Conducerea Colegiului german Goethe din București a demisionat, profesorii au declanșat proteste. Acuzații grave la adresa Ministerului Educației: "Suntem umiliți" / Precizările ministerului
Cadrele didactice și personalul auxiliar al Colegiului german „Goethe” din București anunță declanșarea unui protest, joi, față de „maniera discreţionară si neprincipială” a membrilor Corpului de Control al Ministerului Educației care desfășoară un control în instituția de învățământ. De asemenea, cei trei directori ai colegiului au demisionat.
Reprezentanții Colegiului german „Goethe” anunță, printr-un comunicat declanșarea unui protest, începând de joi, de către cadrele didactice (români și germani) și membri ai personalului didactic auxiliar și nedidactic ai școlii.
Ei reclamă „maniera discreţionară si neprincipială a membrilor Corpului de Control al Ministerului Educației, care din 15 ianuarie fac verificări la instituția de învățământ.
Reprezentanții colegiului german mai spun că, în semn de protest, toți cei trei directori ai școlii au demisionat.
- „Manifestarea unei atitudini umilitoare față de toți colegii noștri interogați în cadrul controlului a condus la depunerea demisiei în bloc a celor trei directori ai Colegiului, ca formă de protest și de amendare față de comportamentul celor menționați.
- Având în vedere cele prezentate, ne exprimăm solidaritatea cu cei trei directori, motiv pentru care declanşăm acest protest, în care vom asigura supravegherea la clasă a elevilor, fără evaluare sau predare de conținuturi didactice.
- Protestul va continua până la rezolvarea situației, prin reluarea funcțiilor celor trei directori ai Colegiului”, afirmă angajații Colegiului Goethe.
De ce a trimis Ministerul Educației corpul de control la Goethe
Ministerul Educației a precizat pentru HotNews.ro că reprezentanții Corpului de Control se aflau la Colegiul Goethe „în urma unei sesizări primite din partea unui părinte al cărui copil este elev la Colegiul German Goethe, ce viza desfășurarea de meditații cu elevii de la clasă de către un cadru didactic, respectiv acțiuni de bullying ale aceluiași cadru didactic asupra elevului minor ca urmare a renunțării frecventării meditațiilor organizate de cadrul didactic”.
Ministerul Educației a dispus, în perioada 15-17.01.2024, acțiuni de verificare de către Corpul de Control al ministrului Educației la Colegiul German Goethe, conform Ordinului de serviciu nr. 1059/DC/12.01.2024.
Reprezentanții Ministerului resping acuzațiile privind „manifestarea unei atitudini discreționare a membrilor echipei Corpului de control la adresa conducerii Colegiului German Goethe, în timpul activităților de verificare”.
„Reprezentanți ai Ministerului Educației și ai Inspectoratului Școlar al Municipiului București au mers la Colegiul German Goethe, pentru a discuta cu persoanele vizate, în vederea asigurării că procesul instructiv-educativ nu este afectat, până la soluționarea situației create. Precizăm că Ministerul Educației va face toate demersurile, astfel încât această situație să nu genereze întreruperea procesului educativ de la Colegiul German Goethe”, se mai arată în precizarea Ministerului Educației.