Timișoara: Masca, obligatorie și în spațiile publice deschise. Excepție fac Piața Victoriei și centrul orașului
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Timiș a decis, sâmbătă, că purtarea măștii este obligatorie în spațiile publice deschise. Excepție de la această măsură fac Piața Victoriei și centrul istoric al orașului. Similar cu măsurile din Timișoara, în alte 20 județe s-a decis ca masca să fie obligatorie în spații deschise.
„Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura și în spații publice deschise precum: piețe, târguri, zone de așteptare, stații transport public, peronul gărilor, autogări, aeroport, punctele de trecere a frontierei, exteriorul obiectivelor turistice, zonele de promenadă ale orașelor (cu excepția Pieței Victoria din Timișoara și centrul istoric al municipiului Timișoara), locuri de joacă din parcuri, grădini de vară, la serbări publice, pelerinaje, ceremonii religioase, evenimente sportive, evenimente publice”, conform CJSU Timiș, notează Mediafax.
Obligativitatea se instituie pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani.
Se exceptează de la aceste măsuri persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitantă (temperatură ridicată, umiditate crescută), sportivii care se află pe terenul de sport precum și copiii cu vârstă mai mică de 5 ani.
Evenimentele publice și private se vor desfășura cu participarea unui număr de persoane in limita prevăzută de lege cu păstrarea distanțării sociale.
Operatorii economici care organizează/desfășoară aceste activități, au obligația să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienti la numărul de locuri pe scaune, precum și a oricăror activități care presupun interacțiune fizică între clienți, inclusiv dansul.
„Se interzice funcționarea operatorilor economici (spații destinate jocurilor de noroc, terase, cluburi, baruri și alte asemenea) in intervalul 23.00 – 06.00. Se interzice organizarea târgurilor, oboarelor, iarmaroace și piețe de vechituri până la încetarea stării de alertă. Se exceptează piețele agroalimentare. Clienții vor purta măști de protecție iar comercianții vor purta mănuși și măști de protecție. Pe perioada desfășurării evenimentelor sportive se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție de către stafful tehnic și tot personalul care participă la eveniment, cu excepția sportivilor care se află pe terenul de sport”, potrivit sursei citate.
Prevederile Hotărârii devin obligatorii pe perioada stării de alertă, începând de sâmbătă, de la ora 19.00.