Sari direct la conținut

Ministerul Educației a publicat o ierarhie greșită de admitere la liceu, apoi a retras-o de pe site – Edupedu

HotNews.ro
Examen Evaluare Nationala, Foto: AGERPRES
Examen Evaluare Nationala, Foto: AGERPRES

Ministerul Educației a publicat greșit ierarhia de admitere la liceu a elevilor, stabilind drept criteriu de departajare media de absolvire a claselor V-VIII și nu notele de la română și matematică, relatează Edupedu.ro. Între timp, ea a fost retrasă de pe site, în timp ce secretarul de stat Florian Lixandru a spus că accesul la ierarhie va fi blocat până se vor finaliza verificările.

Florin Lixandru a spus pentru Edupedu.ro că ierarhia apărută marți pe site-ul http://admitere.edu.ro/ nu respecta criteriile de departajare prevăzute de lege, lucru constatat de toți elevii și toți părinții care au trăit ore de incertitudine după ce Ministerul Educației a pus mediile aranjate greșit.

  • „Am luat legatura cu cei care se ocupă de aplicație pentru a verifica încă o dată daca este respectată ordinea criteriilor de departajare. Accesul la ierarhie va fi blocat până se vor finaliza verificarile. Termenul de publicare este 5 iulie”, a spus pentru Edupedu.ro Florian Lixandru.

Pentru prima dată, media de la Evaluarea Națională este 100% media de admitere la liceu, nemaifiind luată în calcul media din liceu.

Media claselor V-VIII, eliminată din calculul mediei de admitere la liceu

Media claselor V-VIII este eliminată din calculul mediei de admitere la liceu, astfel că ierarhizarea absolvenților se va realiza doar pe baza mediei obținute la Evaluarea Națională, din anul școlar 2022-2023.

Până acum, media de admitere pe baza căreia s-a făcut înscrierea în clasa a IX-a a absolvenților învățământului gimnazial s-a calculat ca media ponderată între media generală la Evaluarea Națională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care avea o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care avea o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.

Criteriile de departajare sunt următoarele:

În cazul în care doi candidați au medii de admitere egale, aceștia vor fi departajați folosind, în ordine, următoarele criterii:

a) nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul evaluării naționale;

b) nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale;

c) nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, susținută conform prevederilor art. 10 din Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011—2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011—2012, în cazul candidaților care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale;

d) media generală de absolvire a claselor a V-a — a VIII-a.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro