Primul lot de vaccinuri care va fi distrus din cauza depășirii termenului de valabilitate: 35.000 de doze AstraZeneca
35.000 de doze de vaccin AstraZeneca distribuite deja către centrele de vaccinare din țară, care au ca termen limită de valabilitate data de 30 iunie, urmează să fie cel mai probabil distruse, a anunțat joi coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, medicul Valeriu Gheorghiță.
„Consumul dozelor care sunt deja recepționate a scăzut, iar termenul de valabilitate este fix, de 6 luni”, spune medicul.
„Avem circa 35.000 de doze de vaccin AstraZeneca distribuite către centrele de vaccinare care au ca termen limită de valabilitate data de 30 iunie. Este puțin probabil la acest moment să putem utiliza aceste doze până la finalul lunii iunie și este puțin probabil să poată fi donate cuiva. Probabil că vor intra pe un mecanism de distrugere a acestor doze, ca urmare a ieșirii din termenul de valabiltate. Sunt multe țări care se confruntă cu această situație”, a explicat Valeriu Gheorghiță.
Coordonatorul campaniei de vaccinare a precizat însă că „se acumulează date noi de stabilitate și este posibil ca în perioada următoare să fie prelungit termenul de valabilitate al vaccinurilor, pe baza studiilor, care vor arăta cu siguranță o stabilitate pe termen mai lung.”