INSP revine cu o nouă serie de date: indicele de infectare în București, după populația de domiciliu e de sub 3 cazuri la mia de locuitori, prag de la care legea prevede posibilitatea instituirii carantinei. UPDATE
Indicele de infectare cu coronavirus în București a depășit în premieră 3 cazuri la mia de locuitori – 3,11 la populația rezidentă – prag de la care legea prevede posibilitatea instituirii carantinei, arată datele prezentate astăzi de Institutul Național de Sănătate Publică. Ulterior publicării acestor date, INSP a precizat și că rata raportată la populația din București, după domiciliu, este 2,65 la mie. Datele publicate de INSP vizează ultimele două săptămâni. Grupul de comunicare strategică anunțase, ieri, că rata de infectare în Capitală este 2,66. Premierul Ludovic Orban a anunțat, în urmă cu 3 zile, că în cazul în care rata de incidență va ajunge la 3 la mie în București, prima măsură va fi închiderea școlilor.
„Dacă e depășită rata de incidență de 3 la mie, cazuri cumulate pe utlimele 14 zile, școlile vor trece în regim online integral. De asemenea – aici trebuie făcută o evaluare foarte serioasă, ştiţi că, de regulă, am zis că scoatem focarele, cazurile care nu reflectă răspândirea în comunitate. Se poate ajunge la carantinarea anumitor zone, sperăm să nu se ajungă aici și am convingerea că oamenii înțeleg situația prin care trecem, că vor avea grijă și se vor păzi de infectare.” – Ludovic Orban
„La indicele peste 3 la mie e prevăzut în ordinul comun Ministerului Sănătății și Ministerului Educației ce înseamnă trecerea la scenariul roșu și anume învățământ online”, a adăugat Ludovic Orban.
Datele publicate astăzi de INSP:
De asemenea, legea prevede posibilitatea carantinării zonale, în cazul în care indicele depășește 3 la mie.
Potrivit Ordin al ministrului Sănătății, carantinare zonală se poate realiza în condițiile:
- 1. trend crescător pentru ultimele 14 zile;
- 2. rata de infectare peste nivelul de alertă (3 cazuri/1000 de locuitori);
- 3. ponderea majoritară a cazurilor în cadrul comunității față de focarele înregistrate în comunități închise (centre rezidențiale, unități sanitare);
- 4. ponderea populației în vârstă de 65 de ani și peste, atât în localitate, cât și în zonele rurale ale județului;
- 5. personal insuficient pentru desfășurarea anchetelor epidemiologice în cadrul DSP, în raport cu numărul de cazuri confirmate;
- 6. personal sanitar in/suficient în spitalele care asigură asistența medicală pacienților suspecți/confirmați cu COVID-19 (focare în rândul personalului medico-sanitar), dotare insuficientă cu echipamente personale de protecție;
- 7. gradul de ocupare al paturilor, atât pe secțiile COVID, cât și pe secțiile ATI >90%, cu pacienți din zona respectivă;
- 8. populația din zona afectată nu este compliantă la regimul de izolare la domiciliu pentru 14 zile în urma unui contact apropiat cu un caz confirmat sau cazuri confirmate izolate la domiciliu.