Sari direct la conținut

SUA: Secretarul Apărării anunță obținerea unui vaccin în câteva luni, însă experții sunt sceptici

HotNews.ro
Mark Esper, Foto: af.mil
Mark Esper, Foto: af.mil

Liderii Pentagonului și-au exprimat încrederea că un vaccin va fi disponibil până în luna ianuarie și posibil chiar până în toamnă, afirmații care au fost întâmpinate cu scepticism de către oamenii de știință, anunță Yahoo News.

Mark Esper, Secretarul pentru apărare al Statelor Unite a afirmat că, împreună cu Secretarul american pentru sănătate, Alex Azar, va coordona Operațiunea „Viteză Warp”, efortul administrației Trump de a produce 300 de milioane de doze de vaccinuri antiCOVID-19 până în luna ianuarie.

„Sunt încrezător că vom fi capabili să livrăm un vaccin la scară largă la timp prin cooperarea cu alte agenții guvernamentale și sectorul privat”, a declarat Mark Esper.

„Suntem foarte încrezători că un vaccin va fi disponibil cândva la începutul toamnei”, a afirmat la rândul său Șeful de stat major al armatei americane, Mark Milley, adăugând că există „niveluri de încredere foarte ridicate” că Operațiunea Warp Speed își va atinge obiectivul de „a avea către 300 de milioane de doze până la 1 ianuarie”.

Însă experții în dezvoltarea de vaccinuri au respins afirmațiile liderilor de la Pentagon.

„Toți cei din comunitatea științifică suntem nedumeriți cum s-ar putea întâmpla acest lucru”, a afirmat dr. Kavita Patel care a făcut parte din efortul de a obține un vaccin împotriva virusului H1N1 în timpul administrației președintelui Barack Obama.

Chiar și în cel mai optimist scenariu în care un vaccin aflat în testare arată potențial, atingerea unui asemenea termen privind capacitatea de producție ar presupune ocolirea unor pași care necesită timp pentru a se asigura că vaccinul este sigur și eficient, potrivit dr. Patel.

„Ce sacrificăm de dragul vitezei?”, a întrebat aceasta.

O sursă din cadrul Departamentului Apărării apropiată de programul de dezvoltare a unui vaccin s-a declarat doar ceva mai puțin sceptică declarând că „multe lucruri trebuie să se alinieze în maniera potrivită ca acest lucru să se întâmple”.

Însă potrivit sursei citate atingerea obiectivului Operațiunii Warp Speed „nu este în afara tărâmului posibilului”.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro