormantarea si am luat legatura cu toti prietenii lui, care mi-au spus ca o sa vina. Mama mea e devastata, nici nu poate vorbi”, ne-a declarat Dana Spataru.
Corpul neinsufletit a fost depus la Bellu
Corpul neinsufletit al cantaretului a fost depus, miercuri dupa-amiaza, in jurul orei 14.30, la capela Cimitirului „Bellu”, din Capitala. Tristete, lacrimi, disperare pentru familie, prieteni si toti cei care l-au cunoscut. Inmormantarea va avea loc, sambata, tot la ora pranzului, Dan Spataru urmand sa fie condus pe ultimul drum de catre oamenii langa care a fost o viata intreaga.