Sari direct la conținut

Prof. Dr. Daniel David, la EC_Special by Electric Castle: „Revenirea la concerte și la evenimente ajută starea psihică a oamenilor după pandemie”

HotNews.ro
FOTO Prof. Daniel David la EC_Talks, Foto: Electric Castle
FOTO Prof. Daniel David la EC_Talks, Foto: Electric Castle

EC_Special by Electric Castle continuă la Cluj cu zeci de concerte în centrul istoric, pe Cetățuie și în Piața Unirii, cu instalații spectaculoase new media, dar și cu o serie conferințe pe teme de maxim interes și extrem de relevante pentru spațiul public: sănătate mintală în contextul pandemiei, educație sexuală, sustenabilitate și dezvoltare durabilă.

Joi, la întâlnirile EC_Talks, rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj, psihologul Daniel David, a vorbit despre cum ne e afectată sănătatea mintală în contextului pandemiei prin care am trecut cu toții în ultimul an și jumătate și a declarat că revenirea la concerte și evenimente ajută la îmbunătățirea stării psihice a oamenilor.

„Cred că ajută atât ca efect psihologic asupra stării de bine, cât și ca model de (auto)control în pandemie, și anume că pot participa la festival doar cei vaccinați, trecuți prin boală sau testați. Un asemenea model vreau să implementez și la universitate, model care există deja la marile universității ale lumii (ex. Universitatea Harvard). Sigur, că mi-ar plăcea să îi aduc pe toți studenții în regim clasic, fără restricții, dar nu am spațiul necesar ca să fac acest lucru fără a le pune la risc sănătatea, inclusiv sănătatea comunității academice întregi și a orașului. Și voi, organizatori care ați găsit spații suficiente chiar în aer liber, totuși, ați pus aceste condiții de bun simț. Așadar, da, ajută și ca model de sănătate, și ca model de control al pandemiei”, a spus prof. univ. dr. Daniel David, rectorul UBB Cluj.

Psihologul Daniel David a mai afirmat că observă în spațiul public tot felul de studii care arată că a crescut nivelul de tristețe. El explicat că acest lucru e normal, până la un punct.

„Eu mereu am spus: când te confrunți cu o traumă/stres major, reacția psihologică sănătoasă este nu să ai emoții pozitive sau să fii calm, ci să ai emoții negative funcționale: să fii îngrijorat, dar nu anxios, să fii trist, dar nu deprimat, să fii foarte nemulțumit, dar nu furios și agresiv etc. Au fost foarte mulți oameni triști, îngrijorați, nemulțumiți, dar acestea sunt emoții sănătoase, care ne ajută să facem față traumei, stresului. Problema ar fi fost dacă foarte mulți dintre noi am fi devenit depresivi, panicați, furioși și agresivi. Iar aceștia nu au fost mai mult de 25%” (mulți chiar revenindu-și după un an), a subliniat Daniel David la întâlnirile EC_Talks din cadrul Electric Castle.

Adrian Despot, Prințesa Urbană și Petronela Rotar, astăzi, la EC_Talks

Conferințele din cadrul festivalului continuă astăzi cu 3 întâlniri cu personalități de marcă din România: solistul trupei Vița de Vie, Adrian Despot, scriitoarea Ioana Chicet- Macoveiciuc, cunoscută publicului larg și drept Prințesa Urbană, scriitoarea și psihoterapeutul Petronela Rotar și Alina Greavu – Aluziva.

Întâlnirile EC_Talks au loc în fiecare zi, până sâmbătă inclusiv la EC Garden, pe Cetățuia Clujului. Detalii despre program sunt disponibile pe https://electriccastle.ro/ec-talks.

Peste 100 de concerte, în weekend, la EC_Special by Electric Castle

De astăzi și până duminică, mai mult de 100 de concerte cu artiști de top vor avea loc în oraș în cele 9 spații în care se desfășoară festivalul.

Printre cele mai așteptate nume străine se numără Aurora, Dubioza Kolektiv, Molchat Doma și Killa Fonic, iar dintre formațiile autohtone care bifează prezența la festival nu vor lipsi la această ediție Vița de Vie, Șuie Paparude, Irina Rimes, Nane, Robin and the Backstabbers și Luna Amară.

Programul zilnic și informații despre concerte, conferințe și instalații luminoase de la EC_Special sunt disponibile pe www. electriccastle.ro, dar și în aplicația EC_Special, care se poate downloada gratuit din Google Play sau din App Store

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro