De ce discursul kremlinist al „celor două Moldove” şi al „polarizării extreme” este o aiureală
Este tensiunea politică din Republica Moldova mai mare acum decât în faza decadentă a regimului Plahotniuc? E societatea cu adevărat mai „polarizată” azi decât în 2009? Evident, asta e o aiureală. Lucrurile stau chiar invers, scrie analistul Sorin Ioniță pe Contributors.ro.
Există câteva poveşti care circulă după alegerile prezidenţiale şi după referendumul din Moldova, împinse tare în public de câţiva editorialişti de Bucureşti şi Chişinău, iar după ei de suficienţi oameni de bună-credinţă. Ele nu sunt musai inspirate de Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Externelor de la Moscova, dar se aliniază bine cu ce spune Kremlinul şi ameninţă să devină interpretare canonică a rezultatului la urne.
„E societatea cu adevărat mai „polarizată” azi decât în 2009, la Maidanul moldovenesc?”
Firul narativ principal are la bază „polarizarea extremă”: societatea moldovenească ar fi fracturată azi mai mult ca niciodată, în două tabere care „se urăsc” una pe alta, iar lucrurile escaladează grav către un punct de fierbere. Direct sau indirect vina pentru asta o poartă PAS şi Maia Sandu personal, care au făcut şi au dres – sau invers, n-au făcut şi n-au dres destul.
Evident, asta e o aiureală. Mai precis, o povestioară sentimentală de fotoliu care se poate enunţa oricând şi oriunde, în orice ţară, fiind atât de nespecifică încât nu rişti prea tare să fii contrazis, pentru că oamenilor le place să audă predicţii catastrofale. Însă nu e nicio legătură logică între nişte alegeri cu rezultate pe muchie de cuţit, cum au fost cele de la referendum, şi gradul de polarizare politică din ţară, pe care nu l-a măsurat nimeni ca să arate că e mai mare acum decât în trecut.
E societatea cu adevărat mai „polarizată” azi decât în 2009, la Maidanul moldovenesc, când au fost ciocniri de stradă cu victime şi au fost anulate nişte alegeri? Tensiunea politică e în prezent mai mare decât în faza decadentă a regimului Plahotniuc, când lumea era clar împărţită în două tabere, iar orice opţiune politică se traducea în lupta Bine vs Rău?
Evident că nu. Lucrurile stau chiar invers. Toţi cei care au câştigat alegeri importante în ultimii ani (Maia Sandu, Ion Ceban la Primăria Chişinău) au făcut-o deplasându-se la centru, cu discursuri inclusive, care să astupe faliile politice şi etnice şi să creeze o bază cât mai mare de susţinători. De ce au făcut aşa? Tocmai din intuiţia că grosul electoratului e anti-radicalisme şi cumva grupat la mijloc, chiar dacă e împărţit în mai multe bule de opinie, aşa cum ne învaţă chiar teoriile clasice ale votului spaţial.
„Polarizare e când şeful de partid împinge lumea spre extreme, nu când vine după ea către mijloc”
Aleksandr Stoianoglo însuşi a încercat din răsputeri în turul doi să-şi atenueze asocierile cu Partidul Socialist sau Moscova, a vorbit împăciuitor şi cumva pro-UE (deşi cu multe whattabouts), din acelaşi motiv: a simţit că nu poate câştiga decât venind la centru, unde e lumea, copiind ce făcuse Ceban în 2019, în campania pentru Chişinău, ei doi având rădăcini politice similare.
Or asta-i exact opusul a ceea ce se înţelege îndeobşte prin „radicalizarea electoratului”, adică sporirea procentelor prin accentuarea clivajelor sociale şi mai ales culturale de către un lider politic. De exemplu, ce a făcut Trump în SUA din 2016 încoace.
Polarizare e când şeful de partid împinge lumea spre extreme, nu când vine după ea către mijloc. Faptul că Putin, prin intermediul lui Ilan Şor, a creat o stare de tensiune în Moldova manipulând la vedere 10-12% din voturi nu-i vina electoratului moldovenesc, care s-a revărsat la urne ca să contracareze ingerinţa externă. Nu-i vreun semn de polarizare politică ideologică, ci doar unul de normalitate.
De fapt, la alegerile din 2024, ca şi la precedentele, moldovenii au cam respins stridenţele doctrinare şi comportamentale, fie la extrema kremlinistă, fie la cea unionistă (cu excepţia notabilă a Găgăuziei, care cere o studiere şi interpretare mai atentă).
„Șmecheraşul charismatic pozând anti-sistem care, indiferent ce o avea în cap, a facilitat alegerea şi realegerea Maiei Sandu”
O altă dovadă că narativul „polarizării extreme” e picat din lună sau foarte probabil copiat din SUA şi servit înapoi presei occidentale (sau de Bucureşti) superficiale, care cere poveşti simpluţe şi dramatice, e discuţia foarte serioasă care a început la Chişinău despre alianţe viitoare în perspectiva alegerilor parlamentare din 2025.
Deja Maia Sandu s-a pozat cu Ceban, cum spuneam. Pe scenă evoluează imprevizibil Partidul Nostru al lui Renato Usatîi, un şmecheraş charismatic pozând anti-sistem şi care, indiferent ce o avea el în cap, a cam încurcat planurile Partidului Socialist în ultimele tururi de alegeri şi a facilitat alegerea şi realegerea Maiei Sandu. De partea cealaltă, există blocul Împreună, o coaliţie de formaţiuni de la dreapta moderată.
