Tranziția de la copil singur la părinți la frate mai mare. Cum ar trebui părinții să gestioneze provocările

A avea și un al doilea copil este o decizie care aparține celor doi părinți, primul născut al cuplului neavând drept de veto. Bineînțeles, al doilea copil poate fi un „cadou” grozav pentru primul, pentru că un frate este un partener de joacă și un prieten de nădejde pentru tot restul vieții. Doar că la început lucrurile nu sunt, în realitate, atât de frumoase. Bineînțeles, nu în toate cazurile. Dar în multe dintre ele…

În general, când este vorba despre o sarcină planificată, al doilea copil intră în discuție cam când primul are între doi și patru ani. După ce trec perioadele cele mai dificile și părinții s-au mai relaxat. Și când diferența de vârsta dintre cei doi copii nu va fi foarte mare. Un studiu al Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Statele Unite ale Americii arată că mamele trebuie să aștepte cel puțin 18 luni înainte de a concepe din nou (perioadă necesară refacerii totale a organismului), diferența ideală între frați fiind de doi ani și câteva luni.

Cercetările au demonstrat că sarcinile foarte apropiate sunt cu risc mare de naștere prematură, dar și de malformații congenitale și probleme de comportament în copilărie. Mai mult chiar, un studiu realizat pe un eșantion de mai mult de 334.000 de perechi de frați, cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani, care au fost testați la serviciul militar obligatoriu din Norvegia, a arătat că corelațiile dintre scorurile la testele de inteligență ale fraților au scăzut odată cu creșterea diferenței de vârstă dintre ei.

Chiar dacă apariția unui al doilea copil este un motiv de bucurie în familie, „fratele cel mare” este până la urmă tot un copil și s-ar putea să nu-l primească neapărat cu bucurie pe noul venit și nici să nu-l vadă cu ochi buni… Cel puțin la început. Ar putea să aibă tot felul de întrebări și curiozități, ar putea să fie gelos pe el pentru că primește mai multă atenție, ar putea să fie poate chiar de-a dreptul furios pentru că mama îl alăptează. Misiunea părinților este aceea de a-l ajuta pe primul născut să treacă mai ușor prin această perioadă în care dinamica familiei se schimbă iar viața fratelui mai mare „este dată peste cap”. Dacă i se va explica la ce să se aștepte dinainte de nașterea celui mic, dacă va fi ajutat să înțeleagă ce va urma, sunt mari șanse ca el să fie mai relaxat și chiar mai dispus „să ajute” și „să aibă grijă” de cel nou intrat în familie. Oferirea unui cadou, prezentat ca fiind din partea bebelușului, ar putea îndulci mult lucrurile.

„Mă bazez pe ajutorul tău!”

Sosirea celui de-al doilea copil îl impactează pe fratele mai are în multe feluri, în primul rând pentru că el a fost în centrul atenției, în familie, multă vreme. Practic nu avea concurență. Și chiar dacă cel mare adesea vrea să-l protejeze pe cel mic și să aibă grijă de el, asta nu înseamnă că nu va fi, totuși, gelos pe el. Părinții vor trebui să discute cu primul născut încă din perioada de sarcină (în general este bine după primul trimestru) cu privire la cum va fi bebelușul când va veni acasă, explicându-i-se că nu va fi gata să se joace cu el el imediat, ci că va trebui să mai aștepte o vreme.

De fapt, e nevoie să i se explice că bebelușul va avea nevoie de ajutor din partea tuturor pentru a crește și a învăța să facă lucruri, așa cum și al a învățat când era mic. Alte două mesaje importante pe care părinții e bine să le transmită fratelui mare sunt, pe de o parte, acela că este în continuare foarte iubit, iar pe de altă parte că rolul lui în familie devine și mai important și că are nevoie de ajutorul lui.

Faptul că i se transmite că a devenit o persoană importantă și că va avea unele responsabilități, va conta foarte mult pentru atitudinea pe care o va aborda față de fratele care va sosi. Dar nu i se va vorbi doar despre responsabilități ci și despre oportunitățile, avantajele și privilegiile pe care le va avea în calitate de frate mai mare, cum ar fi că vor putea merge la film împreună sau într-o excursie.

