Spitalul militar mobil din Otopeni a început să primească pacienți
Formațiunea medicală de tratament (FMT) ROL 2, amplasată în perimetrul Institutului de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan” din Otopeni, a început preluarea pacienților diagnosticați cu COVID-19, potrivit unei decizii a Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere. Primii șapte pacienți au sosit în cursul zilei de ieri și în această dimineață, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării.
În perioada următoare, formațiunea medicală care funcționează ca secție externă a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central (SUUMC) va primi un număr cuprins între 40 și 70 de pacienți adulți diagnosticați cu forme ușoare ale virusului SARS-CoV-2 sau asimptomatici.
Prin procedurile stabilite, FMT ROL 2 va prelua pacienți de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Tropicale “Dr. Victor Babeș” și Spitalul Clinic Colentina, care vor fi transportați cu autospeciale SMURD pentru transport victime multiple.
Spitalul are în compunere corturi medicale și containere – care cuprind, printre altele, unități de triaj, laborator, radiologie, sterilizare, zonă de decontaminare – structura fiind operațională, din punct de vedere administrativ și medical, după ce a parcurs, succesiv, etapele prevăzute de procedurile medicale în vigoare.
Totodată, în incinta Institutului de Geriatrie și Gerontologie „Ana Aslan” Otopeni este acreditată și funcționează o tabără cu peste 130 de spații de cazare destinată formelor ușoare și medii pentru pacienții infectați cu COVID-19, iar în clădirea institutului funcționează Unitatea de Primiri Urgențe și se regăsesc spațiile de cazare pentru personalul care încadrează facilitatea medicală.