Virusologul italian: "COVID-19 nu va dispărea, toamna noastră va fi ca în abatoarele germane"
Virusologii au păreri din ce în ce mai împărțite despre intensitatea unui posibil al doilea val de coronavirus în toamnă. Andrea Crisanti, directorul Departamentului de Microbiologie și Virusologie de la Universitatea din Padova, nu lasă loc pentru optimism: „Va trebui să atacăm fiecare focar încă din faza inițială, infecțiile importate din țările în care epidemia este scăpată de sub control sunt foarte periculoase. Am avut una și la Padova, o îngrijitoare care a infectat întreaga familie. Și dacă persoanele contaminate nu sunt identificate imediat, Italia riscă să piardă toată munca depusă în perioada de lockdown. În acest moment, probabilitatea de infectare în Italia, în special în unele regiuni, este destul de mică. Personal, evit adunările, dar merg la restaurant, am încetat să port masca FFP2 și am trecut la cea chirurgicală. Și într-o zi sper să reușesc să scap complet de ea”, potrivit Il Messaggero, citat de Rador.
„Nu ne putem aștepta ca SARS-CoV-2 să dispară precum SARS, într-o vară, pentru că există milioane de oameni infectați pe toate cele cinci continente”, a spus Crisanti în „Il Fatto Quotidiano”, precizând că „doar a devenit mai puțin probabil să ne infectăm în Italia în acest moment precis, datorită efectului pozitiv al blocajului, al măștilor și al distanțării sociale, dar și a căldurii uscate. Dar toamna noastră va fi cum este acum în abatoarele germane, unde virusul aduce daune serioase. Să ne folosească drept lecție, deoarece asta se poate întâmpla și la noi la toamnă și la iarnă”.
În ceea ce privește încărcarea virală scăzută a COVID-19 găsită în testele rezultate pozitive, Crisanti explică că „aceste rezultate sunt obținute prin evaluarea capacității virusului de a infecta celulele in vitro, un sistem artificial care nu reproduce în mod necesar capacitatea infecțioasă la om. În plus, pacienții cu încărcături virale mici au fost, de asemenea, prezenți în faza acută a epidemiei”.
În legătură cu mutația ipotetică a virusului într-o formă mai puțin agresivă, microbiologul explică că „virusul este o multitudine. Ar fi mai bine să spunem virusuri. Chiar dacă unul a suferit o mutație în sensul unei minore infectivități sau virulențe, aceasta nu înseamnă că este așa peste tot și că porțiunea pe care am identificat-o este tulpina dominantă. Nu pot folosi un singur virus pentru a trage concluzii generale”. „Lombardia este o mare necunoscută pentru mine și renunț să mă exprim, deoarece nu știu care sunt cifrele reale, nu știu pe cine testează și după ce criterii. Dar sunt îngrijorat că aceste infecții la un moment dat ar putea reporni epidemia”, concluzionează Crisanti.