Sari direct la conținut

INTERVIU Andrei Năstase, candidatul forțelor de dreapta la primăria Chișinăului: “Ne-am unit împotriva stângii oligarhice, prorusești și antieuropene / Să nu-mi țină nimeni lecții de românism”

HotNews.ro
INTERVIU Andrei Năstase, candidatul forțelor de 
dreapta la primăria Chișinăului: “Ne-am unit împotriva stângii oligarhice, prorusești și antieuropene / Să nu-mi țină nimeni lecții de românism”

Andrei Năstase, candidatul forțelor politice de dreapta pentru Primăria Chișinăului, respinge acuzațiile că s-ar fi îndepărtat de forțele unioniste din Republica Moldova și spune, într-un interviu realizat de Cristian Pohrib, că lupta se va da, atât la alegerile locale, cât și la cele parlamentare din toamna acestui an, „între Vest și Est, între reprezentanții stângii prorusești și reprezentanții dreptei proeuropene”.

Andrei Năstase este liderul politic al Platformei Demnitate și Adevăr. Este născut pe data 6 august 1975, în satul Mândrești, raionul Telenești, Republica Moldova. A absolvit studiile la Facultatea de Istorie-Geografie a Universității din Suceava, după care a absolvit și Facultatea de Drept din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A activat câțiva ani în calitate de procuror, după care a a făcut parte din conducerea unui consorțiu moldo-german. Din 2002 a continuat să profeseze în avocatură, în Republica Moldova și în Germania. În perioada 2013-2014, a fost cel care a făcut cunoscută opiniei publice schema prin care mafia rusă, cu complicitatea unor factori guvernamentali din Justiție și din sistemul bancar, a reușit să “spele” în Republica Moldova aproape 30 de miliarde de dolari. În 2015 a fost inițiatorul protestelor de la Chișinău care au scos în stradă peste 100.000 de oameni care au demonstrat împotriva corupției și a dispariției din sistemul bancar moldovenesc a aproape un miliard de dolari. În toamna anului 2016, Andrei Năstase se retrage din cursa pentru președinția Republicii Moldova, anunțându-și sprijinul pentru Maia Sandu, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate. Este candidatul unic al Platformei Demnitate și Adevăr, Partidului Acțiune și Solidaritate și Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova la alegerile din 20 mai 2018 pentru funcția de primar al Chișinăului.

  • “Marele partener al lui Putin la Chișinău este Vladimir Plahotniuc, Dodon doar îl secondează!”

Rep: Domnule Andrei Nastase, asistăm la o coalizare a dreptei în lupta pentru câștigarea primăriei Chișinău, la alegerile ce se vor desfășura pe data de 20 mai. Cu toate acestea nu toate forțele de dreapta vă sprijină, ceea ce bulversează electoratul de dreapta. Iar riscul este major! Dreapta divizată riscă să nu aibă un reprezentant in turul doi.

A.N.:Ați remarcat exact situația în care ne aflăm. Pe scena politica din Republica Moldova, am reușit să formăm împreună cu partenerii noștri de la Partidul Acțiune și Solidaritate și cu cei de la PLDM, un puternic pol de dreapta. Asa cum a precizat și doamna Maia Sandu, președintele PAS, pentru noi este foarte important să asigurăm unitatea forţelor pro-europene, antioligarhice. Faptul că suntem și membri ai Partidul Popular European ne dă încredere că vom reuși coalizarea tuturor forțelor de dreapta pentru a nu lăsa primăria Chișinăului pe mâinile reprezentantului socialiștilor sau ale oligarhului Plahotniuc. Ne-am unit tocmai pentru a nu lăsa Chișinăul în mâinile stângii oligarhice, prorusești și antieuropene. Ne așteaptă o luptă grea în acest an. Acum, în luna mai, avem alegeri pentru capitală iar în toamnă alegeri parlamentare. Plahotniuc și Dodon sunt doi politicieni de sorginte sovietică și comunistă! Acționează în comun, așa cum au facut și în campania pentru alegerile prezidențiale! Și în această campanie pentru Chișinău și-au coordonat acțiunile candidaților Silvia Radu și Ivan Ceban. De altfel marele partener al lui Putin la Chișinău este Vladimir Plahotniuc, Dodon doar îl secondează. Alternativa o reprezintă doar forțele proeuropene, reprezentate deocamdată doar de cele trei formațiuni politice care sunt membre ale PPE.

  • “Am demonstrat cu documente încrengăturile între unii exponenți ai dreptei și cei ai stângii, reprezentate de Plahotniuc și Dodon, prin care s-au spălat în Republica Moldova zeci de miliarde de dolari, bani proveniți din Rusia”

Rep: Până acum discursul dumneavoastra s-a axat pe lupta împotriva celor care au capturat statul, împotriva oligarhilor sau, mai exact, împotriva oligarhului, și ne referim aici la Vladimir Plahotniuc, liderul Partidului Democrat, partid declarat de stânga. Insuficient însă pentru a câștiga voturile alegătorilor…

A.N.: Programul cu care dorim să câștigăm Chișinăul se bazează pe reforme profunde în toate domeniile. În plus, ca bază financiară, pot fi și cele aproape 420 de milioane de euro disponibile prin cele trei Programe Operaționale: Programul Operațional Comun România – Republica Moldova, Programul Operațional “Dunărea” și Programul Operațional “Marea Neagră”. Vom elabora împreună cu specialiști din România și din Germania proiecte prin care să putem absorbi acești bani. Reprezentanții stângii socialiste și neocomuniste au furat un miliard de dolari, noi încercăm să aducem bani în Chișinău și în toată Republica Moldova pentru dezvoltarea economică, socială și culturală. Încercați să vă închipuiți dacă acești bani ar ajunge tot pe mâinile lui Plahotniuc si Dodon! S-ar putea repeta scenariul miliardului dispărut. Noi am ieșit în stradă și am demonstrat cu documente încrengăturile între unii exponenți ai dreptei și cei ai stângii reprezentate de Plahotniuc și Dodon, prin care s-au spălat în Republica Moldova zeci de miliarde de dolari, bani proveniți din Rusia. Am ales sa candidez pentru a face din Chișinău un oraș mai curat, din toate punctele de vedere. Clasa politica trebuie primenită cu oameni cu sufletul curat. Este timpul pentru un altfel de Chișinău, curățat nu doar de gunoaiele de pe străzi și din cartierele mărginașe, ci și de mafie, de corupție, de droguri și de alte fapte antisociale. Chișinăul înseamnă casa tuturor, atât a celor care văd viitorul Moldovei ca stat independent, cât și a celor ce își doresc integrarea în spațiul nostru național, istoric și cultural comun. Nu poți fi primar doar pentru unii sau pentru alții în funcție de etnie, pentru o categorie sau alta a populației. Am învățat asta și de la primarii unor orașe mari românești, cum ar fi Clujul, Oradea, Suceava. Chișinăul are pe 20 mai șansa de a intra în rândul capitalelor europene din toate punctele de vedere, pentru a asigura un plus de prosperitate tuturor locuitorilor săi. Lucrăm în acest sens împreună cu specialiști din cadrul unor primării mari din Germania și din România. În acest sens, DA, voi face din Chișinău o capitală de o frumoasă spiritualitate națională, cu adevărat europeană, și administrată nemțeste!

  • “În Republica Moldova, stânga politică înseamnă continuarea dominației economice și politice a oligarhiei de proveniență rusă, înseamnă corupție, hoție, spălare de bani”!

Rep.: Ați fost acuzat în unele articole apărute în media de la Chișinău, semnate surprinzător și de unii analiști de la București, că v-ați fi îndepărtat de forțele unioniste și de mesajul acestora.

A.N.: M-am născut și am crescut într-o familie de buni români! M-am format ca om la școala românească de la Suceava și de la Iași, unde am absolvit și facultatea. În calitate de cetățean european m-am format mai ales în perioada în care am activat în Germania. Așa că să nu-mi țină nimeni lecții de românism și europenism. Noi am fost în stradă împreună cu cei mai sinceri proeuropeni și proromâni și am demonstrat împotriva devalizării Basarabiei. Pe falșii unioniști care mă atacă astăzi nu i-am văzut înainte nici la fapte concrete și nici la mitinguri și la demonstrații. Există proromâni și în cadrul Platformei Demnitate și Adevăr, și la Partidul Acțiune și Solidaritate al doamnei Maia Sandu, și la PLDM-ul condus de dl Viorel Ciubotaru. Aceștia nu contează? Este clar că lupta se dă și acum, și se va da și la alegerile din toamnă, între Vest și Est, între reprezentanții stângii prorusești și reprezentanții dreptei proeuropene. Mizăm în acest sens și pe sprijinul dreptei romanești și a partenerilor noștri români din Partidul Popular European: PNL si PMP. Cu toate ca dl președinte Traian Basescu a anunțat că-l sprijină la alegerile din mai pe candidatul PUN. Sperăm să fim împreună în cele din urmă! Trebuie să se înțeleagă clar: actualul primar interimar al Chișinăului, Silvia Radu, face jocul stângii PD-iste, spărgând electoratul național, fie că alegătorii se consideră moldoveni, fie români. De asta afirm cu tărie că alegerile trebuie să le câștigăm din primul tur de scrutin, pentru a nu permite stângii să se regrupeze și să se consolideze. Iar stânga, în Republica Moldova, înseamnă continuarea dominației economice și politice a oligarhiei de proveniență rusă, înseamna corupție, hoție, spălare de bani!

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro