Cum functioneaza cercurile de donatori in Romania: donatii de 190 de lei creeaza locuri de munca

Cu banii donați de peste o mie de români de la oraș în ultimii trei ani, mai mulți români de la sat au început să pună pe picioare mai multe proiecte sociale sau mici afaceri. Donatorii nu sunt milionari – sunt oameni obisnuiți care, dupa ce ascultă prezentările proiectelor, decid unde să-și îndrepte banii: 100, 200 de lei, fiecare cât poate. Dar puțin adunat peste puțin se ajunge la o suma suficientă pentru a da sătenilor întreprinzători cheagul suficient să pornească. Căci nu, nu e milă. Și nici caritate. E mult mai mult de atât: sunt oameni care au încredere în alți oameni.

Pe ulița de lângă biserică, în satul Frâncești, Vâlcea, la miezul nopții, pe 8 iulie, miroase a pâine caldă. Într-o seară de mai, un grup de oameni din București a contribuit la asta.

Frâncești, 8 iulie 2015.Cuțitul zgârie cuva de metal a malaxorului, coca se izbește de masa din lemn, paleta mare intră adânc în cuptor și scoate șase pâini perfecte. În brutărie e o caldură uscată, aproape plăcută, nu ca aceea din timpul zilei, când au fost 36 de grade la umbră. Și nici ca aceea de a doua zi, când aveau să fie 38. Un foc strașnic arde toată noaptea, alimentat sănătos de nea Marin din oră în oră. Dacă ar deschide geamul, „s-ar trage pâinea”. Adică n-ar mai crește.

Doamna Marilena porționează și cântărește aluatul pentru fiecare pâine. Bretonul brunet îi iese rebel de sub bonetă. Se uită când prin, când pe deasupra ochelarilor cu rame vișinii, groase. La dreapta ei, doamna Elena frământă coca gata porționată, o întinde și o trage de colțuri, înainte s-o așeze la dospit pe scânduri late învelite-n pânză albă. E tunsă scurt, are cercei mici în urechi și mâinile pline de făină. În spatele ei, nea Mărin scoate prima tranșă de franzele. E înalt, slab, ridat și n-are stare. În brutărie se vorbește puțin. Se coordonează perfect.

Cei trei angajați poartă uniforme de lucru albe: pantaloni, tunică, tricou, bonete și șlapi în picioare. Toți trei sunt din satul Viișoara, „de peste apă” și s-au bucurat că și-au găsit de lucru atât de aproape de casă. Până la Băbeni, cel mai apropiat orășel, sunt 6 km, până la Drăgășani – 40, până la Râmnicu Vâlcea – 24. Cu toții au lucrat în brutării cam toată viața lor: Nicolae Marin, 58 de ani, e cocător (adică răspunde de cuptor) din 1990. Elena Cîțu și Marilena Spetie, ambele de 47 de ani, au făcut și ele pâine la brutării mai mici sau mai mari din zonă. Salariul de acum e bun pentru ce posibilități există în sat: 800 de lei net pentru brutari și 1.000 de lei pentru cocător.

E a doua săptămână de când funcționează brutăria, iar ei sunt primii angajați. Lucrează de la 9 – 10 seara, până a doua zi la 6, cand preotul Ionuț Rădulescu se apucă de livrat: 400 de pâini dispar în aproximativ o oră la vreo șapte magazine din zonă, la câțiva abonați individuali și la cele mai sărace 20 de familii din comună, care primesc gratis. Administrarea brutăriei se face prin firma parohiei Frâncești, „Cuptorul credinciosului”, iar ideea a pornit de la o mână de oameni constituiți într-un grup de inițiativă în jurul bisericii. Clădirea joasă, cu două camere, în care lucrează, a fost a CAP-ului. În ’90 a luat-o un patron și și-a făcut tot o brutărie, care a funcționat cu intermitențe până în 2007, când a fost lăsată în paragină.

„Era o ruină, cuptorul căzut, n-a mai fost malaxor, n-a mai fost nimic”, spune preotul Ionuț Rădulescu, 35 de ani, cel care a pus pe picioare totul și care slujește în comunitate din 2002. „Eu am vrut la biserică un proiect generator de venituri, pentru că avem foarte multe activități cu copiii. Am vrut ca biserica să arate că se poate. Trebuie să apară antreprenori în comunități.”

Din 40 de kg de faină, câte încap în cuva malaxorului, ies 170 de pâini de 300 de grame, care se vând în magazinele din zonă cu 0,9 lei. La un volum de 500 de pâini, costul de producție e de 0,5 lei/pâine, iar dacă ar crește la o mie de pâini, costul ar fi și mai mic, de 0,3 lei/pâine. Chiar și așa, brutăria e un proiect sustenabil: chioșcurile din zonă au înțeles și se aprovizionează de la ei, abonați particulari care își primesc pâinea acasă sunt tot mai mulți, iar cele mai sărace 20 de familii din sat primesc gratis acasă câte trei pâini în fiecare zi.

Dorința de a avea o brutărie și de a angaja oameni din comună exista din 2012. Terenul și clădirea le-au concesionat în 2014 prin licitație de la primărie, o parte din reparații le-au făcut cu bani de la World Vision și de la săteni, iar ultima piesă din puzzle, malaxorul în care să pregătească aluatul de pâine, l-au cumpărat din donațiile strânse la cercul de donatori al Fundației PACT din București, în mai 2015: cinci mii de lei.

Cercurile de donatori din Romania

Ce este cercul de donatori

Cercul de donatori este o modalitate de strângere de fonduri prin care ONG-uri sau grupuri de inițiativă (spre deosebire de ONG-uri, ele nu au personalitate juridică) își susțin proiectele în fața unui public timp de cinci minute, răspund la întrebări alte cinci minute, iar apoi se retrag din sală, în timp ce publicul donează: ridică mâna, își spun numele și suma donată. Exact ca la o licitație.

Nu este obligatoriu să donezi, dar dacă o faci, donația minimă este de 50 de lei – în cash, cu cardul sau ulterior prin virament bancar. Sunt posibile și donațiile recurente: poți da, de exemplu, câte 50 de lei pe lună timp de un an pentru unul sau mai multe dintre proiectele prezentate.

Fundația PACT este una din cele 12 organizații din România care are cercuri de donatori. În total, în România au avut loc până astăzi mai mult de 20 de astfel de evenimente, în care peste o mie de persoane au strâns 96 de mii de euro prin donații medii de 150 de lei.

Primul cerc al PACT a fost în 2013, iar pe 26 noiembrie 2015 va avea loc cel de-al patrulea. Nici sumele pe care își propun să le strângă: 4 – 5 mii de lei pentru fiecare din cele trei proiecte prezentate, și nici donațiile în sine nu sunt foarte mari. Conform Ioanei Traistă, manager de comunicare și strângere de fonduri la Fundația PACT, pentru organizațiile beneficiare aceste sume înseamnă foarte mult. Toate organizațiile pe care PACT le aduce în fața publicului sunt mici, multe la început și au nevoie să învețe întâi să se organizeze, să lucreze împreună, să identifice o nevoie comună și de-abia apoi să gestioneze banii.

„Într-o comunitate mică, banii pot uneori să facă mai mult rău decât bine”, spune Ioana Traistă. De aceea, fundația lucrează cu grupul respectiv și înainte, și după: le oferă training-uri și consultanță pe scriere și management de proiect, iar banii vin în două tranșe: 70 la sută la început și 30 la sută după ce prezintă un raport intermediar. Potrivit Ioanei Traistă, donatorii sunt oameni din clasa medie – în principal din sectorul privat și din mediul asociativ – care dispun de niște bani și care vor să se implice în rezolvarea unor cauze.

La ultimul cerc, din mai, au participat 66 de donatori, iar donația medie a fost de 192 de lei. Toți donatorii sunt informați ulterior asupra modului în care au fost cheltuiți banii. Proiectele sunt selectate din rândul organizațiilor comunitare cu care PACT lucrează deja, de către un număr restrâns de membri ai cercului: adică donatori dispuși să contribuie nu numai cu bani, ci și cu idei și timp. Cele trei proiecte de la cercul din mai 2015 au fost: cumpărarea malaxorului pentru a porni brutăria din Frâncești, cu scopul de a crea locuri de muncă și de a ajuta familiile sărace, plantarea unui teren cu levănțică pentru a genera venituri în comunitate, în comuna Spanțov, din județul Călărași și reparea unui drum distrus de inundații în comuna Eșelnița, din județul Mehedinți.

Eșelnița, 15 septembrie 2014. În 15 și 16 septembrie, la Eșelnița, o comună la 6 km de Orșova, a plouat cât pentru două luni. Primăria spune că aproape fiecare dintre cele o mie de gospodării a fost atunci, într-un fel sau altul, afectată de inundații și de alunecările de teren: de la întreruperea curentului electric și a alimentării cu apă, până la distrugerea în totalitate. Două persoane au fost luate de viitură și găsite în Dunăre o săptămână mai târziu. Comunitatatea de romi din Eșelnița a rămas atunci complet izolată. Chiar și după degajarea de aluviuni, drumul a rămas impracticabil și obliga la un ocol de 3 km pentru a se ajunge la drumul principal.

Grupul de inițiativă din Eșelnita se constituise în vara lui 2014, cu sprijinul Fundatiei PACT, iar primul pas era să identifice și să prioritizeze nevoile din comunitate. După inundații le-a fost clar că de drum au nevoie în primul rând. Unul dintre membri, Ilie Bologa, este și consilier local. „Știu bugetul cât e de subțire”, a spus el la cercul de donatori din mai. Așa că, dacă-și voiau problema rezolvată, trebuiau să se implice și ei, inclusiv în strângerea de fonduri.

„Ne-a scos din porumb” (Gabriela Nicolae, Spanțov)

Spanțov, 21 octombrie 2015. Frunze rătăcite pe drum, miros de fum de lemne, zgomot surd de tractoare pe câmp. Cristina Costea, 26 de ani, inspectează terenul proaspăt plantat cu levănțică. La margine de rând, câteva plăntuțe firave zac scoase din pământ. „Le scot ciorile cu ciocul”, spune Cristina cu amar și înfige la loc rădăcina. „Dar în general s-au prins, au mai crescut față de când le-am pus.”

Au plantat butașii de levănțică pe 3 octombrie. Au venit vreo 15 tineri din sat, în special femei și voluntari ai Asociației Împreună pentru Viitor, înființate în 2011. Cristina este unul dintre cei trei membri fondatori. „Le-a dat Domnul o zi frumoasă”, spune Cristina și au terminat în doar trei ore. Butașii i-au cumpărat cu banii de la cercul de donatori: tot cinci mii de lei, iar terenul de 1.300 mp a fost donat de părinții ei. Singurul lor teren, pe care până acum semănau porumb pentru porc, pentru vacă, pentru cal. Lucrările de pregătire a terenului: arat, discuit au fost și vor fi în continuare suportate de primărie.

Cristina Costea e o mână de om. Are 1,50 m și vreo 45 kg, dar voință cât pentru toată comunitatea de romi rudari din cartierul Clinciu, comuna Spanțov, din care se trage. „Ne-a scos din porumb”, spune Gabriela Nicolae, 39 de ani, vecina ei și membru în asociație. Împreună au fost la Gala Femeilor Rome și la cofetărie la București sau au făcut prăjituri în perechi: mamă – fiică, într-un proiect care avea ca scop încurajarea comunicării pe teme de educație sexuală în familie. Sub îndrumarea Cristinei au jucat jocuri cu copiii până nu li s-a mai părut ciudat (Gabriela își amintește unul în care se legau la ochi și vorbeau cu copiii lor, ca să înțeleagă ce importantă e ascultarea în comunicare). Și tot Cristina îi va învăța engleză, e convinsă femeia, că doar au nevoie să se înțeleagă cumva cu norvegienii care vin des în sat, prin contactele bisericii penticostale. Gabriela are un teren necultivat și, „dacă îi merge Cristinei”, la anul vrea să pună și ea levănțică.