Copiilor mai mari, de vârstă școlară elementară, li se poate spune despre sosirea noului membru al familiei imediat ce părinții sunt pregătiți. Dacă vreți să vă împărtășească bucuria, nu țineți acest lucru secret față de copil.

Sarcina nu se ține secretă, bucuria se împărtășește în familie

Cum ar trebui să i se spună copilului despre fratele pe care îl va avea în curând? Într-un mod distractiv, cu siguranță, într-un moment în care părinții sunt relaxați. Pentru ca povestea să fie reală, îi puteți arăta o fotografie de la ecografie sau, dacă medicul permite, poate fi chiar prezent la ecografie ca să vadă ce se întâmplă în burtica mamei lui. O altă idee ar fi să vizionați împreună cu el un video despre etapele dezvoltării fătului pe parcursul sarcinii, explicându-i într-un limbaj accesibil vârstei lui. Fără a uita să punctați că exact așa a fost și în cazul lui.

Când bebelușul începe să se miște în burtică, lăsați copilul să o atingă și să îl simtă, pentru că în acest fel se poate începe crearea unei legături, a unei relații între cei doi. Chiar și-așa, mama e bine să fie pregătită și pentru reacția de respingere imediat după ce bebelușul se naște, chiar dacă în sarcină lucrurile păreau să evolueze admirabil. Realitatea „îl va lovi” pe fratele mare atunci când veți intra în casă cu bebelușul, personajul căruia toată lumea îi va acorda atenție.

Dacă surprindeți un comportament diferit la copil, dacă devine neascultător, păstrați-vă calmul. Spuneți-i și arătați-i cât de mult îl iubiți, dar în același timp stabiliți cu fermitate reguli clare. Altfel, dacă va constata că vă poate manipula, determinându-vă să petreceți mai puțin timp cu bebelușul, o va face.

Ce e important să știe părinții care au doi (sau mai mulți) copii

Între frați vor fi și zile mai bune, și zile mai rele. Vor fi și râsete, dar și certuri și țipete. Vor fi conflicte, dar și momente de tandrețe între ei. Și este normal să fie așa. Însă un părinte va trebui să aibă un set propriu de reguli pe care să le respecte cu sfințenie pentru a nu crea între frați diferențe care să-i afecteze, sau o nedorită competiție.

• Când cel mare trăiește cu impresia că fratele lui se bucură de mai multă atenție din partea părinților, lăsați-l să vă audă spunându-i celui mic: „O secundă, te rog, și vin imediat la tine. Îl ajut cu ceva chiar acum pe fratele tău.”
• Petreceți cu cel mare timp special, doar voi, când cel mic doarme sau nu este în preajmă, și reamintiți-i ce frate minunat este, ce treabă grozavă face în această calitate și cereți-i scuze pentru zilele mai grele, când a fi frate mai mare pare copleșitor.
• Nu îl încărcați de responsabilități pe cel mare, ci împărțiți-le în mod egal, dar ținând cont de vârsta fiecăruia.
• Petreceți timp în mod egal cu fiecare, oferiți-le atenție și răsfățați-i în mod egal, jucați-vă cu amândoi, ascultați de nevoile ambilor, chiar dacă sunt diferite.
• Nu faceți niciodată comparații între frați! Niciodată! Cel considerat mai puțin bun, deștept, cuminte, disciplinat sau harnic decât fratele lui, se va simți ofensat și va face exact opusul a ceea ce vă doriți să facă.
• Nu încurajați rivalitatea între frați! Ea este, oricum, o experiență tipică normală, dar dacă este exacerbată, între frați se pot dezvolta sentimente negative persistente.
• Nu acordați atenție în mod preferențial unuia dintre frați, pentru că acest lucru poate avea asupra celuilalt un impact în ceea ce privește procesul de dezvoltare și formare a identității și poate conduce la crize de identitate.
• Lăsați-i să fie diferiți, nu puneți presiune pe unul să-i placă să citească – să zicem – la fel de mult ca celuilalt. Sau să fie la fel de bun la sport, muzică sau desen. Acest lucru nu i-ar afecta numai moralul, ci și stima de sine. Lăsați-i să-și aleagă fiecare calea. Rolul vostru de părinți este doar să îi ghidați și motivați pe parcurs.

Sursa foto: Dreamstime.com