Sari direct la conținut

Sebastian Ghiță, după ce Curtea de Apel din Belgrad a respins extrădarea sa: Nu mă întorc în România

HotNews.ro
Sebastian Ghita, in momentul capturarii, Foto: tvr.ro
Sebastian Ghita, in momentul capturarii, Foto: tvr.ro

Fostul deputat Sebastian Ghiță, a declarat, miercuri, după decizia Curții de Apel din Belgrad de respingere definitivă a extrădării sale, că nu intenționează să se întoarcă în România și nici să își desfășoare activitatea în lumea politică, potrivit Mediafax.

„Nu am planuri care să facă pe cineva să creadă că mă întorc în România sau că voi avea legătură cu politica”, a declarat Sebastian Ghiţă, printr-un mesaj pentru Antena3.

Curtea de Apel din Belgrad a confirmat, miercuri, decizia Înaltei Curţi de Justiţie prin care este respinsă solicitarea de extrădare în România a fostului deputat Sebastian Ghiţă, informează presa sârbă.

Curtea de Apel din Belgrad a confirmat decizia Înaltei Curţi de Justiţie din Belgrad ţinând cont de faptul că Sebastian Ghiţă este eligibil pentru obţinerea azilului în Serbia „în contextul riscurilor de a fi persecutat în ţara de origine din cauza opiniilor politice”, informează publicaţia Danas şi site-ul Insajder.net. Potrivit deciziei Curţii de Apel, Înalta Curte de Justiţie a ajuns la „concluzia adecvată” că situaţia lui Sebastian Ghiţă „s-ar înrăutăţi” dacă ar fi extrădat în România.

În iulie, Înalta Curte de Justiţie din Belgrad a respins cererea autorităţilor române privind extrădarea fostului deputat Sebastian Ghiţă şi a stabilit că este eligibil pentru obţinerea azilului. Prin această decizie, Înalta Curte de Justiţie din Belgrad a admis că, în luna iunie, prin decizia Direcţiei pentru Azil a Ministerului sârb de Interne, Sebastian Ghiţă a devenit eligibil pentru azil în Serbia, „din cauza acţiunilor de persecutare la care a fost supus în ţara de origine ca reacţie la exprimarea opiniilor politice”, a informat agenţia Tanjug, citată de publicaţia Kurir.

Documentaţia în acest caz a fost trimisă deja Curţii de Apel din Belgrad care, după audierea procurorului şi a avocatului lui Sebastian Ghiţă, poate confirma, revoca sau anula decizia.

Decizia definitivă privind extrădarea va fi transmisă Ministerului sârb de Interne, care o va comunica României.

În România, fostul parlamentar a fost văzut ultima oară în noaptea dinspre 19 spre 20 decembrie 2016, când pleca de la un eveniment organizat de SRI. Acolo a participat în calitatea sa de membru al Comisiei parlamentare de control, moment în care poliţiştii care îl filau la cererea procurorilor l-au pierdut. Potrivit unor surse, Ghiţă conducea pe DN1 cu peste 200 km/h, iar la un moment dat un alt autoturism i-ar fi blocat pe poliţişti. Ulterior, maşina lui Ghiţă a fost găsită la locuinţa sa, astfel că poliţiştii au crezut că doarme.

Fostul parlamentar a fost prins în Belgrad, pe 13 aprilie 2017. Reţinerea lui Sebastian Ghiţă s-a făcut la ora 23.45, acesta fiind pe o stradă din Belgrad, alături de fratele său. La legitimare, Ghiţă a prezentat un act de identitate şi un permis sloven, în timp ce fratele său le-a dat poliţiştilor actele reale.

Sebastian Ghiţă a fost eliberat, la finele lunii mai 2017, în Serbia, după ce a plătit o cauţiune de 200.000 de euro, neavând însă voie să părăsească Belgradul.

Curtea de Apel din Belgrad confirmă decizia de respingere a solicitării de extrădare a lui Sebastian Ghiță

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro