SUA: A treia doză de vaccin anti-Covid va fi oferită spre administrare din 20 septembrie / Discuții despre o posibilă doză suplimentară și la vaccinul Johnson&Johnson
Oficialii americani din Sănătate au anunţat miercuri că a fost dezvoltat un plan pentru a oferi tuturor americanilor o a treia doză de vaccin anti-Covid din 20 septembrie, relatează NBC potrivit News.ro. Oficialii americani au spus că există dovezi cum că „protecţia actuală împotriva unei forme severe a bolii se poate diminua în lunile care urmează, mai ales în rândul celor care se află în grupe de risc sau care au fost vaccinaţi în primele faze ale campaniei”.
Reprezentanții americani au citat dovezi că protecţia scade nu doar privind spitalizarea şi decesele, dar şi în ceea ce priveşte dezvoltarea de simptome uşoare şi moderate, având în vedere că varianta Delta a coronavirusului se răspândeşte tot mai mult.
„Pe baza celei mai recente analize, protecţia actuală împotriva unei forme severe a bolii, a spitalizării şi decesului se poate diminua în lunile care urmează, mai ales în rândul celor care se află în grupe de risc sau care au fost vaccinaţi în primele faze ale campaniei”, au spus oficialii federali într-un comunicat remis miercuri.
Acesta a fost semnat, între alţii, de şefii Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), Institutului Naţional de Sănătate Publică şi Food and Drug Administration (FDA).
Administrarea dozei suplimentare este programat să înceapă pe 20 septembrie, presupunându-se că FDA şi CDC îşi vor da acordul privitor la siguranţa şi eficienţa dozelor până la acel moment.
Vor putea fi vaccinate cu a treia doză din serurile Moderna şi Pfizer/ BioNTech persoanele pentru care au trecut opt luni de la a doua doză.
Planul nu îi include încă pe cei care au primit vaccinul Johnson & Johnson, care a început să fie administrat la câteva luni după Pfizer şi Moderna. Oficialii anticipează că şi aceste persoane vor avea nevoie de o doză suplimentară şi aşteaptă mai multe date legat de eficienţa J&J în următoarele săptămâni.