Sari direct la conținut

Belgia denunţă confuzia generată de afirmaţiile Ursulei von der Leyen privind pașaportul digital de vaccinare

HotNews.ro
Pasaport digital Covid-19, Foto: Travel Wild / Alamy / Alamy / Profimedia
Pasaport digital Covid-19, Foto: Travel Wild / Alamy / Alamy / Profimedia

Belgia a criticat, luni, declaraţiile preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, privind un potenţial permis medical european digital, care ar include date despre vaccinare şi despre teste anticoronavirus, subliniind că proiectul generează „confuzie” privind scopul acestui document, scrie Medifax.

Tema certificatului de vaccinare a fost abordată săptămâna trecută, la summitul Consiliului European. Liderii statelor membre UE au cerut Comisiei Europene să definească norme comune pentru recunoaşterea reciprocă a certificatelor de vaccinare, dar nu există un acord asupra drepturilor pe care le-ar conferi un astfel de certificat. De altfel, Consiliul European a anunţat clar, în Declaraţia comună oficială adoptată la summit: „Cerem continuarea eforturilor asupra unei abordări comune privind certificatele de vaccinare şi vom reveni asupra acestui subiect”.

În acest context, Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a anunţat luni că a discutat cu parlamentari din cadrul formaţiunii germane Uniunea Creştin-Democrată / Uniunea Creştin-Socială (CDU/CSU) despre o serie de teme europene, inclusiv despre un „permis verde digital”. Ursula von der Leyen a explicat că documentul nu va conţine doar date despre vaccinare, ci şi despre testele anti-Covid-19 şi despre vindecarea de boală.

„Vom prezenta luna aceasta o propunere legislativă pentru un permis verde digital. Scopul este să furnizăm dovada că o persoană a fost vaccinată, rezultatele testelor în cazul persoanelor care nu au putut face încă vaccinul, informaţii despre recuperarea medicală post-Covid-19. Documentul va respecta protecţia datelor, securitatea şi sfera privată. Permisul verde digital ar trebui să faciliteze vieţile europenilor. Scopul este să permitem gradual deplasările în interiorul Uniunii Europene şi în afara acesteia, pentru muncă şi turism”, a transmis Ursula von der Leyen prin Twitter.

Rugată să ofere detalii despre acest document, Ursula von der Leyen a precizat, conform postului France24: „Vom prezenta o propunere legislativă în martie”.

Comisia Europeană nu a transmis deocamdată niciun comunicat oficial despre controversata iniţiativă legislativă.

Însă Belgia a reacţionat imediat, denunţând „confuzia” generată de afirmaţiile preşedintelui Comisiei Europene. „Ideea unui sistem european standardizat care să permită fiecărei persoane să adune, pe acelaşi document digital (certificat), informaţii despre vaccinare, teste etc. este bună. Totuşi, în propunerea doamnei Ursula von der Leyen, noţiunea de «permis» generează confuzie privind obiectivul pe care trebuie să îl urmărească acest certificat”, a afirmat, prin Twitter, Sophie Wilmès, vicepremier al Belgiei şi ministru de Externe.

„Pentru Belgia nu se pune problema unei legături între vaccinare şi libertatea de deplasare în Europa. Respectarea principiului nondiscriminării este cu atât mai fundamentală cu cât vaccinarea nu este obligatorie, iar accesul la vaccin nu este încă generalizat”, a subliniat Sophie Wilmès.

Emmanuel Macron a atenţionat ţările care vor certificate de vaccinare

Imediat după summitul UE, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a atenţionat ţările care vor instituirea circulaţiei pe bază de certificate de vaccinare pentru relansarea turismului, subliniind că este necesar un cadru comun de reglementare care să respecte drepturile individuale şi să evite discriminarea. „Eu simt că există multă confuzie în jurul acestui subiect. Un astfel de certificat va genera multe probleme tehnice, privind respectarea datelor personale, privind organizarea libertăţilor noastre. Trebuie să ne pregătim din punct de vedere tehnic, politic, juridic”, a declarat Emmanuel Macron. Preşedintele Franţei s-a declarat împotriva unui permis care „să fie condiţionat doar de vaccinare”. „Dacă vom ajunge să deschidem anumite locuri, nu vom avea cum să condiţionăm accesul doar de vaccinare, mai ales că vaccinarea nu este disponibilă încă pentru cei tineri”, a subliniat preşedintele Franţei, conform cotidianului Liberation. Până în momentul de faţă, doar 4% din populaţia Franţei a fost vaccinată.

Grecia, care vrea să relanseze sectorul turistic, a cerut în ianuarie Comisiei Europene să instituie „certificate de vaccinare”. Emmanuel Macron se opune ideii. „Dacă lucrurile se vor îmbunătăţi, nu va accepta nimeni ca, spre exemplu pentru atragerea turiştilor, să existe o ţară mai ofertantă decât altele, asumând riscuri să aducă oameni de la capătul lumii pentru a-şi umple hotelurile. Trebuie să evităm ca fiecare ţară să dezvolte propriul sistem”, a atras atenţia Emmanuel Macron.