„Ce face Cristina facem și noi”. Levănțica e o plantă perenă, nepretențioasă, al cărei rod își atinge potențialul maxim după trei ani. Cristina și asociația din Spanțov au hotărât să planteze levănțică după ce Fundația PACT le-a prezentat mai multe tipuri proiecte pe care le-ar putea începe în comunitate, iar Laurențiu Roșu, un tânăr de 27 de ani din Calafat, care are o afacere cu levănțică, le-a fost un model. De la el au cumpărat butașii la un preț ceva mai mic și tot el le-a învățat cum să cultive și le-a promis că le va cumpăra florile. Suprafața pe care au cultivat-o e însă mică și pentru profit trebuie teren mult. Dar mai important decât profitul e ca demersul Cristinei și al asociației să fie un model în comunitate. Oamenii să înțeleagă că se poate. Cristina are așteptări mari de la tinerii din sat care lucrează în străinătate. Câștigă, își iau mașină, își fac casă. Apoi ce vor face cu banii? Ar trebui să investească într-o afacere.

„Nu mă așteptam să li se para wow!” (Irina Nedelcu, Spanțov)

„Am văzut o diferență între noi, grupurile alea care eram acolo: Spanțov, Frâncești, Eșelnița și oameniii din sală”, spune Cristina Costea și zâmbește. „Era clar că noi eram țăranii veniți acolo. Era și o diferență fizică. Cu toate astea am fost primiți bine”, îi răspunde Irina, sora ei de 30 de ani care a fost și ea la cerc pe 7 mai. În bucătăria Irinei, surorile își amintesc de acea seară de la București. Cristina e mai rezervată, Irina e entuziastă. „Toata lumea era elegantă, și noi… Noi eram așa cum suntem, niște oameni simpli, de la țară. Pe mine m-a încurajat, nu mă așteptam să întâlnesc așa ceva”, spune Irina. „Niște oameni care nu au de-a face cu ce lucrăm noi nu mă așteptam să fie așa deschiși și hotărâți să ne ajute. Nu mă așteptam să li se para wow! că vrem noi să punem o bucată de levănțică”.

„Sunt oameni care acum descoperă că pot face lucruri și capătă curaj”, spune Măriuca Morariu, 30 de ani, specialist în comunicare la Fundația CADI. „Sunt oameni modești, cu vise pentru locul în care trăiesc.” Măriuca donează în fiecare lună către diferite proiecte, iar la cerc a donat pentru toate trei, deși recunoaște că la venire avea numai unul preferat. „Ajungi să dai mai mult decât planuisei, dar nu îți pare rău”, spune ea. Cristina e unul dintre puținii locuitori de etnie romă (1.700 dintr-un total de 4.600, cât are comuna) – și singura din familia ei – care a absolvit o facultate: Asistență Socială, la Universitatea din București.

Totul a început în 2010, cand Fundația PACT a venit în Spanțov, a căutat tinerii cu facultate sau măcar cu liceul, i-a ajutat să se organizeze într-un grup de inițiativă și le-a dat patru mii de lei, cu care au amenajat un teren de sport. Apoi totul a luat amploare: PACT i-a învățat să scrie proiecte și să-și înființeze asociație, după care au venit alte finanțări din diverse surse: pentru un teren de joacă, pentru un afterschool, pentru sesiuni de mentorat cu tineri de gimnaziu, pentru activități cu femeile rome din comunitate. Cristina a fost unul dintre pilonii principali ai asociației, deși și ea avea familie și copii: Ben, acum de 8 ani și David, 5 ani.

Irina, sora ei, nu a terminat nici școala primară. Când era în clasa a IV-a, mama lor a fost operată de hernie de disc și a stat la pat doi ani. Irina a trebuit să aibă grijă de casă și de frații mai mici, iar apoi i s-a părut greu să se reîntoarcă la școală. În ultimii ani a lucrat în Spania la cules de fructe câte șase luni pe an, dar și-ar dori tare să nu mai plece și să facă treabă cu levănțica. Aproape fiecare zi e o căutare de surse de finanțare și de noi proiecte, dar rezultatele în comunitate se văd. „Și eu am fost sceptic”, spune Cornel Toma viceprimarul comunei. „O fată micuță, ce știe să facă ea? Dar m-am dus la întâlnirile lor. Iar acum schimbările sunt majore: înainte locuitorii din Clinciu veneau și cereau la ușile primăriei. De doi ani n-am mai văzut o persoană din Clinciu care să ceară ceva”, spune Cornel Toma.

Originea cercului de donatori

„Nu e vorba numai de bani, e vorba de un vot de încredere”, spunea Radu Moțoc, directorul executiv al TechSoup România, donator și cel care a introdus publicului proiectul de la Frâncești la cercul din mai. Încredere este, într-adevăr, conceptul cheie din spatele cercului de donatori, spune și Eugenie Harvey, directorul internațional al The Funding Network (TFN), din Marea Britanie, organizația care a creat acest instrument de fundraising în 2002 și care a sprijinit Asociația pentru Relații Comunitare (ARC) să îl implementeze în România (toate celelalte organizații de la noi care au acum cercuri de donatori au început sub îndrumarea ARC).

La cercurile organizate de TFN există o donație minimă de 100 de lire (610 lei), adică echivalentul unei cine în doi în Londra, au gândit inițiatorii. Dincolo de suma donată la eveniment, miza și particularitatea acestui instrument constau în transparență și în întâlnirea directă dintre beneficiari și cei care au potențialul de a ajuta – cu o sumă relativ mică la început, dar de multe ori cu sume mai mari ulterior. (TFN chiar a creat la Londra „o a doua etapă”, un cerc al donatorilor de nivel strategic, cu 20 – 25 de participanți, față de 80 – 100 în primă fază, unde fiecare donație e de ordinul miilor de lire, către proiecte sustenabile, care au trecut deja printr-un prim cerc al donatorilor. La ultimul astfel de eveniment au strâns 80 de mii de lire).

Din această întâlnire directă se nasc încrederea și relațiile pe termen lung între donatori și organizații, dar, într-o țară ca România, în care atât comportamentul filantropic, cât și încrederea în sectorul neguvernamental sunt scăzute, va mai trece timp până ca lucrurile să se schimbe, crede Harvey. TFN au exportat modelul cercului de donatori în Australia, SUA, Canada, Noua Zealandă, Singapore, Africa de Sud, Irlanda, Irlanda de Nord, Bulgaria, Serbia, Slovacia, Turcia, iar Ungaria va avea primul eveniment în decembrie. Cumulat, donațiile strânse până acum de toate aceste organizații se ridică la 8 milioane de lire, pentru mai mult de o mie de proiecte. Iar unul din doi donatori care au sprijinit o organizație într-un cerc TFN în ultimii zece ani au continuat să o facă și după aceea.

Impactul cercurilor de donatori constă nu doar în sumele obținute, ci și în schimbarea comportamentului donatorilor: un studiu al TFN din 2015 arată că patru din cinci participanți au început după aceea să doneze mai mult, către mai multe organizații, să-și planifice un buget anual în acest sens și să se intereseze de impactul donațiilor.

Cine și cât donează în România.

Conform unui studiu ARC din 2008, organizație care promovează cultura filantropică prin educaţie şi dezvoltarea de instrumente de strângere de fonduri, în România: „Populația donează conform „legii lui 1” : 1 donație pentru 1 cauză, la 1 organizație. Donatorii sunt preponderent reactivi, donează accidental, pe baza impulsului de moment, nu au, nici măcar la nivelul cel mai de bază, un plan de implicare socială. Putem spune de aceea că, în ciuda frecvenței și dezvoltării fenomenului, la nivel individual, preocuparea de implicare socială și donația nu fac parte a vieții zilnice. La noi, actul de a dona e determinat de urgența solicitării și de impactul emoțional al acesteia.

Cristina Văileanu, 44 de ani, grant manager la Fundația Comunitară București, crede că în România se face confuzie între caritate și filantropie: „Caritatea implică empatie, milă, pe când filantropia implică un termen lung și un angajament față de o anumită valoare sau cauză: contribui ca acea valoare să fie recunoscută”, spune ea. Cristina donează în fiecare lună și lucrează în mediul ONG de aproape 14 ani. „La noi mai degrabă vorbim de caritate, dar începe și filantropia să prindă rădăcini.” Cu cât o societate este mai aplatizată din punctul de vedere al structurii sociale, cu atât mai greu se poate vorbi despre filantropie și instituționalizarea ei, spune un raport al Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile, iar asta s-a putut vedea cel mai clar în România de dinainte de 1990.

Mai mult, comportamentul filantropic este strict condiționat economic – cu cât nivelul tău de trai crește, cu atât ești mai înclinat să dai, la rândul tău, mai departe. Această evoluție este vizibilă și din analiza proiectelor înscrise la Gala Oameni pentru Oameni, organizată de ARC, care premiază an de an actele filantropice care au cel mai mare impact în comunitate. În acest an, cele aproape 170 de inițiative filantropice nominalizate au însumat donații și sponsorizări de peste 18,17 milioane de euro, în creștere față de anii anteriori: 14,8 milioane de euro în 2014 și 14 milioane de euro în 2013, dar mai puțin decât înante de debutul crizei economice: 27 de milioane de euro în 2009.

Principalele mecanisme pe care românii le au la îndemână pentru a dona unei organizații neguvernamentale sunt debitul direct, SMS-ul, direcționarea a 2% din impozitul datorat, iar cei care realizează venituri din activități independente au şi deducerea a 5% din baza impozabilă. La rândul lor, persoanele juridice beneficiază de prevederea prin care pot deduce sponsorizările efectuate din impozitul datorat în limita a 0,3% din cifra de afaceri dar nu mai mult de 20% din impozitul datorat (de la 1 ianuarie ponderea va crește la 0,5% din cifra de afaceri, dar nu mai mult de 20% din impozitul datorat).

Noiembrie 2015.

Ce se întâmplă acum Frâncești.Producția brutăriei a crescut la 600 de pâini pe zi, plus 100 de produse de patiserie care se vând în 20 de magazine din zonă și în curând și într-un lanț local de supermarket-uri. Iar numărul angajaților a crescut de la trei la șapte: încă doi brutari, un cocător și un șofer, astfel încât preotul nu mai e nevoit să facă el distribuția în fiecare dimineață. Nea Marin nu mai este însă acolo să se bucure de cum a crescut brutăria. A murit acum două luni, după o evoluție fulminantă a unei boli pe care a descoperit-o mult prea târziu.

Spanțov. Cristina Costea verifică periodic cum rezistă ce au plantat în octombrie. Până acum totul e bine. Speră ca sora ei să nu mai plece la muncă în Spania și se bucură că mulți săteni sunt entuziasmați să pună și ei levănțică. Peste iarnă are de gând să caute clienți pentru producția de la anul și să organizeze cu oamenii din Clinciu sesiuni de informare despre rentabilitatea și întrebuințările culturillor de levănțică.

Eșelnița. După o vară în care s-au organizat puțin mai greu, membrii grupului de inițiativă au reușit să urgenteze reparația drumului de acces în comună. Primăria a obținut o finanțare de 150 de mii de lei pentru repararea drumului. Deocamdată, drumul a fost îndreptat și puțin lărgit, se așteaptă să fie pavat cu piatră, dar este deja circulabil. Suma strânsă la cerc a fost infimă în raport cu costul, dar reușita a constat în responsabilizarea autorităților locale și în grăbirea reparațiilor. „Primăria a zis: hopa, băieții aștia vor să facă ceva”, spune Vasile Ciuculescu, membru al grupului de inițiativă. „Și atunci ne-a ajutat.”

*** Acest articol a fost realizat în cadrul Burselor ARC pentru Jurnalism despre Filantropie, proiect al Asociaţiei pentru Relaţii Comunitare.