Desigur, orice alianţă formală cu Ceban şi Usatîi e riscantă, deoarece nu ştii niciodată în ce direcţie vor vira ei brusc şi cu ce FSB-ist te trezeşti în pat pe lângă ei (de exemplu, dacă îi închide procuratura Rusiei dosarele penale lui Usatîi şi îl invită din nou să fie prieten cu Moscova, cum a mai fost).
În partea cealaltă, băieţii de la „Împreună” sunt cam certăreţi şi plângăcioşi, având aerul că-i reproşează Maiei Sandu că, pe lângă că şi-a construit singură un partid cu care a luat 53% în alegeri, nu şi-a făcut timp să le construiască şi lor unul (mult-doritul pol #3 pe care îl vrea şi Bucureştiul), deoarece singuri n-au putut lua decât 2-3%, sau 0.9% acum la prezidenţiale. Dar, în ciuda acestor neajunsuri, o coaliţie se va face, măcar că după alegerile din vara lui 2025. Or, e ăsta semn de polarizare în creştere, sau dimpotrivă, căutare de soluţii negociate?
Oricine a umblat prin Moldova în ultimul an şi a întrebat lumea care e primul reproş la adresa PAS obţine acelaşi răspuns
O altă linie de atac a comentatorilor „polarizanţi” e că PAS sunt nişte talibani inflexibili care au adoptat o linie radicală şi au călcat lumea în picioare, în special cu reforma justiţiei, pe care au politizat-o ca să abuzeze nişte bieţi oligarhi sau magistraţi cu vile inexplicabile. Asta ar fi enervat lumea, care a votat împotriva Maiei Sandu, căpcăuna care ţine justiţia moldovenească sub papuc.
Aici e puţin de comentat, argumentul fiind complet rizibil. Oricine a umblat prin Moldova în ultimul an, prin oraşe şi sate, şi a întrebat lumea care e primul reproş la adresa PAS, obţine acelaşi răspuns, de la susţinătorii şi contestatarii Maiei Sandu deopotrivă: că s-a făcut prea puţin, prea lent, că acţiunea politică a fost invizibilă, că de ce nu sunt arestaţi mai repede hoţii, inclusiv magistraţii corupţi. Că s-a promis în 2021 o reformă a justiţiei care merge prea lent, sau nu se vede deloc – sau uite că aţi zis că aţi făcut şi nu sunteţi în stare, ha ha (de la adversari).
În tot cazul, percepţia tuturor este că s-a făcut insuficient pentru a eradica racilele vechiului regim oligarhic. Dar în nici un caz că ar fi venit nişte talibani la putere care au tăiat capete fără nicio socoteală. Asta e o invenţie pură. Chiar nu-i nici o polarizare aici, lumea din toate tabele împărtăşind aceiaşi lectură a faptelor.
Distribuţia teritorială a votului, mai ales la referendum, arată că penalizarea regimului PAS a urmat exact această linie a dezamăgirii, ca urmare a unui prost management al aşteptărilor. Raioane care altădată votau pro-Vest au făcut-o şi acum, doar că prezenţa la urne a fost sub aşteptări. Iar altele au basculat către un vot „NU” adresat mai mult PAS decât Europei, deşi stau înşirate la graniţa de pe Prut şi au beneficiat din belşug de fonduri UE şi înfrăţiri fără număr cu primării de pe la noi. Dincolo de depresia generală, explicaţiile sunt şi de natură locală şi trebuie analizate fiecare în parte, nu vopsite pe deasupra cu bidineaua foarte lată a unor basme fără legătură cu realitatea.
„N-a demonstrat nimeni cu vreun studiu empiric că cei care s-au lăsat cumpăraţi ar fi mai săraci decât cei care nu”
La fel, argumentul care scuză subtil cumpărarea de voturi cu banii Moscovei, cum că „oamenii sunt săraci”. Da, există sărăcie prin satele şi oraşele mici ale Moldovei, dar n-a demonstrat nimeni cu vreun studiu empiric că cei care s-au lăsat cumpăraţi ar fi mai săraci decât cei care nu. Când lumea a început să verifice nume de cunoscuţi pe celebra listă a celor 3.000, scursă de la Poliţie între tururi, a găsit acolo mai curând şmecherii satului, nu neapărat săracii satului. La fel, doamnele filmate de Ziarul de Gardă în schema lui Şor păreau, dacă nu bogate, măcar confortabile financiar şi cu copiii plecaţi prin aceleaşi ţări UE ca şi ai altora. A folosi sărăcia ca justificare în toată teoria asta e, de fapt, o palmă pe obrazul altor moldoveni, la fel de săraci ca şi ceilalţi, dar mult mai mulţi, care nu s-au lăsat cumpăraţi.
De fapt, ce se încearcă prin aceste poveşti în cascadă este proiectarea asupra societăţii moldoveneşti a unei imagini fake, cu elemente împrumutate din altă parte şi proptite stângaci la un loc, cât să corespundă unor clişee preconcepute.
E vorba de marele cadru populist-trumpist, acum la modă şi în Occident, care opune „globaliştii” (toată această elită europenizată din jurul Maiei Sandu) „norodului adevărat” (restul, glasul pământului, ţara autentică). Putin, evident, subscrie integral la această viziune. Imaginea asta vine cu marele avantaj că ajută şi la delegitimarea diasporei care, iată, „a răsturnat adevăratul vot al ţării”.
Vă mai amintiţi cum, cu vreo zece ani în urmă, enervaţi că tot pierd voturi pe mâna acestei diaspore înstrăinate, unii începuseră şi prin România să cocheteze cu restrângerea opţiunilor de vot în străinătate, prin reducerea numărului de secţii unde se votează fizic, „că aşa e şi prin ţările din Vest”? Ei bine, sunt cam tot ăia şi acum.
INTERVIURILE HotNews.ro