Ce se întâmplă cu creierul copiilor după vârsta de 10 ani
După vârsta de 10 ani, creierul copiilor se schimbă radical. „Fiica mea are, de o vreme, momente când îmi pare că orice îi spun o scoate din minți, plânge, îmi spune că nu înțeleg nimic din ce i se întâmplă, se închide la ea în cameră. Și apoi, după un timp, ca prin minune, este din nou liniște, lucrurile sunt din nou bine, este iarăși copilul de înțeles cu care ne tot mândrim.”
„Până acum profesorii aveau numai cuvinte de laudă pentru el. Până acum. Semestrul trecut însă, chiar înainte să se încheie mediile, diriginta a făcut o ședință de urgență pentru că jumătate din clasă a chiulit de la ora de matematică. S-au dus la nu stiu ce film la mall, și spre stupoare mea, și fiul meu. Fără să mă anunțe, doar că așa făceau ceilalți. Păi dacă așa începem din clasa a șaptea, ce o să ne facem?”
Momentul în care încep transformările
Ce se întâmplă cu copiii noștri, cam după clasa a patra, de sunt momente în care aproape că par de nerecunoscut? Pubertatea și schimbările ei sunt deja legendare și ușor temute de fiecare părinte. Lăsând la o parte mitul hormonilor, ca părinți, este important să știm, că după 9-10 ani, se produc schimbări importante cu creierul copiilor noștri, schimbări ce vor afecta comportamentul lor, relațiile cu noi, părinții și cu prietenii, îi vor expune la riscuri. Aceste schimbări însă, dificile și pentru noi, adulții, dar mai ales pentru ei, copiii, reprezintă o șansă extraordinară de dezvoltare.