Germania şi Franţa au transmis că vaccinarea anticoronavirus nu va fi obligatorie, excluzând posibilitatea acordării unor privilegii persoanelor vaccinate, în contextul în care experţii au avertizat asupra riscului limitării libertăţilor şi ajungerii la situaţii discriminatorii. „Atât timp cât numărul persoanelor vaccinate încă este mult mai mic decât al celor care aşteaptă vaccinare, statul nu trebuie să trateze diferit cele două grupuri. În plus, trebuie să se demonstreze clar dacă persoanele vaccinate nu mai sunt contagioase”, a declarat cancelarul Germaniei, Angela Merkel, într-un interviu acordat publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung. Angela Merkel a reiterat că nu va accepta ca vaccinarea anticoronavirus să devină obligatorie. „Eu nu recomand aşa ceva. Noi am spus că nu va exista obligativitatea vaccinării. Şi nici nu cred că va fi necesar, dat fiind că există o rată ridicată de disponibilitate pentru vaccinare”, a subliniat Angela Merkel.

La rândul său, Administraţia Emmanuel Macron a respins ideea vaccinării obligatorii şi posibilitatea acordării de privilegii persoanelor vaccinate, argumentând că acest lucru ar fi o limitare a libertăţilor. „În momentul actual, nu le putem oferi drepturi suplimentare persoanelor care au fost vaccinate în raport cu cei care nu au acces. Campania de vaccinare se derulează progresiv. Ar fi extrem de incorect şi paradoxal să le spunem persoanelor care nu sunt vaccinate că nu au dreptul să iasă ori să reia anumite activităţi”, a declarat Clément Beaune, secretarul de Stat francez pentru Afaceri Europene, pentru postul BFMTV.

„Eu mă opun în continuare unui paşaport de vaccinare, care îmi pare o atingere adusă libertăţilor. Eu sunt o iubitoare de libertate şi mi-ar fi greu să îmi imaginez o astfel de situaţie. Dacă se va ajunge la acest lucru, ar fi un regres”, a afirmat, la rândul său, Roselyne Bachelot, ministrul francez al Culturii, conform postului France24.

Liderii ţărilor Uniunii Europene şi ai instituţiilor comunitare au stabilit, în ianuarie, să menţină deschise frontierele pentru călătorii esenţiale. Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat atunci că certificatele de vaccinare vor avea doar rol medical. „Am discutat şi despre problema certificatelor de vaccinare. Şi cred că putem fi de acord asupra elementelor comune care sunt incluse în certificate, pentru scopuri medicale, iar, într-o etapă viitoare, dacă şi în ce circumstanţe aceste certificate pot fi folosite. Deci, în privinţa certificatelor de vaccinare, vreau să fiu foarte clar în asupra acestui subiect, suntem foarte precauţi în această privinţă, cred că este important să observăm că atunci când cineva a fost vaccinat să poată dovedi acest lucru. Dar, în acest moment, nu este realist să evaluăm toate consecinţele acestor certificate”, declara Charles Michel pe 22 ianuarie, după un summit UE.

După summitul desfăşurat săptămâna trecută, Charles Michel a afirmat că nu s-a ajuns încă la un acord, precizând că vor fi continuate eforturile pentru o abordare comună: „Am discutat şi despre certificatele de vaccinare. Am stabilit să continuăm eforturile pentru o abordare comună. Sunt necesare eforturi suplimentare – în privinţa digitalizării şi cooperării cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Dar am simţit din ce în ce mai multă convergenţă între noi asupra acestui subiect important. Consiliul European va reveni la această temă”.

Comisia Europeană a dat asigurări în ianuarie că vaccinarea împotriva coronavirusului nu va fi obligatorie, subliniind că nu vor exista drepturi diferite în funcţie de opţiune.

Nici Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu recomandă introducerea aşa-numitelor „paşapoarte de vaccinare”. Nu este clar dacă vaccinarea va opri răspândirea coronavirusului şi nici cât durează imunitatea. În plus, nu este clar cât timp sunt imune persoanele care s-au vindecat de Covid-19 şi dacă ar trebui să primească vreun certificat. De asemenea, unele persoane au contraindicaţii privind vaccinarea.

Pentru a intra în vigoare, propunerea Comisiei Europene privind certificatul medical digital trebuie aprobată de Parlamentul European şi de statele membre.

Ideea certificatelor de vaccinare generează probleme etice şi juridice

Ideea certificatelor de vaccinare comportă o serie de aspecte de ordin etic şi juridic. „De fapt, discuţia se referă la acordarea de drepturi şi privilegii care ar fi inaccesibile persoanelor care nu au paşaport de vaccinare. Acest lucru generează o serie de probleme asupra aspectului echitabil al paşaportului de vaccinare. Trebuie să examinăm atent legile privind discriminarea şi drepturile omului pentru a stabili cum să utilizăm convenabil acest tip de tehnologie”, a atras atenţia Alison Thompson, profesor de Bioetică la Universitatea din Toronto, într-un interviu acordat postului CBC Radio.

Probleme privind riscul discriminării au fost evocate şi în Marea Britanie. „Dacă unele persoane nu au acces la teste ori la vaccinuri Covid-19, dacă nu le pot plăti, nu îşi vor putea demonstra statutul medical, iar drepturile le-ar fi restrânse”, avertizează Ana Beduschi, profesor de Drept la Universitatea britanică Exeter.

Dezbaterea privind funcţia certificatelor de vaccinare a apărut în contextul în care unele ţări sau companii aeriene au pledat pentru facilitarea circulaţiei persoanelor vaccinate.

Introducerea unui certificat de vaccinare pentru călătorii riscă să fie contestată la instanţe judiciare naţionale, la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene sau la instanţe internaţionale, inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro