Sari direct la conținut

Tătaru: Este o vară de încercare. Dacă totul merge bine de la 15 iunie am putea avea plajele deschise

HotNews.ro
Nelu Tataru, Foto: Agerpres
Nelu Tataru, Foto: Agerpres

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat luni seară, că măsurile de relaxare se fac progresiv, iar dacă totul merge bine, de la 1 iunie ar putea fi deschise terasele, iar de la 15 iunie restaurantele și plajele. Tătaru a atras atenția că totul depinde de modul în care se comportă oamenii și respectă regulile.

„Noi evaluăm măsurile, dacă aceste măsuri au avut efectul scontat, sunt în discuție și pregătim măsuri după 1 iunie. Dacă merge bine, putem deschide la 1 iunie terasele, la 15 iunie restaurantele, plajele(…) Însă dacă se observă creșteri ale cazurilor, ne putem întoarce la măsurile de la început”, a declarat ministrul Sănătății la Digi24.

Tătaru susține că efectele celor trei zile de relaxare după încheierea stării de urgenţă se vor vedea începând de joi.

„Am avut două-trei zile în care lumea s-a bucurat de libertate sau a încercat să forţeze o libertate. Suntem pe o pantă descendentă a acestei curbe. (…) Sper ca bucuria pe care am avut-o să fi fost prudentă, am văzut şi unele locuri în care nu a fost atât de prudentă – şi de joi încolo să avem o creştere a numărului de cazuri, dar mică. (…) Sper ca efectele pe care o să le vedem zilele următoare să nu fie aşa de mari”, a explicat ministrul Sănătății.

Acesta susține că orice relaxare se face gradual, progresiv și se începe cu acele relaxări care pot fi controlate mai ușor. De asemenea acesta a precizat că totul depinde de comportamentul populației, care trebuie să poarte masca și să păstreze distanța.

„Dacă rămânem cu ceva, eu cred că vom avea terasele deschise, de la 15 iunie plajele… Este o vară de încercare”, a spus Nelu Tătaru la Digi24.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro